Page 44 - 1933-11

686 B O A B E D E G R Â U

— Ce faceţi dumneavoastră pe aici aşa de di­ solemn momentul. Primarul se ţine tare, dar îmi
mineaţă? apucă cu amândouă mâinele mâna.
— Iacă circulam pe aci. — Părinţele dragă, nu ne lăsa.
Se şi duc. Unul strigă în jos: — Musai! domnule primar! Porunca e poruncă!
— Daner! mâine să fii la vreme în Miercurea! — Musai e mare domn! Se îndoae capetele.
— Acolo voiu fi, domnule plutonier! Soarele apune, colţurile mai ascunse se întunecă.
— Daner coseşte din jos. Cel cu jandarmul Şi păsările se retrag. Trebuie să mă duc. îmi
junghiat pentru nevastă. Mâine are desbatere. iau rămas bun:
De fapt ar trebui să-l ducem cu noi, lămureşte — Vă mulţumesc pentru toată bunătatea, oa­
plutonierul, dar e om sărac, şi dacă întrerupe meni buni. Dumnezeu să vă binecuvinteze toată
lucrul nu-i cine să i-1 facă. Dacă a isprăvit cu munca, să vă ajute în străduinţele voastre bune,
coasa, şi copiii pot aduna fânul, cât este. De ce să vă păzească de tot răul... iar pe mine păs­
să sufere bieţii nevinovaţi, pentru păcatul tatălui traţi-mă în bună aducere aminte.
lor? N’aş putea-o lua pe suflet ... Petrecere Răspund cu oftări, dar mâna li-e fierbinte şi
plăcută, părinte, salută jandarmul, n’aveţi nimic strângerea li-e tare pătimaşă, ca şi cum n'ar vrea
de trimis acasă? să mă lase. Obrazul însă li-e obosit şi palid de
Fără cuvânt mă uit uimit după ei. Curat lucrul trist. Mă petrec până la marginea pădurii, mă pun
evangheliei, ce fac aceştia!... pe cărare şi se uită mult, mult, după mine.
După amiazi, pe neaşteptate s'a sfârşit cu tot Cu încetul totul se învăluie în întunerec. Pe
basmul fermecat. ici, colo lumini roşietice trec prin pădure. Focu­
Mi-au strigat în lume soarta. rile de pază. In jurul lor oamenii adunaţi plâng
La apus de soare un strigăt lung prelungit plecarea mea, ei, poporul meu părăsit... Poate
trece peste codri. tocmai acum întreabă câinele Sultan, că unde am
— Ho — ha — hoî.Incze Ion, mă! spu ne la dispărut... Ai lui Incze stau în jurul focului şi
po — pa — hal — mic, că i—o venit nu — mirea! aruncă câte o privire dureroasă spre patul meu
mă! Auzi mă?! de fân rămas gol...
— Glasul îmbucătăţit pătrunde ca un tunet Sunt singur. Mă atinge nemărginirea şi mă
printre stânci şi oamenii porniţi la muncă se înfior. Cine ştie ce mă aşteaptă. De abia îmi port
opresc. O sălbătăcie spăimântătoare are această picioarele. Câmpul e pustiu şi tace cobitor... Dar
strigare. Loveşte ca în inimă şi trece vreme până parcă aş auzi paşi în urma mea. Un om gâfâie
se reculeg nervii. In câteva clipe vestea străbate trecând pe lângă mine. II cunosc şi-l agrăiesc:
din hotar în hotar, din om în om. Câte primejdii — Unde grăbeşti aşa, Daner?
în curs de veacuri, şi-au aruncat astfel spaima — Mă duc la temniţă.
lor, în liniştea pădurilor! Parcă ar fi adus cu ei — Stai, — zâmbesc amar, — să mergem îm­
din pustiurile Asiei acest obiceiu al strigării. Ce preună. ..
sunet aspru şi ascuţit are şi cuvântul fatal! Te Bătrânul preot mă primi cam nervos. In apa­
loveşte drept in creştet şi te ameţeşte. Primejdie, renţă se arătă bucuros.
spaimă, vestire neaşteptată, cobitoare se cuprinde — Deosebit de favorabil tratament din partea
în el. Asta-i gazeta muntenilor. N'am vreme să episcopului. Te-a numit profesor. Asta trebuie să
ies de sub impresia deosebită şi urletul răsună o serbăm. Astăzi rămâi la mine. Am friptură de
în cealaltă parte de munte. purcel la cină. Viitorul ţi-e asigurat. Situaţie co­
— Ho — ha — ho! po — pa — hăl — mic — se modă, plată bună, în câţiva ani eşti asesor con­
— duce — din — sat ! sistorial. Te duc în centru. Director de cancelarie,
Când mă uit în partea aceea, abia îi mai prind mai târziu canonic şi cine ştie ce mai aduce
ecoul: viitorul. Sunt mândru de tine.
— Ho-ha —ho!... M'am uitat pierdut la actul de numire. L-am
Munţii o strigă unul altuia şi iau cunoştinţă, cetit de mai multe ori. Eram preocupat.
arborii, ierburile, păsările, toţi şi toate, şi dau In sfârşit îmi surâdea ideea că mi s'a îm­
mai departe: plinit ce am aşteptat cu atâta jertfă. Se sfârşise
— Ho — ha — ho!... nesiguranţa. Am ajuns cineva şi eu.
Nimeni n'a căpătat numire mai frumoasă! Totuş nu mă puteam bucura deplin. îmi era
Nimeni n'a avut numire mai dureroasă! străină, neobişnuită această numire, ca şi când ar
Se opreşte coasa în mâna oamenilor, le în- fi fost o greşală. Nu o puteam socoti normală, că
ghiaţă cuvântul pe buze, stă în loc lovitura se- prea urît preţ a costat. Cât a trebuit să tremur,
curei şi până nu răsună strigarea încetează orice să mă prefac, să joc pe sfântul la concursul ne­
muncă. Din toate părţile se coboară oamenii spre cruţător de frumuseţe. Nu chemarea, d onoarea
mine. îmi dau mâna cu compătimire şi stau m’a păzit. Asta se născuse cu mine, cealaltă nu,
amuţiţi. Femeile proptite de câte un lemn, se plâng. dar trebuia să mă tăinuiesc şi mă voiu tăinui ca
— Şi primarul vine, şoptesc. Ceeace face şi mai şi până ari. Mă voiu feri de băutura vinului şi