Page 47 - 1933-12
P. 47

I N      J U G U L              D O M N U L U I


                                                        VIII

            Nici  nu  se  împlinise  un  an.  Nici  nu  mă  încăl­  urează  multe  cazuri  de  congestii,  ca  să-şi  câştige
          zisem  în  locul  cel  nou  şi-mi  veni  scrisoare  dela   nume bun!
          Episcopie  că  bătrânul  meu  preot  e  greu  bolnav   Bătrânul  preot  însă  se  ţinu  de  cuvânt.  Când
          şi  vrea  să-şi  dea  în  grija  mea  credincioşii.  îndată   sosii eu, era în groapă.
          ce  voiu  fi  isprăvit  cu  examenele  elevilor,  să  mă   —  A  râs  odată  şi  a  murit,  —  spuneau  ai  lui.
          grăbesc  să  iau  in  seamă  parohia.  Prea-Sfinţia  Sa   La  orice  ne  gândeam,  numai  la  moarte  nu.  Doar
          Episcopul  ţine  să  împlinească  ceea  ce  vrednicul   îi  era  mai  bine  ca  înainte,  şi  doftorul  spunea  că
          preot  însuşi  a  cerut,  ca  o  ultimă  graţie,  care  nu   a trecut peste criză.
          poate fi respinsă.                                 —  Era  copt  de  secere,  săracul,  —  spuneau  cu
            Peste  câteva  zile  primii  şi  scrisoarea  tremurată   duioşie.  Adevărat  că  era  om  bun,  cu  toate  toanele
          a  bătrânului.  Mă  ruga  umilit,  să-i  împlinesc   lui.'
          această  ultimă  rugăminte.  Să  mă  grăbesc,  că  are   Dimineaţa  următoare  am  făcut  liturghie  cu  pa­
          de  vorbit  lucruri  însemnate  şi  serioase,  căci  simte   rastas  pentru  el  şi  în  altar  mi-a  căzut  în  mână
          că  moartea  îl  împresoară,  că  înaintea  privirilor  lui   pomelnicul  lui.  II  frunzăream  pe  gânduri,  până
          ameţite  munţii  se  clatină  şi  din  cer  i  se  coboară   trecu  tragerea  clopotelor.  Cu  drag  privii  la  însem­
          brâul  roşu.  II  mângâiai  cu  acelaş  umor,  făgă-   nările  lui  tremurate  şi,  pe  ultima  pagină,  unde  po­
          duindu-i că săptămâna viitoare voiu pleca.       melnicul  înşiră  preoţii  răposaţi  ai  Eparhiei,  dădui
            Atunci  voiu  fi  eu  mai  curând  la  tine.  Fiecare   de următoarele cuvinte:
          zi  e  o  întârziere,—  îmi  scria  el  prin  dascăl.  Acesta   ♦   Josephus  Delne,  parochus,  obdormivit  in  D-no
          adăuga  şi  el  că  parohul  e  în  slabă  stare.  Fierbin­  die io-a Junii A. 1914 ».
          ţeală  nu  prea  are,  mâinile  sbârcite  i-s  mai  mult   Şi-a  înscris  data  morţii  sale  şi  n’a  greşit-o  decât
          reci,  dar  se  pare  că  numai  capul  nu-i  chiar  lim­  cu  2  zile.  Am  îngălbenit  in  faţa  tainei  omeneşti,
          pede,  căci  necontenit  spune  că  el  trebue  să  plece,   care  mă  privia  din  scrisul  încurcat.  îmi  aminteam
          pentrucă  nu  vrea  să  ajungă  marea  primejdie,  care   că  voia  să-mi  încredinţeze  lucruri  mari.  Mă  neli­
          va  cădea  asupra  noastră.  In  zadar  întrebăm  de  ce   niştea  şi  râsul  lui  din  urmă.  Oare  ce  voia  să-mi
          primejdie  vorbeşte,  că  numai  clatină  din  cap.  Deu­  spună  şi  de  ce  a  râs?  Am  cercetat  toate  însem­
          năzi  totuş  a  scăpat  vorbă,  că  vor  cădea  oamenii,   nările  lui,  dar  n'am  găsit  nimic  ce-ar  fi  putut
          ca  în  timp  de  holeră.  Nu  l-am  luat  în  seamă,  căci   deslega enigma.
          bătrânul  totdeauna  obişnuia  să  prorocească.  Ni­  Sătenii  nu-şi  prea  băteau  capul  cu  el.  Omul
          meni  nu  credea  în  profeţiile  lui;  ba  şi  el  le  lua   sărac  şi  flămând  nu  are  timp  să  se  ocupe  de  morţi.
          in glumă câteodată.                              Numai  eu  mai  umblam  în  cimitir,  printre  flo­
            Veţi  vedea  voi,  că  aşa  va  fi.  Nu  sunt  eu'pro­  rile  care  cresc  din  ţărâna  morţilor.  Da,  zău,  şi
          fet, ci numai făt, dar ţineţi seama, ce v'am spus!  cimitirul  a  sărăcit.  Crucile  roşii  de  lemn  s'au  îne-
            Nu-i  luarăm  in  serios  nici  ameninţarea,  că  va   grit  şi  s’au  răsturnat,  de  se  aşează  ciorile  pe  ele.
          muri.  Avea  o  congestie  uşoară  la  plămâni,  una   Tăbliţele  lor  cu  versuri  au  căzut  în  iarbă.  Clopo­
          de  acelea  pe  care  orice  doftor  cât  de  puţin  pri­  tarul,  care  mi-a  arătat  mormântul,  se  grăbi  la
          ceput  o  vindecă.  Doftorilor  începători  doar  li  se  lucrul său.
   42   43   44   45   46   47   48   49   50   51   52