Page 48 - 1933-10
P. 48
6i8 B O A B E D E G R Â U
clipă observ în taină pe colegii mei, oare nu se — Da, sunt fericit — răspunsei şi aceasta fu în
ridică vreunul, să rupă încordarea... Ei însă stau tâia cădere în reverenda cea neagră.
nemişcaţi, ca morţi... Atunci îmi găsesc alt aju Turburat în conştiinţă alergai în mica noastră
tor... Mai de mult erau întrebaţi credincioşii, să capelă şi toată după amiaza mă rugai cerând iertare
invinuiască dacă este vreunul nevrednic. Dar dacă dela bunul Dumnezeu. Superiorii şi colegii m'au
s'ar găsi cineva, dintre laici sau preoţi, care să se socotit pentru aceasta ca un ales al sfinţeniei şi
ridice să se împotrivească la hirotonirea mea? O harului dumnezeesc, şi au şi referit episcopului,
doresc din suflet, dar mă şi tem. îmi aduc aminte, care cu bunăvoinţă se gândea să mă aibă la numiri
că asta numai mâine ar putea să se întâmple, la în deosebită consideraţie pentru distincţia aşa
hirotonirea de preot, dar atunci ar fi prea târziu___ ! de spontan manifestată a sufletului. Astfel un păcat
Stăm culcaţi unul lângă altul, unsprezece inşi, ca năştea altul...
tot atâtea morminte... Litania se sfârşeşte... O Noaptea mă liniştii. Am trecut marea prăpastie
idee nouă îmi trece ca un fulger prin creer: Acum între viaţa lumească şi cea cerească, a încetat
episcopul se ridică, cu mitra şi cu cârja!... In zbuciumul şovăelilor rămânând ca tăria onoarei să
acest răstimp mă pot duce, mă pot retrage, dar... mă călăuzească pe noua cărare.
trebue să-mi şterg lacrimile, şi cu asta îmi răpesc — M'am făcut preot, am să fiu preot...
dinadins prilejul ce mi se dă. încet şi de mai multe Viforul sufletesc a trecut.
ori îmi şterg ochii ca să scap şi ultimele clipe... Şi A doua zi stătui cu fruntea ridicată înaintea
mă uşurez oarecum, când aud cântarea latină de o episcopului, ca să-mi dea gradaţia a doua: diaco-
mireazmă deosebită a episcopului: natul. Pe braţul drept ţineam dalmatica, iar în
«...Ut hos electos benedicere... benedicere et mână strângeam epitrahilul. Totuş mă cutremurai,
sanctificare... benedicere, sanctificare et conse- când episcopul şi-a pus mâna pe capul meu, ca
crare digneris *. (Ca, pe aceşti aleşi să-i binecu- să primesc puterea, să ne putem împotrivi diavo
vintezi..., să-i binecuvintezi şi să-i învredniceşti lului şi ispitirilor lui şi să fiu urechea, ochiul, gura,
a-i sfinţi şi consacra). inima şi sufletul episcopului...
Corul răspunde ca un tunet: Rugămu-te, auzi-ne A treia zi păşirăm pe treapta de aur a sacerdo
pe noi! ţiului. Minunatul ceremonial ne-a cutremurat iarăş.
S’a sfârşit! De emoţie ne tremura lumânarea în mână. A treia
Ne-au răpit lumii. Ingenunchem în semicerc oară ne-am spus numele şi am îngenunchiat înaintea
înaintea episcopului şi ascultăm că datoria subdia- episcopului. Conştiinţa ardea în noi cu zguduitoare
conului este să pregătească apa pentru Sf. altar, să claritate. Peste câteva minute vom fi părtaşi unei
servească diaconului, să pregătească potirul şi puteri dumnezeeşti, de care ca oameni nu suntem
discul. vrednici. Ni se înfioară sufletul de mărimea ame
Episcopul ne înaintează potirul gol acoperit cu ţitoare a ideii: a ierta păcatele, a schimba simpla
discul.. Le atingem toţi deodată, cu câte două pâine şi vinul în Dumnezeu... înlemnim pe pi
degete, şi ascultăm admoniţiunea: cioare şi strigă sufletul în noi: — Ce voiţi voi
— Vedeţi, la ce slujbă vi se dau vouă— de aici, copii de 22—24 ani?...
aceea vă fac atenţi... Actul grav al punem mâinilor începuse. Mai
Apoi atingem lighianul de argint şi prosopul de întâi simţii mâna moale a vlădicului, apoi toţi
in. In sfârşit ni se dă Apostolul şi primim omatele ceilalţi preoţi îşi întinseră braţele asupra noastră.
noastre speciale, juvaerurile lui Cristos, abnegaţia Zdrobit ascultam rugăciunea înaltului prelat, care
şi jugul greu, dar minunat de frumos, al castităţii cerea binecuvântarea Sfântului Duh şi puterea
trupeşti şi sufleteşti perpetue... harului preoţesc, şi a reînoit înăuntrul cel mai
* intim sfinţenia vieţii, ca întotdeauna numai cea
mai desăvârşită dreptate să ne lumineze... Sim-
Am scos haina albastră sărutând-o şi am îm ţiam că povara e de nerăbdat, când ne-a pus
brăcat reverenda cea neagră. cruciş pe piept patrafirul, cel mai înalt simbol al
In cea albastră eram frate cu cerul albastru, preoţim».
cu florile, cu marea şi cu ochii blânzi. Aveam Acum căzu şi episcopul în genunchi şi cu glas lim
coloarea bucuriei şi a tinereţei pe care şi poporul pede, care umplu toate colţişoarele bisericii, intonă:
o numeşte doliul Măriei... De cea neagră mă «Veni Creator Spiritus!... *. Să vină Duhul
tem... doar nu există floare neagră, bucurie creator,să se reverse,să cureţe, şi să fecundeze...)
neagră, nimic ce e negru nu dă viaţă nici fericire. Toţi se rugau, cântau, spuneau sau cugetau, plân
Coloarea aceasta e numai umbra vieţii, haina de geau, aproape extaziaţi.
totdeauna a morţii, a suferinţei şi a tragediei... Deodată un parfum minunat de aromat umplu
îmi ardea trupul şi o purtam ca un văl negru al su biserica. Deschiseră vasul sfintelor miresme şi
fletului. Colegii mai tineri se uitau cu respect la episcopul în mijlocul atenţiei încordate ne unse
noi şi ne întrebau cu sfială: două degete, apoi palma, ca şi Dumnezeu să o
— Eşti fericit, nu-i aşa, reverende domnule? consacre şi să o sfinţească... Pe mâinile unse
