Page 40 - 1933-11
P. 40
68a B O A B E D E G R Â U
că Mântuitorul Cristos se duce la un muribund. casă pe ceilalţi, pentru că trebuie să alerg înaintea
Fătul prinde vorbă: morţii, până nu se stinge conştiinţa.
Aseară nu avea nimica. Se dusese la munte şi — Ai putea primi sfânta cuminecătură?
în întunerec a greşit cumva pasul şi a căzut în Face semn că da, şi-i întind merindea de veci
prăpastie. Aşa l-au adus într’un cearşeaf. .. în gura sângeroasă:
Ii spun să tacă şi mergem în tăcere. — «Primeşte, frate, merindea vieţii de veci».
In capul din jos al satului o căsuţă mică, în După mişcarea gurii văd că a înghiţit-o. Pieptul
care licăreşte abia o lampă, ca o viaţă ce se stinge. i se umflă greu, fruntea se acopere de sudori şi
Aci ne aşteptau. Alerg cu paşi mari, cu Cristos şopteşte cu ultima suflare:
la sân; însfârşit sosim. — Cei cinci fio-rini... fă bi-ne...
— Pace casei acesteia! — zic cu răsuflarea în Puterea i se sfârşi. Cad lângă el şi-l îmbrăţişez.
greuiată. — Cu cei cinci fiorini îi cumpăr lui Francisc
— Şi celor ce o locuiesc! — răspund vecinii opinci noui şi Măriuţei o hăinuţă... Ai priceput?
milostivi. Muribundul se înseninează şi se linişteşte.
Cu clopoţelul dau semn, oamenii intră în casă.
Pe patul de paie zace un bărbat însângerat-
Se luptă cu durerile. Nu-1 cunosc, nu l-am văzut Ii fac atenţi că acum dau sfântul maslu bolna
niciodată. Moartea şi Popa nu se uită însă la vului, iar ei îngenunchiază.
nume. Un om, un muribund. Aşez cele sfinte pe ... «Să intre in casa aceasta Cristos, să o
o masă sărăcuţă de brad, şi îi trimit pe toţi umple de bucurie şi dragoste»...
afară. O femee prinde de mână pe cei doi co Dar văd, că nu e timp de rugăciuni. îmi moiu
pilaşi, cari stau ghemuiţi pe vatră: degetul in sfântul uleiu şi fac semnul crucii pe
genele ochilor închişi:
— Francisc şi Măriuţa, haideţi dragilor!
«Prin această ungere şi cu milostivirea Sa, să-ţi
Auzindu-le numele mă cutremurai. Nu-1 cunosc, ierte Domnul tot ce ai greşit cu vederea».
dar ştiu că e cel ce s'a spovedit la mine cel Ochii rămân închişi.
dintâiu. Mă aşez la căpătâiul lui şi el începe a zice Ung urechile — şi nu mai aud în veci.
cu ultima încordare: Nările nu se mai mişcă, îndată ce le ating.
— Măr-turi-sesc... Atot-putemi-cului... Dum Gura, după semnul crucii se împietreşte într’o
nezeu... tăcere veşnică.
Spume de sânge îi ies pe buze. Şi mâinile mor la atingerea uleiului...
— « Nu, nu vorbi! —îl îndemn, — ci deşteaptă-ţi Picioarele se răcesc...
părerea de rău pentru toate păcatele», şi eu mă Omul a murit...
grăbesc a-1 deslega. N'am timp nici să chem în Doamne, fii milostiv nouă, păcătoşilor!..
Moartea nenorocitului păstor mi-a deschis ochii. munca chinuitoare, ce o săvârşiau, le-am gustat
Numai acum vedeam, ce viaţă bolnavă poartă pâinea de secară cu ovăz şi-am ajutat să-şi ridice
acest pământ. Poporul trăia o creştinătate supra- carele răsturnate. La lucru, de multe ori îşi prop
bisericească, în care sărăcia se îmbrăţişează cu bu teau cu umărul văcuţa să nu se răstoarne de pe
nătatea şi cu dreptatea. Zile întregi mă uitam la coasta dealului. Se întâmpla ca vr’o femeie ne
