Page 33 - 1933-11
P. 33
I N J U G U L D O M N U L U I
VI
Dimineaţa, nici urmă, în sat, de vestita serbare dragoste. Atunci adevărat, cad moravurile ca frun
a întâei liturghii. Sătenii de cu zorile se duseră zele îngălbenite.
la fân şi numai câţiva copilaşi în cămeşuţe se Cred că şi el îşi bătea joc, în sine, de scandali
băteau în soare, când mă grăbeam la biserică. zările mele. Când ne întâlneam, mă întreba de
— Mi-au luat sfântuţul, — strigă plângând o departe:
fetiţă. — Ei, azi ce s’a mai întâmplat ?
— De ce plângi, micuţo? — întrebai netezind-o Noutăţi aveam destule. Au furat dela unul patru
pe cap. oi, ieri au înjunghiat un fecior, altul a băut la
— Asta-i de vină, — pârâu şi împingeau înaintea cârciumă preţul unei perechi de boi, iar Dionisie
mea un băieţel. Copilul îmi dete chipul de amintire Botar a siluit în pădure o femeie, el, tatăl a patru
al liturghiei mele de ieri, mototolit, sfâşiat şi mur copii... Mai e nevoie de altele ?
dărit. Am îngălbenit. Aşa dar numai atâta cinste — Las’... că le ’ndreptăm noi, sunt mărunţi
are? Chipul acela eram eu. Atât de repede mă şuri ...
aruncaseră în noroiu? Ştiam că nu trebue judecaţi — Mărunţişuri?... Astea pentru tine sunt mă
aşa copiii şi totuş... runţişuri?... N’ar strica, frate, să-ţi prinzi mai
— Uite ce s'a întâmplat, — mă plâng preotului, strâns frânele cârmuirii credincioşilor. Ar fi destule
care clătina din cap. de plivit aci, pentru un preot zelos.
— Nu-s copiii de vină... — Pliveşte, frăţioare. Tu eşti tânăr, tu eşti teolog
— Ci părinţii... învăţat, focul sacru arde încă în tine. Eu? — un
— Nici aceia, ci pretorul, care a lăsat aici copilul popă bătrân de sat. Zău, ai face foarte bine, dacă
acela când cu vânătoarea... mi-ai îndrepta niţel turmuliţa.
A doua zi altă experienţă. Un om a ieşit din casă — Las' numai pe mine — zisei încrezut şi cu
şi, ridicându-şi pumnul spre cer, a scuipat o în oarecare dispreţ pentru bătrânul care n’avea altă
jurătură aşa de groaznică lui Dumnezeu, să se grijă, decât pipa şi birul... In fiecare an îşi pro-
năruie bolta cerului. rocia moartea, îşi scria epitaful, dar totdeauna trecea
— Dumineca viitoare să ţii o predică împotriva norocos peste termenul fatal; făcea glume cu
înjurăturilor, — mă îndemnă popa cel bătrân. episcopul şi cu cei dela centru, ca nu cumva să-i
Nici altceva nu-mi plăcea, că seara fetele se dea brâu roşu. Nici nu l-au înaintat treizeci de ani,
aruncau călare pe caii lor mărunţi şi, săltându-şi dar poporul îl iubea cu atât mai mult.
picioarele goale în două părţi, se duceau la munte — Adevărat om de treabă, bătrânul nostru popă,
să se culce. şi în biserică şi afară! Aşa îl lăudau.
— Acum,—îşi arăta părerea bătrânul, — încă nu-i Preotul, la rândul Iui, mă admira pe mine şi
nicio primejdie, dar toamna, când începe să se co talentul meu, şi mă îndemna să-i fac pastoraţia
boare în sat cu mireasma bradului toată patima pă poporului, fără să ţin seama de el, aşa cum socotesc
durilor, atunci se înfierbântă bărbaţi şi muieri, şi eu mai bine. Nu observam viclenia din ochii lui,
chiar şi cei cu un picior în groapă umblă după când mă îndemna.