Page 41 - 1933-11

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 683

gricioasă să nască în cursul lucrului şi să-şi aducă şi-o împărteau cu mine, seara îmi făceau pat de
pruncul de pe câmp, în şorţ, acasă, cale de o fân lângă foc şi mă cinsteau cu afine şi cu sme-
jumătate de zi. îşi trăgeau bucătura de la gură ură rourată. Mă învăţau să cunosc ciupercile, dar
ca în schimb să ducă la băncile nesăturate ca­ necazurile şi le ascundeau de mine. Nu voiau să
mătă. Pe deasupra capului lor se înfiinţau socie­ mă stingherească sau nu simţiau comunitate de­
tăţi anonime, ca să taie pădurile, să le ducă plină cu mine, pentru că nu eram încă fiul pădurii,
borvizul, minereul preţios, păstrăvii, fânul, lemnul, frate cu codrul, ca ei. Se găsiau în înşelăciunea
totul. Uneori se trezea în ei amarul pentru pus­ optică, anume ca eu aş fi ales al lui Dumnezeu
tiirea averilor, iar atunci se umpleau crâşmele, şi că stau prea aproape de El ca să nu se re­
se vărsa sânge de om sau se aprindeau şi ardeau tragă, cu toate că ei se aflau la sânul Creatorului.
păduri, câmpuri şi case. Bărbaţii se băgau mun­ In zilele cele dintâi nici nu-mi părea rău. Na­
citori de pădure, fetele mari se duceau cântând tura mă fermeca deplin. Dimensiile puternice ale
la Braşeu sau la Bucureşti, şi se întorceau căzute,
dispreţuite şi, dacă nu le înghiţea valul murdar,
veniau acasă plângând.
N’aveau pe nimeni să-i ajute.
Prefectul ii ducea gonaci la vânătoare de urşi,
avocaţii se îmbogăţiau, jandarmii îi căutau cu
potera, finanţii îi urmăreau cu monopolul, depu­
tatul le diriguia soarta după politică, Ministrul
de agricultură le trimetea tauri de prăsilă şi bro­
şuri populare, liniile ferate îi înconjurau, ţara îi
recruta, popa îi îngropa. Numai copiii şi câinii
urlau după ei, când se înăbuşeau ...
Inlemnia sufletul în mine, când mă gândeam
la soarta lor. Urgisiam domnii, cari sub cuvânt
de vânătoare veniau câteodată de la oraş cu fe­
meile lor şi faceau beţii nocturne. Bărbaţii beau
frăţie cu mine, ca să mă tutuiască, femeile pof­
ticioase cereau autograme de amintire şi eu, în­
roşit de vin şi poftind în taină păcatul, le scriam
maxime serioase, citate din Toma a Kempis. în­
văţătoarea şi celelalte domnişoare din sat mă priveau
de sub nişte umbreluţe albe, cam murdare şi
făcând grimase rafinate din nas, mă întrebau
confident:
— Ce faci, Sivuţ ?
Bătrânul preot era mândru de mine.
— Se civilizează capelanul meu.
Mama era fericită că a putut cumpăra hăinuţe
fraţilor din întâiul meu câştig, îşi făcea atente
prietenele să fie Dumineca la biserică, pentrucă Francisc şi Mlriuţa, haideţi dragilor!
«predică fiul meu».
Numai munţii şi poporul tăceau şi mergeau di- munţilor, lumea nesfârşită a pădurilor şi făpturile
buind pe calea destinului. Pacoste după pacoste ei deosebite m’au cucerit ameţindu-mă. Printre
îi ajungea. Nu mă mai miram, că-s tot cu su- brazii drepţi şi înalţi mă săgetau raze de soare
dalme în gură. Ce ştiam până aci despre ei?... şi împrejur luceau ca nişte nestemate ciuperci,
In sat erau numai casele şi biserica, scutul lor muşchi feluriţi stropiţi cu diamante de rouă. In
de o zi pe săptămână. Minunatele manifestări văi bogăţie de ierburi şi de flori, care îşi ridicau
ale vieţii lor, păcatele şi tragediile şi primejdiile capul albastru, roşu ori auriu. In amurgul serii
se petreceau afară, prin hârtoapele strâmbe, prin mă impresionau sălaşurile ticluite din cetini de
întunecimele munţilor, prin sălaşele afumate, unde brad întunecat şi răşinos, iar focurile de brădet
şi in somn îi gîdila diavolul. A fost chiar la timp trimiteau spre cer suluri de fumuri parfumate.
îndemnul preotului, când mi-a zis: Mă uitam îndelung după boii cari se târau
— Vezi, fitul meu, ce fac ei pe acolo? încet pe muchii de prăpăstii ca să se adape la
M'am dus. Mă dădeau din mână în mână. pâraiele, care se învăluiau în ceaţă, şi ascultam
Făceau totul de dragul meu. In zori de zi îmi înecându-se în apă .. . clopotul dela gâtul boului.
dădeau să beau lapte proaspăt, mult mai târziu Aveam de toate, numai sinceritatea oamenilor îmi
îmi aduceau păstrăvi, iar mâncarea fiartă în ceaun lipsia ..