Page 43 - 1933-11

IOSIF NY1R0: IN JUGUL DOMNULUI 685

crestată, din care n’are decât să muşte bucăţelele — N'ai nici o teamă, răspund eu, fidoreşte...
de pe soric. — Numai să fii cu noroc, că noi nu ne uităm
Tatăl său o ia între genunchi şi-i arată în de­ într’acolo ...
părtare un copac, ce se clatină singur pe-o culme Nu mă supără gluma. E un semn că încre­
de deal. derea e deplină. Mă iubesc şi sunt al lor. In
— Vezi copacul acela? Acolo cârneşti cu vitele. aceste câteva zile m am întărit şi am făcut faţă,
Dincolo este un pârâu. Tred peste el şi le pă- şi trupeşte şi sufleteşte. Mă scald în aerul de
şunezi acolo. munte aşa de îmbălsămat. Cu capul descoperit
— Cum puteţi trimite o fetiţă aşa de mică păşesc în biserica măreaţă a universului, printre
singură atât de departe? întreb eu indignat. columnele de brazi, cari ajung până la nori, în­
— Nu-i singură, mă liniştesc ei. Sânt cu ea Boi­ soţiţi de imnul păsărilor, în împărăţia tăinuită a
tor şi Sultan. furnicilor mari, negre, şi întâia oară în viaţă
Boitor e taurul, iar Sultan e câinele. Cuminte
dobitoace, doar că nu grăesc. Despre câine îmi
spun că odată, când Incze şi-a pierdut traista,
s'a întins în patru pi doare deasupra ei şi n’a fost
chip să-l alunge deacolo, nid cu securea, până
n'a venit Incze să şi-o ia. Cât despre taur, m am
încredinţat singur că-i cuminte.
— Boitor, mă, mă, mă! îl cheamă stăpânul său.
Taurul bărnad se boncăie puţin şi cu vărbia
până la pământ se apropie de noi. In voie bună
de joc se luptă cu pământul, îşi scutură coamele
şi ca un miel blând se opreşte lângă vatra focului.
Ochii mari cât pumnul nid nu se mişcă.
— Hopa, Anuţa tatii, zice Incze zâmbitor.
Porniţi, dragă!
— Servus Boitor! ţipă fetiţa.
Taurul se întoarce şi porneşte înainte. Vadle
se înşiruie după el. Curând se vede pe colină
minunatul convoiu. Incze îşi trimete cu dragoste
după ei privirile părinteşti. Deodată se încruntă
mânios.
— Sultan, hoinarule, unde focul eşti?
Câinele, speriat, sare de lângă claie şi scutu-
rându-şi somnul se arată, ca un păcătos.
— Nu ţi-e ruşine? Aşa să mă încred în tine?
Cară-te din ochii mei că îndată te tai de-a bu­
cate. De atuncia, unde-i durda !.. .
Câinele se uită speriat către strunga goală şi
o tuleşte după vite.
— Apoi să grijeşti bine de Anuţa, — îi strigă Domol, firi turburare, îşi le agi La lumina focului rinile vieţii
stăpânul în urmă, ca unui servitor mai umblat.
Din vârful dealului Sultan latră una, ca semn sunt feridt. Nu mai sunt îngrijorat de chemarea
că a ajuns la vite şi că toate sunt în rând. mea. Legătură veşnică am făcut cu acest pământ,
Bărbaţii îşi iau iară coasele. din care am fost şi luat. Nimic din ale lui nu-s
îmi vine în minte un aut dogmatic. 11 spun ale mele şi toate ale mele sunt. Ispite, păcate,
latineşte cum l-am învăţat: murdării, nid nu sunt în lume. Feridrea e cu­
Si quis dixerit, Deum per rationis luminem rată jucărie de copii: a îmbrăţişa oamenii, arborii,
cognosci non posse, anathema sit. Dacă ar zice a-ţi ascunde trupul în iarbă, sau a te lăsa pe
dneva că, cu lumina minţii, nu se poate cu­ spate, ca să te pătrundă nemărginirea de sus şi
noaşte Dumnezeu, să fie afurisit. cea de jos. Atâta tot. Mi-am ascuns ceaslovul
Afurisit să fie. în buzunar, pentrucă eu nu mă pot ruga aşa de
Cu ceaslovul în mână mă pornesc hoinar prin frumos ca pământul de aici. Aproape orbit de
pădure. Săcuii mei sunt voioşi. Unul strigă după frumuseţe şi strălucire hoinăresc prin pădure.
mine: * Nu văd, nu aud. De după un lemn îmi sar în
— Păi, să nu te sperii, dnstite părinte, că faţă deodată două baionete.
numai mai înainte văzurăm că porni pe acolo o — In numele legii!...
duduie frumuşică. După glumă răsar şi jandarmii.