Page 48 - 1933-12
P. 48
IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 747
— Aid am putea sta destul, se scuză. Roagă-te ... Cu asta nu s'a isprăvit. Neavând vite albe,
şi pentru noi, că noi n'avem vreme. Nouă nici ca să facem arătura de primăvară, trebui să cum
nu ne plătesc pentru asta. Ei, uşor li-e domnilor! părăm. La ce-i banca ? ne gândeam. Dar în zadar
Mă jigneşte isbucnirea. Observam de câteva zile ne iscăleam numele pe cambie, că nu ne dădea.
că poporul s’a schimbat. Nid urmă nu mai gă Banca zicea că n’are bani pentru noi, că nici do
sesc de frumuseţile omeneşti de mai nainte. S'au bânzile nu le plătim, cum nid rândunica nu-şi
schimbat de tot. Sunt plini de ură, de sudalme, mai face cuib sub streaşină noastră, că se teme
de revoltă şi amar. că o lidtează şi pe ea. De pierit, nu puteam pieri.
— Ce s’a întâmplat cu voi? întreb pe omuleţul Jumătate din săteni, fete, feciori s’au pornit la
zdrenţos, slăbit. România, să slujească. Câştigul era bun. Care cum
— Ei, multe au dat peste noi. Şi cine a pră aduna ceva bani, trecea în Moldova şi-şi cum
sit oamenii a fost nebun! — Am ajuns cerşetori, păra vite. Aci sunt mai ieftine. Le treceam pe
ştii d-neata? furiş peste graniţă. Norocoşi, cari aveau copilaşi.
— Nid până acum nu vă prea îmbulzeau banii... Cei de 7—8 ani puteau fi de folos.
— Drept. Da' tot nu ne mâncau păduchii, ca — Dar cum rămâne cu şcoala ? Faceţi păcat
acum. Nid haina de pe noi nu-i a noastră. strigător la cer împotriva copiilor.
— Da’ cum se poate! — Şcoala-i şcoală, dar dacă nu-i dne să meargă
Omul se aşază pe mormântul preotului şi, înaintea vacilor, la plug, apoi putem sufla şcoala,
în ţărâna morţilor, povesteşte necazul viilor. ca o băşică...
— Noi suntem de acum arvuniţi iadului... Pri — E grozav ca atâţia copii să crească fără carte,
măvara trecută apa a potopit totul. In Iulie şi ca sălbatecii.
August veni seceta. S'a uscat şi ce-a mai rămas. — Să i se rupă mâna celui ce-a iscodit scri
Ovăzul a pălit, cucuruzul a rămas necopt, cartofii soarea! Pui mâna pe butuc şi-mi taiu degetul,
s'au stricat în pământ. Şi oamenii şi vitele au cu care am apăsat pe cruce la cambie. N’aş avea
flămânzit toată iama... Comunitatea a vândut atâta datorie, dacă nu puneam degetul.
ovreiului o mare parte de pădure. încă ne bucu — Vorbeşti prostii, d-ta.
ram, pentrucă după lucrul din pădure, dacă nu — D-voastră spuneţi destule lucruri cuminţi,
curge, picură. Lemnele trebuiau transportate la dar, de ajutat, nu ne puteţi ajuta. Şcolile cele
staţie. Cărăuşia era bine plătită. Am schimbat vi multe sunt bune numai ca să despoaie pe om de
tele pe cai. Dar cailor le trebuia ovăz, fân, şi nu tot ce are... Dar las' că vor mai tremura nă
era. In jur nid nu se putea cumpăra. Zăpada a dragii pe domni! — Numai că eu am mult de lucru,
căzut de vreme. Iar calul nu-i capră, să mănânce trebue să mă duc. D-ta cântă numai frumos celor
muguri, aşa dar au început a pieri. Nu era zi lă morţi... îşi luă rămas bun clopotarul.
sată de Dumnezeu, să nu cadă unul ori doi, pe Am rămas singur, turburat de necazul omului
cale. Unde cădeau, acolo ii lăsam câinilor. Din şi de multele adevăruri crude, ce-a spus. Ăstora
munte până la tren, tot cai răsturnaţi. le pot tot predica eu, că Dumnezeu îi ajută!
— Proşti sunteţi, zise jidanul. De ce nu mi-aţi Zile întregi stau neputincios printre ei. Sunt ca
spus mie. Cui îi trebue fân sau ovăz, să se scrie o pădure umedă şi întunecată. Patimile ucigaşe
la mine. Cine n’are bani, va lucra. ale sângelui de munte lucrează în ei. In fiecare zi
Ne-a şi câştigat cu preţ piperat, ca să-i rămâie se întâmplă câte ceva. Vestea trece apoi repede
cărăuşia în dnste, ba să mai câştige ceva. Ne-am prin valea dintre munţi şi adeseori în zori de zi
înglodat în datorii până după urechi. De dimi mă scoală femeile, ca să le mântuesc. Astăzi a
neaţa până seara că ram povara cea grea, numai trebuit să scap din crâşmă pe Petre Oinar, care
să ne plătim. In zadar aveam cai noui şi ovăz scump. de trei zile bea amărit. Mâine să mă ocup de
Iar cădeau şi vite şi oameni. După anu' nou, Mihai Cinod, care a primit scrisoare că i s'a fixat
domnul Friedmann a oprit orice credit. licitaţie pentru casă. De trei zile Mihai stă numai
— Sunt bani în bancă, aşa zicea. şi priveşte. Nimeni nu cutează să-l turbure. Ne
Acolo, e drept, erau bani. Ne şi dădură pe vasta şi copiii tremură de frică. Bărbatul nu-i
întabulare, cu camătă mare. Până primăvara am bagă în seamă, ca şi când n’ar fi pe lume. Fânul
isprăvit cu banii. Fusese cumplită iarna, şi în că- îi putrezeşte pe jos, vitele pot pieri la iesle; nid
rătura cea mare s’au rupt hainele de pe noi. Am nu se uită într’acolo. El aşteaptă numai să treacă
îngheţat, deşi domnul Friedmann ne-a făcut crâşmă zilele. Noaptea din urmă nu doarme, numai stă
şi în pădure. Prin postul mare cei mai mulţi băr cu capul în palme şi se gândeşte. Când se crapă
baţi căzură la pat. După boala cailor, veni boala de ziuă, omul se ridică. E palid la faţă şi aşa
oamenilor, doctor şi leacuri. Atunci se porniră fe strânge pumnii, de parcă scânteiază. Câinele i se
meile şi fidoraşii la pădure... Nu-i mirare că gudură în prag, dar îl aruncă mânios cu piciorul.
n’am mai rămas decât cu pielea şi oasele. Mulţi — Astăzi e licitaţia, — strigă întunecat şi pri
au ajuns sub glie. Bătrânul preot zilnic îngropa. veşte lung casa.
Aşa a căzut şi el la pat şi în mormânt... E un bun gospodar, cu rânduială. Oalele smăl
