Page 5 - 1933-11
P. 5
O . TAFRALI: MUZEUL DE ANTICHITĂŢI DIN IAŞI 643
unele obiecte unice, de foarte mare valoare ştiin un mic număr de obiecte au intrat in posesiunea
ţifică şi chiar materială. muzeului. O mare parte s'a împrăştiat. O serie
In urma unor noui stăruinţe, d-1 ministru al numeroasă s'a trimis încă de la început muzeului
Instrucţiei Publice, Dr. C. Anghelescu, era dispus • de antichităţi din Bucureşti, o colecţie a răpo
să construiască în curtea imobilului nostru, un satului Erbiceanu a fost cumpărată de acelaş muzeu
mare muzeu al Moldovei, în care să se instaleze prin mijlocirea d-lui profesor Andrieşescu, căruia
în chip ştiinţific obiectele strânse, dintre care guvernul i-a dat mijloacele necesare pentru aceasta,
unele sunt închise încă în lăzi, precum şi cele ce cea mai mare parte însă, rezultatul săpăturilor
se vor achiziţiona deacum înainte. lui Hubert Schmidt, figurează astăzi în unul din
Planurile acestei grandioase clădiri au fost exe marile muzee ale Berlinului. Ba s'a permis ca
cutate de d-1 profesor Pompilian. Ele însă zac în însăş colecţia Universităţii din Iaşi să se trimită la
cartoanele ministerului, aşteptând executarea lor Berlin d-lui Hubert Schmidt spre a fi studiată
de un ministru binevoitor şi hotărît să facă un de acesta. La sosirea mea în Iaşi, am găsit într'o
sacrificiu pentru Iaşi. sală a Universităţii o ladă, înapoiată dela Berlin,
conţinând o colecţie de obiecte preistorice de la
Cucuteni. Astăzi, toate acestea sunt expuse în
COLECŢIILE MUZEULUI
opt vitrine mari ale muzeului nostru, la care s'au
adăogat şi câteva obiecte descoperite de mine în
I. Secţia preistorică
săpăturile executate la Cucuteni şi colecţia dăruită
Această secţie conţine un material bogat, pro- de d-1 profesor C. Vasiliu.
Sala antichităţilor preistorice dela Cucuteni
venind din mai multe staţiuni preistorice — neo- Printre ele, menţionăm: o serie numeroasă de
litice şi epoca de bronz — ale Moldovei. idoli în argilă, masculin şi femenin; unelte de
De la renumita staţiune Cucuteni-Băicem, săpată silex: cuţite, ferăstrae, săgeţi, vârfuri de lance,
de Beldiceanu, Buţureanu şi Hubert Schmidt, numai etc.; unelte de os: sule şi ace de cusut; olării: