Page 46 - 1933-11
P. 46

688                                 B O A B E   D E  G R Â U

            —  Nu sc poate! zic cu uimit.                  mulţămit  om  nu  cunoşteam.  Aş  fi  putut  face
            —   Aşa  este,  —  mărturiseşte  preotul.  —  Acum   jurământ  că  sfinţii  vor  fi  mai  sfinţi  decât  el,
           mă cunoşti, dar păcat, că şi eu te cunoscui.    dar  mai  drepţi  şi  mai  cinstiţi,  nu!  In  grădina
            —  Dar, pentru Dumnezeu, pentru ce?            Domnului  era  cea  mai  curată  iarbă  în  umilinţă
            —    Patruzeci  de  ani  mi-a  fost  destul  să  mă   şi  omenie.  Totdeauna  senin  şi  limpede.  Care
          torturez pentru mine... şi nu mai am alţi patru-  poate  fi  taina  acestei  vieţi  de  70  de  ani?..  Ii  văd
                                                           sbuciumul,  văd  cum  se  cutropeşte  in  ochii  mei
                                                           şi  întreg  trupul  se  preface  în  văl  asupra  tainei
                                                           ce  se  coboară  în  mormânt...  Vai,  cum  aş  vrea
                                                           să ridic acest văl!.. Cu teamă încerc.
                                                             —  Şi de ce să nu mă iau, te rog, după tine?...
                                                             îmi răspunde citând scriptura:
                                                             —  Lăsaţi  morţii,  să-şi  îngroape  morţii...  Destul
                                                           îţi  va  fi  a-ţi  târî  sufletul  tău...  De  ce  să  mai  leg
                                                           şi şarpele meu de inima ta...
                                                             Poate  că  greşeşte,  dar  o  viaţă  lungă  totuş  nu
                                                           poate  minţi.  Mâine  poate  va  regreta  şi  se  va  feri,
                                                           ca  să  nu  se  întâlnească  cu  mine,  dar  simt  şi  ştiu,
                                                           că-mi  vrea  binele.  Mă  tem  de  necunoscutul  care
                                                           mă aşteaptă.
                                                             —    Ce  sfat  îmi  dai?.,  zic,  aruncându-mă  în
                                                           braţele lui. Ce să fac?
                                                             Bătrânul  preot  se  înfioară  de  întrebarea  mea.
                                                           Poate  să  fie  şi  fatal,  ce  spune.  El  ştie,  pentruce.
                                                           Trebuie  să  spună  judecată  şi  asupra  sa  şi  poate
                                                           să-rai  pună  al  doilea  semn  neşters  în  suflet.  E
                                                           limpede  înaintea  mea  că  e  în  convingerea  că
                                                           trebuie  să  aleagă  între  mine  şi  biserică...  E  în
                                                           rătăcire.  La  consacrare  eu  am  făcut  alegerea..
                                                           La  ceea  ce  se  gândeşte  bătrânul,  şi  ca  idee  este
                                                           exclus...  Sau  el  să  ştie  ceva  mai  bine?...  Oricum,
                                                           m’a făcut curios şi stăruiesc:
                                                             —  Fii  sincer  cu  mine,  doar  îmi  eşti  ca  un  tată,
                                                           în locul tatălui meu dulce.
                                                             Preotul  se  cutremură.  Se  hotărăşte.  îşi  adună
                                                           toate  puterile,  şi  totuş  numai  şopotind  cutează  a
                Tace din guri... şi continui ideea in liuntru.  spune:
                                                             —  Fiul meu, urmează-te întotdeauna pe tine
           zeci  de  ani,  ca  să  te  tem  şi  pe  tine...  Dar  la   însuţi...
           ce... ţi-ar folosi, dacă aşi face-o?..             (urmează)               IOSIF NYIRO
             Tace  din  gură...  şi  continuă  ideea  în  lăuntru...
           Nu-1  turbur,  ci  mă  lupt  cu  revelaţia  ce  mi  s'a                 din ungureşte de IM* Dâianu
           făcut.  Cine  ar  fi  crezut?  Mai  bun  preot  şi  mai                    cu desene de B. Szabd
   41   42   43   44   45   46   47   48   49   50   51