Page 37 - 1933-11
P. 37

IOSIF NYIR<5: IN JUGUL DOMNULUI                                679


           taină,  când  puternicul  bărbat  se  umileşte  şi  se   —  Paguba  trebue  îndreptată  şi,  dacă  nu  poţi,
           porneşte înătnişit spre mărturisirea păcatelor.  te  ajut  eu,  ca  să  nu  te  depărtezi  dela  acest  loc
             —  Am furat...                                 sfânt fără mângâiere.
             Se  reculege  puţin  şi  înghite  în  sec,  cu  amar.  E   Omul aşteaptă încordat. Eu zâmbind îmi caut
           binevenit pnlejul să isbesc în păcat:            i scot mai tot ce am: o hârtie de cinci fiorini,
             —  Ce ai furat?...                              -o dau.
             —  Bani.                                         —   Iată  aci  cinci  fiorini,  dă-i  păgubaşului...
             —  Dela sărac sau dela bogat?..                  Cu mare bucurie o primeşte, o netezeşte, o
             —  Dela unul destul de sărac.                  priveşte,  ochii  i  se  luminează  în  întunerec.  Ve­
             —  Mult... ai furat?                          derea  banului  îl  turbură,  nici  nu  poate  grăi.  II
             —  Cinci fiorini.                             observ în taină şi sunt mândru în sufletul meu.
             Răspunde  tremurat,  obrazul  mi-e  aproape,  simt   —  Spune-ţi mai departe păcatele.
           că  la  fiecare  întrebare  se  înfierbântă,  aproape  mă
           atinge prin grilajul de lemn care ne desparte.
             —   Pentru  ce  ai  furat?  Nu  te-ai  temut  de
           Dumnezeu ?
             întrebarea  din  urmă  n’a  fost  potrivită.  Omul
           tace,  se  închide.  Când  a  furat,  nu  şi-a  adus
           aminte,  dar  acum  se  teme  de  Dumnezeu.  El  nu
           vede  pe  Dumnezeul  cel  bun  şi  binevoitor,  d  pe
           cel pedepsitor.
             —  Trebue  să-ţi  deschizi  de  tot  inima,  căd  El
           le ştie toate.
             Pornirea  dela  sine  a  mărturisirii  să  spună  totul
           s'a  oprit.  Se  împiedecă  şi  cere  iertare.  Cuvintele
           sunt  mai  red  şi,  până  la  urmă,  sau  se  strică  în­
           clinarea  adâncă  şi  liniştitoare  a  pocăinţei,  puterea
           de  reînoire  şi  întăritoarea  împăcare,  sau  va  minţi.
           Mă  cutremur  că  cel  dintâi  suflet,  care  s'a  adresat
           mie,  mă  desamăgea.  Cu  glas  cald  de  compătimire,
           îi  arunc  dea  o  cursă  mică  sufletească,  pe  care,
           ca ţăran simplu, nici nu va băga-o de seamă:
             —   ...Dar,  aşa-i,  că  aveai  de  gând  să  îndrepţi
           paguba  şi  să  dai  înapoi  banii,  căci  bunul  Dumnezeu
           numai aşa iţi iartă păcatul?
             Fruntea  omului  se  loveşte  de  scaun  în  semn
           de renunţare:
             —  Nu-i pot da îndărăt.
             Cu greu găseşte cuvinte.
             —   Aş  vrea,  dar  nu  pot.  Sânt  om  scăpătat,
           părinte  duhovnic.  Eu  păzesc  vitele  unui  domn  la
           munte.  Săptămâna  trecutâ  nişte  oameni,  cari  au              — Am furat...
          venit  la  pădure,  mi-au  strigat:  Hei,  du-te  acasă,
          că  ţi-a  murit  soţia.  Mă  grăbesc  acasă  şi  văd  că   Se  scutură  milităreşte,  ca  trezit  din  somn,  şi-şi
          au  spus  drept.  Mi-au  rămas  doi  copii  orfani,   adună gândurile.
          amândoi  micuţi.  Nicio  bucată  de  pâne  la  casă...   Acum  abia  se  preface  că  se  spovedeşte,  dar  e
          Două  zile  m’am  uitat  cum  flămânzesc  nevinovaţii   distras  şi  mintea  îi  umblă  într’altă  parte.  Efectul
          şi  atunci,  noaptea,  m’am  dus  de  acasă...  Am  furat,   banului.  Ii  va  trece,  —  gândesc,  —  şi  mă  aplec
          pentrucă   ceream   în   zadar,   nu-mi   dădeau...   atent pe gardina scaunului.
          Nu  mi-a  dat  nime...  Şi  dacă  nu  mă  deslegi,  eu   —  Am suduit, — murmură omul.
          mă  şi  duc,  părinte,  pentrucă  eu  câtu-s  pe  lume   —  De câte ori?
          nu pot da înapoi banii aceia. Nu-i pot...          —  Nici nu ştiu.
            S'a şi sculat, supărat, să se ducă. Speriat i-am zis:  —  De multe ori?
            —  Stai numai...                                 —  Da zău, de multe ori...
            Se  lăsă  iar  în  genunchi  şi  aşteptă.  In  faţa  rea­  Oftând  din  nou  arată  pocăinţă,  apoi  spune
          lităţii  ştiinţa  m'a  lăsat  baltă.  îmi  băteam  capul   înainte:
          să  aflu  o  deslegare.  E  simplu,  —  zisei  vesel,  —  şi   —  Am păcătuit şi împotriva poruncii a şasea...
          mă întorsei către bietul om necăjit.               —  Cu gândul?
   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41   42