Page 36 - 1933-11

678 B O A B E D E G R Â U

Unii aţipiseră de-a binele în timpul predicii. Şi ieşit mucegai verde. Crăpată, jerpelită, în toate
eu de abia aşteptam să se isprăvească. Nu spunea părţile începe a se nărui. Sfinţii de lemn, boiţi
altceva decât: se va descoperi, se va descoperi... cu roşu, îşi întind stângariu mâinile, cu degete
Din respect, totuş l-am felicitat în altar. rupte, iar ochii sfinţilor din icoane i-a ros salitrul.
— Frumoasă predică, din experienţă. In gluga unei statui de călugăr, aşezată deasupra
— Aşteaptă numai până la capăt, — spunea altarului, puii de vrabie îşi scot pliscul galben şi-l
bătrânul tăinuind ceva, fără să aştepte succese cască după ceva mâncare. Deoparte, lângă biserică,
oratorice. Grăbit, mă scoase de braţ din biserică. locuieşte clopotarul, de cealaltă parte moartea
In stradă mare surprindere. Trei jandarmi tocmai doarme la răcoare. Parapetele îi stau slăbănogite
legau pieile oilor furate în spinarea a doi flăcăi în coaste, iar prin ferestrele murdare razele soa­
si porneau apoi cu ei pe uliţă. Poporul ieşit dela relui nu trec niciodată. înfăţişare greoae de ve­
Diserică, se uita înlemnit şi, după ce trecură cu chitură. Oboseşte omul numai privind-o.
ei, isbucniră: Mă şi înfior când intru să primesc cea dintâi
— Vedeţi, cum ni-a spus-o popa nost! Nu-i de spovedanie. E Sâmbătă după amiazi; oamenii au
glumit cu Dumnezeu!... început a veni de pe câmp. Câteva babe înge-
Convinşi, emoţionaţi, îngroziţi se duceau către nunchiază în băncile dintâi şi în amurgul serii
casă. Nici peste o sută de ani nu vor uita această parcă-s nişte duhuri, ieşite prea de vreme din
predică. criptă.
— Cum s’a putut întâmpla potriveala? întrebai Deasupra scaunului de spovedanie arde o can­
mirat. Bătrânul părea că nu-i dă însemnătate. delă slăbănoagă cu fitilul aţipit. Şi scaunul ăsta,
— Caz simplu. Deunăzi m'am plimbat pe lângă ce îngrozitor sicriu de păcate, ce vechiu tron
postul de jandarmi, şi aşa, din trecere de vreme, scârţâitor şi orb! Parc’ar fi de pe vremea conci­
am întrebat pe plutonier, dacă s'au aflat hoţii oilor? liului dela Sevila. In candelabrul de sticlă o singură
— I-am identificat, dar nu i-am arestat încă. lumânare îşi aruncă lumina palidă peste liniştea
Sunt la munte, la coasă. Ii lăsăm să-şi sfârşească de pocăinţă a celor ce şed în bănci. Vin încet şi
lucrul, că e toiul de strâns fânul. Vin ei singuri tăcuţi, parc'ar fi numai umbre.
Duminecă... — Cine va fi întâiul spovedit al meu? mă
...Despre celelalte ne-am înţeles noi...
— Dar, — îi zic eu, — pastoraţia modernă nu întreb frământat şi cu sentimente nemai încercate;
cunoaşte astfel de mijloace... stau cu patrafirul la ochi, necutezând să-mi ridic
— Aceea nu are însemnătate, fătul meu... privirea spre cel ce se apropie.
— Nu te supăra, dar acum înţeleg şi eu de ce O umbră se ridică şi vine încet, lăsându-se
n’ai primit brâul roşu. în genunchi cu un oftat greu. îmi plec ure­
— Brâul are şi mai puţină însemnătate, răspunse chea la gardina scaunului, dar inima îmi bate
blând bătrânul preot săcuesc. Ceea ce are în­ zgomotos. Mă şi tem, poate că sunt palid. Mă
semnătate sânt: poporul şi conştiinţa. Când vei cu­ mir de îndrăsneala mea, doar m’am aşezat în
noaşte şi tu, ca mine, neamul ăsta al nostru, vei cu­ locul lui Dumnezeu, să iert sau să pedepsesc, să
geta şi tu altfel. Astăzi îl cunoşti numai pe dinafară, judec asupra vieţii şi a sorţii necunoscute. îmi
le vezi curiozităţile, mizeria, pornirea sălbatică a vine să fug, dar neliniştea lăuntrică mă subjugă,
trupului, cuţitul pe care îl învârtesc iute, temniţa genunchii îmi tremură, se lovesc şi aştept încordat.
care-i pândeşte, dar nu ştii că, poate când suduie, O suflare caldă îmi atinge urechia şi un glas
vor să se roage cu asta. Pentru ei trebue o teo­ înăbuşit îmi şopteşte:
logie deosebită. Ii vei cunoaşte de aici încolo. E «Mărturisesc Atotputernicului Dumnezeu... şi
un popor mare şi ales. — Eu clătinam din cap ţie, părinte, care eşti în locul lui Dumnezeu»...
cu necredinţă. Peste o săptămână însă s’a dovedit Vorbeşte un necunoscut, bărbat serios, în vârstă,
că bătrânul avea dreptate. căruia i-aş putea fi fiu. Umilit, înfrânt, nedu­
Intr’o zi mă primi cu vestea că mi-a sosit merit şi păcătos. Mustaţa lui îmi gâdilă urechea.
autorizarea de jurisdicţie. De aici înainte pot şi O conştiinţă de mândrie îmi trece fugar prin
eu spovedi şi cununa. O aşteptam. Asta e cheia suflet, aşa de vie că şi ţinuta mi-o îndrept şi mă
la inima poporului. gândesc, ce om mare am ajuns... Milioane îmi
— Sâmbătă o poţi încerca,— zise bătrânul. vor cădea la picioare, în genunchi, cari vor aştepta
înfrigurat mă şi pregăteam, căd şi ca idee este mângâiere şi iertare. Cu simpla mişcare a mâinii
grozav ca un copilandru ca mine să poată fi jude­ mele albe, pot împărţi mântuire sau osândă, pot
cător între Dumnezeu şi om. stinge sau aprinde nădejdile omeneşti. Cu o sin­
* gură lovitură pot sdrobi dinţii lui Satan, care
râde, şi cu câteva cuvinte latine pot rupe aripa
Bisericuţa asta mică a noastră e îmbătrânită, tragediilor întunecate, pot doborî în pulbere, pot
întunecată, şi aci am să rostesc intâia sentinţă. nimici şi crea, întocmai ca El — ca Dumnezeu...
Un schelet de piatră sură; pe pereţii umezi a Simt o mulţumire lăuntrică şi mă bucur, în