Page 38 - 1933-11

68o B O A B E D E G R Â U

— N'aş zice nici mâlc, de ar fi numai cu gândul. foc, am făcut pagubă, am stricat unde numai am
Roşesc şi eu când îi pun întrebarea, dar e prescris putut, pe Dumnezeu nu l-am cinstit, am fost
să cercetăm felul păcatului. necumpătat, nu m’am rugat niciodată, am chinuit
— Cu soţia altuia? oameni şi animale, am ucis... şi cine ştie, cum
Ciurdarul zdrenţuros îşi întăreşte glasul umilit a curs mai departe râul cel negru al rosturilor
şi răspunde apăsat: omeneşti.
— Pe mine mă învinovăţesc, nu pe altul!.. Pe cele mai multe din aceste păcate le cunosc
Pare încăpăţânat şi numai la înşirarea celorlalte numai din carte. Numai numele le aud, şi în
păcate arată oarecare părere de rău, dar numai realitate nici nu ştiu, ce iert în numele lui
aparent, dorind să sfârşească odată cu spovedania. Dumnezeu. Până nu le făptueşti nu ştii ce sunt.
Nu pot să-i văd rărunchii, dar mă uşurez, când De unde să bănuiesc, ce înseamnă a pândi luni
îl văd cum se agaţă de ţărmurii iertării. de zile pe cel urgisit şi a tremura în muta col­
iDe toate aceste păcate îmi pare rău şi făgă­ căire a sângelui de dorul răsbunării, a vinde trup
duiesc îndreptarea vieţii pe viitor, mă rog, părinte, şi suflet, a nu-ţi păsa nici de pedeapsa cerului
să-mi dai deslegare şi canon de mântuire»... nici de a pământului, numai a fi însetat de sân­
Acum e rândul meu, dar, Doamne, ce să-i spun? gele şi viaţa altuia, de chinuirea şi zdrobirea lui,
Rostesc câteva îndemnuri reci. Simt că cuvintele a simţi în braţe durerea forţei nestăpânite şi în
sunt slabe şi nu luminează adâncurile vieţii şi extazul distrugător al patimei a te arunca asupra
nervii de oţel ai acestui păstor de munte rămân deaproapelui şi a te potoli în sângele lui?... De
nemişcaţi. Nu sunt în stare a da avânt sufletesc unde să ştiu eu, ce e a fugi de teama trezirii,
acestui trup robust şi păros, pentru a-i îndrepta a te ascunde prin codri, cu faţa plumburie, cu
inima către o nouă viaţă curată. Acest tăpălăgos conştiinţa lui Cain, cu riscul sorţii de haiduc şi,
de om, dacă ar muri în clipa îndreptării şi tot în sfârşit, a te arunca la picioarele unui preot
n'ar putea sbura ca un înger în jurul lui Dum­ copil şi a-i spune simplu: am ucis... Ce pot
nezeu, ci ar putea, — cel mult, — trage cu trupul eu bănui ca se ascunde în dosul adulterului şi
său musculos carul Domnului. al ruşinei? Ce este chinul neîncetat, spurcăciunea
întâia spovedanie săvârşită de mine e o în­ nespălată a trupului înjosit, teama grea a tăinuirii
frângere a mea. Abia mai pot rosti formula des- continui şi a gândului neîntrerupt, pentru că-1
legării: vezi necontenit pe cel înşelat, prăbuşirea credinţei
«Domnul nostru Isus Cristos, cu darul şi cu de soţie, dispreţuirea de sine, pustiul unei vieţi
iubirea sa de oameni să te ierte... şi eu, cu pu­ pierdute şi pustiirea, când simt că e minciună
terea care mi s’a dat, te iert şi te desleg»... şi rugăciunea la care învăţ pruncul?... Unica mea
Omul sărută patrafirul şi se duce, iar în locul scuză, că îi pot lăsa în grija Domnului. Eu nu
lui se lasă o altă umbră. sunt decât doar un slab copil al lui, care îmi
« Mărturisesc Atotputernicului Dumnezeu * — ridic mâna şi rostesc formula de deslegare.
Fermecata gheretă scârţâie de povara păcatelor Doamne, cât de grozav e scaunul mărturisirii!..
grele, grosolane, nebune şi goale. Fiecare e câte Aud iarăş: Mărturisesc Atotputernicului Dum­
o lovitură în faţa lui Dumnezeu. Stânci sure, nezeu. ..
care apasă viaţa omenească. Sunt simple, fără Nici păcat n'are cel ce grăieşte. E o jertfă ne­
intenţii diabolice, fără secrete de labirint ale su­ cunoscută a vieţii, un anonim călcat in picioare,
fletului. N’am să mă bat cu posibilităţile rafinate un vas spart al bunătăţii omeneşti, peste care au
ale luptei intelectuale contra lui Dumnezeu. Câte trecut furtuni de tragedie şi în sărăcia lui a ars
o muşcătură primitivă e fiecare păcat. Pe urma i ieslele din Vifleim şi chiar şi crucea lui Cristos.
lor însă zăresc în tainele ascunse ale vieţii, văd n fiecare seară se acopere cu vălul morţii şi tot
culisele acţiunilor omeneşti. Scaunul de mărturi­ ce are sunt cele câteva morminte alor săi. Scump
sire răsună mereu de plângeri despre curăţenia suflet neputincios, care nici pentru hrana tru­
pierdută, despre silinţele după fericire şi pace. pească nu are decât fărâma dela sfânta cumine­
Josnicii, blestămăţii, adultere, pismuiri şi alte ne­ cătură, cu care se împărtăşeşte zilnic. E o minune
cunoscute primejdii se ridică spre mine din negura a credinţei, că mai trăieşte. Nu se spovedeşte
cuvintelor fierbinţi ale mărturisirilor. Fiecare pare pentru iertarea păcatelor, ci pentru noui puteri
o muşcătură de viperă. Cu înfiorare le osândesc. spirituale. încă în viaţă s'a făcut ca o carte de
Nu înţeleg, cum pot să mâhnească pe bunul rugăciuni. Părăsit, fără prieteni, trist şi atât de
Dumnezeu într'atâta şi în mânia mea îmi vine delicat, încât şi la o suflare a boarei ii sângerează
să-i împing în osândă. Ii şi dojenesc şi-i chinuiesc, inima... Se sbuciumă sub o lume năruită şi
sărmanii, cu neştiinţa mea de viaţă şi cu înţe­ muţenia lui e cel mai înfiorător vaiet ce am auzit
lepciunea curat teoretică din cărţi. vr'odată... Ce să-i vorbesc? Mi se răceşte cu­
— Am înşelat, am furat, am făcut blestămăţii, vântul in gură, sufletul îmi tremură şi nici căldură,
am jurat strâmb, am defăimat, am călcat în nici un har în graiul meu:
picioare cinstea altuia, am ţinut mânie, am pus — Increde-te în Dumnezeu, el nu te va părăsi!..