Page 49 - 1933-11

690 B O A B E D E G R Â U

Ertniniilor de şcoală, cu cât încăpea pe mâini mai puţin cre­ « Nu cunosc o stilizare mai potrivită, şi cu privire la tradiţie
dincioase şi mai mercenare, dar era tot duhul şi toatâ puterea şi cu privire la cerinţele artistice cele mai dificile, decât re­
dinăuntru Snoitoare. Ca nişte ilustraţii de vieţi ale Sfinţilor zultatul talentului şi al ostenelilor stăruitoare ale d-nei Pană
sau ca nişte medalioane de tâmplâ, chipurile şi faptele se Buescu >.
recunoşteau numaidecât şi aduceau cu toate acestea ceva Cele două pilde, pe care le punem înainte, vor da însă un
temciu mai bun decât orice Încredinţare, spuselor noastre.
Sfântul Anton ne priveşte de supt gluga lui vânătă şi grea,
ca de dincolo de păcat, iar Sfântul Ilie pleacă duduind cu
telegarii lui roşii luaţi de pe pereţii Voroneţului, prin cerul
podit cu fulgere.

TRADIŢII NEGUSTOREŞTI.— Oraşele trăesc şi ele de
viaţa societăţii şi a ţării care le-au creat. Mi-aduc aminte de
mirarea mea şcolară că o vatră de lumină ca Atena a putut să
fie părăsită şi uitată de propriii ei locuitori, cu Acropolea pe
care Partenonul şi Erecteionul s’au păstrat aproape Întregi
până acum două sute de ani, şi să rămână secole un sat sărac
intre cele mai sărace sate. Trecerea Marelui Apostol şi râvna
lui Dionisie Areopagitul nu fuseseră deajuns ca să facă iertată
frumuseţea păgânismului care nicăieri nu strălucise de stră­
lucirea lui de-aici. Nici astăzi in Atena bisericile nu izbutesc
să ia linii şi putere de monumente de artă din pricina templelor
O postâvârie din timpul Rcmanilor şi a zeilor cari cutremură încă atmosfera şi crapă catapctestnele.
Bucureştii arată şi ei in mic o desvoltare legată strâns de
neaşteptat şi fraged. Genunchii nu se frângeau totdeauna istorie. Afară de câteva biserici, cum e aceea din dealul Radului
pentru rugăciune, tocmai pcntruci ochiul, Însetat deodatâ, Vodă sau al lui Mihai Vodă, clădiri de o vechime mai mare
voia sâ vadâ şi si se desfăteze. Cerul ccbora cu obraze noui de o sută de ani nu se mai întâlnesc. S'au dus uliţele de odi­
pe pâmânt. O nouă iubire umplea inimile. Meşteşugul Evan­ nioară cu casele şi chiar cu numele lor, aşa cum s'au dus oa­
ghelistului Luca ne dăruise cu un nou ucenic. menii. Pornirea eroică dela începutul secolului trecut, de ru­
Dela această lucrare pentru sine, pentru câţiva prieteni şi pere de tradiţia greacă şi chirilică şi-au făcut drum, surpând
pentru Saloanele oficiale de gravură şi desen, încununată cu şi înlocuind peste tot. Oraşul stă sub ochii noştri, aproape de
obişnuitele şi poate zadarnicele recunoaşteri, d-na Maria ieri, şi cu fiecare zi se schimbă cu o bucurie tinerească. Nimic
Pană Buescu a primit aproape harul şi binecuvântarea unui nu-i ridică înainte piedeca unei amintiri vrednice de apărat.
pas mai departe. Artista a găsit in sine pe femeia creştină Dar ceea ce se întâmplă cu zidurile, se întâmplă cu oamenii
şi s’a gândit la un mijloc de înmulţire a aceluiaş exemplar, şi cu îndeletnicirile. O comemorare de firmă de negustor, ca
care să ajute pătrunderea in toate casele a unei mai bune
icoane şi, prin ea, a unei noui religiozităţi. Scândurica de teiu
de pe vremuri, care trebuia găsită prin târgul de lemn do­
brogean al Brăilei, făcea loc oricărei tăblii, aceasta se putea
acoperi cu un mortar şi în stratul crud să se imprime de ne­
numărate ori ca intr'o frescă zâmbetul unei sfinte sau durerea
unui mucenic. Icoana işi păstra nestricat caracterul de operă
tot pe atăt de credinţă pe cât de artă, şi in schimb preţul scădea
până la nivelul oricărei pungi. Pictoriţa a făcut mat mult.
Ea şi-a împrumutat meşteşugul Asociaţiei Creştine a Fe­
meilor, care a luat asupră-şi sarcina răspândirii şi află in
această osteneală un indoit rost activităţii ei obişnuite. O ex­
poziţie, plănuită pentru luna Februarie, va arăta tuturor cele
18 sau 20 de compoziţii de până acum ale artistei şi variaţia
la infinit de ton şi de impresie, care se apără de uniformi­
zare. Va fi una din cele mai de seamă manifestări ale artei
mirene pentru înviorarea vieţii bisericeşti. După ce oamenii
de gust şi de pricepere s'au rostit vor putea să-şi spună cu­ O postâvârie din secolul trecut
vântul şi oamenii de credinţă. Lor mai cu seamă trebue să
le vorbească, pentru cari au fost gândite şi lucrate cu înfri­ aceea a postâvâriei Schlesinger, înfiinţată la 1858, cu un an
gurare, aceste obiecte de inchinare şi de cult intim ortodox. înainte de Unirea Principatelor, e ceva cu totul rar. Trebue
D-l N. Iorga, a cărui neîncredere faţă de inoiri, mai ales să fim recunoscători conducătorilor ei de astăzi, cari s'au
in acest domeniu, e in deobşte cunoscută, nu s'a sfiit să aibă ostenit şi au ştiut s'o aşeze intr’un cadru aproape cultural.
următoarea părere: Dovadă cărticica, prilej al acestor câteva rânduri.