Page 50 - 1933-12

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 749

Mânia îl scoate din sine, atât de mult încât Oamenii tac, muţi, dar fierb mocnit.
fiecare cuvânt mai mult strica decât foloseşte. — Şapte sute şi zece!... — strigă un chip de
— Cu un cuvânt, nu ajuţi? — încheiu eu vorba. domn străin.
— Nici lui Dumnezeu! dă cu pumnul în masă. — Cine-i acela ? — întreabă toţi, dar nimeni nu-1
Licitaţia o ţineţji, chiar de-ai trage toate trei clo­ cunoaşte.
potele într’o dungă. Am înţeles, e un om al avocatului, care lici­
— Vom vedea! —isbucnesc înflăcărat,— şi re­ tează şi apoi îi vinde lui. Din asta trăeşte.
gret că-s preot pentrucă de nu m’ar împiedeca — Şapte sute şi zece, întâia oară...
haina altfel aş rosti eu licitaţia aceasta. Aşa, tre- Nimeni nu suflă o vorbă.
bue s’o înghit. Mă depărtez trist şi îmi bat capul — A doua oară... Nimeni nu dă mai mult?
ce s’ar putea face. Pretorul sau subprefectul ar
putea ajuta, dar în sat telefon nu este. Să trimit
curier, e târziu. Abia seara s’ar putea întoarce.
Ruşinat, neputincios şi nervos mă plimb prin ca­
mera mea. Nu mă pot împăca cu faptul ca un
preot nici atâta putere să n'aibă, să-şi mântue
un credincios... Totuş sper într’o schimbare ne­
prevăzută. Poate în Dumnezeu. Aproape aştept:
să vedem, va îngădui bunul Dumnezeu să se în­
tâmple o aşa tragedie? Din fereastra mea văd că
sosesc avocatul şi autorităţile. La primărie se dau
jos din trăsură. Ar mai fi o jumătate de ceas,
până gustă ceva şi laudă ţuica de prune a nota­
rului, dar ce să fac? Nu-mi vine nicio idee mân­
tuitoare, stau numai observator palid la fereastră.
Aşa ceva nu m’au învăţat la teologie. ... In cazui­
stica de mai multe volume, nu-i niciun sfat, cum
s'ar putea mântui huruba unui anonim ca acest
o m . . . Un jurat se duce la cârciumă după un
nou rând de sticle de bere. D-nii au vreme. Pe
ei nu-i interesează ce va face mâine nenorocitul
om bolnav.
Peste o jumătate de ceas avocatul zice plictisit:
— Să isprăvim şi cu licitaţia! Pornesc cu mare
autoritate la casa dărâmată. Mulţimea curioşilor
se adunase dinainte. Mă grăbesc şi eu după ei.
— Ce s’a întâmplat aici ? — întrebă avocatul,
cercetând.
I se povesteşte.
— Asta-i faptă pedepsită de codul penal. II voiu Ca un fulger, izbeşte atlt de crlncen în casi incit se cu­
întemniţa, ameninţă el. tremuri intreagi
In momentul acela sosesc eu.
— D-le avocat, te rog, un cuvânt.
Politicos, cu oarecare afabilitate, întrebă: încă o clipă şi sărmana casă a lui Mihai schimbă
— Ce doriţi, vă rog?... stăpânul. Preţul nu acopere nici datoria. Dacă
n’am putut împiedica licitaţia, nu rămâne decât
— Vreau să vă rog, dacă e cu putinţă, să bine­ să ridic cât mai sus preţul. Roşesc tot, când strig:
voiţi a amâna licitaţia aceasta... — Şapte sute douăzeci!...
— Cum vă puteţi închipui asta ? — întrebă cam
Surprinşi toţi se uită la mine. Poporul se scanda­
indignat. lizează, doar eu am zis, că e nemernic cine licitează.
încerc totul ca să-l aduc la altă convingere, să Un murmur înăbuşit se îndreaptă cătră mine.
cedeze puţin, dar avocatul se împotriveşte ţeapăn.
— Şapte sute douăzeci! întâia oară, zice tobo­
— Regret foarte mult. Prea-Cinstite, dar eu tre- şarul, dar i se fac semne. Avocatul se apropie de
bue să apăr interesele băncii. Păcat că v'aţi ames­ mine.
tecat în chestie. Putem începe, d-le notar! — Sfinţia Ta, vrei să licitezi
Se bate toba. Notarul citeşte sentinţa şi începe — Fireşte! — răspund.
licitaţia. — Bine. Ai drept, dar te rugăm să depui ga­
— Preţul de strigare: 700 coroane!... Cine dă ranţia de zece la sută din preţul de strigare. Asta-i
mai mult ? condiţia legală.