Page 42 - 1933-11

B O A B E D E G R Â U
684
A treia, a patra zi, veni şi asta. Mă cufund în tăcere şi privesc cum joacă flacăra
Săracu’ Botar o păţi, — spuneau ca noutate. focului. Şi viaţa omului e aşa o flacără, se stinge
— Ce s’a întâmplat? şi se aprinde, foc neliniştit, plângător, veşnic su­
— L-a lovit un lemn. ferind ...
— A murit? Fumând liniştiţi din lulea, Săcuii se sfătuesc
— Scapă, dar rămâne schilav. lângă foc. înţeleg câteva frânturi din vorbele lor:
— Nu se poate! Omul acela roşcovan, frumos — De mi-aş putea plăti darea ...
şi plăcut să fie un schilod! Nici nu-mi pot — De când mi-a pierit vaca, nu mai pot ajunge
închipui. la creangă verde ...
— Multe de neînchipuit se întâmplă în viaţa — Ţi-i uşor ţie, că ai trei flăcăi voinici. Se
omului sărac. duc la treerat la Saşi, şi aduc bucate destule
— Dar cum s’a întâmplat? pentru toată iarna.
— S'a răsbunat pădurea pe el. Şi bine i-a făcut. — Avocatul mă linişteşte că voiu câştiga pâra...
— Cum poţi vorbi aşa! Domol, fără tulburare, îşi leagă la lumina fo­
— Las'o nasule, zise Daner, — că el a făcut să cului, rănile vieţii. Ziua n'au vreme, că sunt ne­
se vândă pădurea lui Friedmann. Ce a primit de voiţi să lucreze din greu, până-i loveşte şi pe ei un
la el, poate da acum la doftor. lemn, ori îi înghite temniţa sau cosciugul.
— L-au dus acasă? Undeva departe în vale, răsună un clarinet
— Acum se pregătesc să-l ducă. A venit carul duios. Cine ştie ce năcaz va plânge şi acela! Oa­
după el. menii îl ascultă. Ei ştiu, dar nu spun. Li-e destul
— Dar cum îl pot duce prin întuneric? întrebai al lor. Focul se potoleşte ... Ochii mi se închid,
cu îngrijorare. pădurile încep să vâjâe. Rouă proaspătă îmi pi­
— Au lampa de răşină. cură pe obraz ...
— Cum e lampa aceea?
îmi spun că se taie un brad de o jumătate Când mă trezesc, ca şi când n’ar fi fost nimica,
de stânjin, îl scobesc în chip de lingură şi îl mă întreabă senini de lângă coasă, din mijlocul
umplu cu răşină. Asta e făclia poporului pădurean. brazdelor bogate:
As vrea să mă duc şi eu acolo, dar e târziu. — Nu te-au pişcat purecii, azi noapte, cinstite
In depărtare se vede cum coboară carul între părinţele?!
facle fumegânde de răşină. Numai coastele boilor Se trezeşte şi muntele. Rouă luceşte pe flori,
se luminează spre noi; întreg alaiul e doar o pi ierburi, în bătaia razelor celor dintâi. Cetinile
fantomă roşie-neagră. De abia câteodată se iveşte bradului se clatină lin, prin ciuperci se văd pi­
vre-o faţă de om. Patru-cinci linguri cu răşină cături de lapte, iar pe o tufă uscată atârnă, ca un
ard şi jugul se aude cum scârţâie în grumazii boi­ biciu lung, un şarpe tăiat de coasă. In şiş tar
lor. Punctele de flăcări ce se sting şi se aprind curge spumos laptele proaspăt, iar în strunga, în­
se îndepărtează şi dispar încet după o cotitură a chisă cu mărăcini, vacile sterpe rumegă în pace.
drumului de ţară. Ion Incze îmi întinde o sticlă:
— Cu o viaţă de om mai puţin, — zice unul — Trage o duşcă dintr’asta, că ştiu că-ţi sare
îngrijind focul. somnul din ochi.
— Aşa-i. — Nu obişnuesc să beau rachiu.
N'a murit, i s'au rupt numai picioarele, dar cu — Gustă-1 măcar. Şi mie-mi cade apoi mai bine.
un om mai puţin pe câmp, în pădure, în lupta Şterg gura sticlei, cum e obiceiul lor şi închin:
grea, ce trebuie să o ducă pentru viaţă. — Dumnezeu să vă binecuvinteze munca!
— Abia câteva zile, decând am îngropat pe ce­ — Să te-audă Dumnezeu!
lălalt, şi azi o nouă nenorocire, — zic eu. — Săr­ După câţiva stropi văd şi eu lumea mai colo­
manii de voi, oameni. rată. Prânzim în pace.
— Să nu-i doară capu’ pe popi pentru noi, zice — Anuţă, draga tatei, azi te duci tu cu vitele
Daner şi-i scânteiază ochii. că Mihaiu trebuie să meargă în sat după tutun.
— Ce-ţi lipseşte dumitale? întreb mirat. Dar Anuţa e o fetiţă de 5-6 anişori. In păru-i de
omul, fără a răspunde, se scoală dela foc şi se in se mai văd şi acum acele de brad verde, de
duce «acasă» la focul vecin, poftindu-ne «noapte ieri. In rochiţa colorată, de-o palmă, ea zgribură
bună ». lângă foc.
— Destul năcaz are şi el, sărac de capul lui! — Vino drăguţă, o mângâiu eu. Ştii tu de ce
îmi spun. Poimâine are procesul pentru că a bătut te-a făcut pe tine Dumnezeu?
un jandarm, pe care l-a prins la nevastă. — Ca să sufere, zise mamă-sa.
Nu îndrăsnesc să mai cercetez noua tragedie. Cu o furcă de fier deschid ocolul de jneapăn
Doamne, ce se va alege de poporul acesta? Cum şi vitele pornesc încet la păşune. Anuţa capătă
voiu începe eu mângâierea lor? Cum să-i ajut, o trăistuţă de lână, în care mamă-sa i-a pus me­
că aici după o zi senină, vin zece zile cu nor. rinde, pâine uscată, brânză pişcătoare şi slănină