Page 51 - 1933-12

750 B O A B E D E G R Â U

— Zece la sută? întreb. Asta-i şaptezeci de co­ Zâmbesc la rezerva mintală izbutită şi-i făgăduesc
roane. De unde să iau eu şaptezeci de coroane ? apoi, câ spre seară voiu veni din nou. Dar peste un
întreaga mea leafă lunară abia face mai mult. ceas, trimit după mine. îmi spun că Mihai a fugit
— N'am atâţia bani la mine, — mărturisesc, în curte numai cu cămaşa pe el.
dar... — I-a venit nebunia,— spun. Acum e liniştit,
— Atunci, nu poţi lua parte, — declară categoric dar are fierbinţeli.
avocatul. Notarul zâmbeşte rece şi strigă: Stau la căpătâiul patului şi rostesc o rugăciune
— Cele şapte sute douăzeci nu se iau în seamă. de domolire. Femeia ia copiii de mână şi-i duce la
Ioane, numai: şapte sute zece! picioarele tatălui lor, să îngenuncheze.
— Da, stimate domnule notar, a popii n’are Bolnavul horcăie greu câte odată. Atunci femeia
valoare. face cruci mari şi exclamă speriată:
Abia mă pot stăpâni. Mă apropiu de un grup de — O! Maica Precista dela Şumuleu, vindecă-
oameni: mi-1!
— Azi dimineaţă am zis, dragii mei, că-i nemer­ Cu glas de jumătate fac rugăciuni:
nic, cine licitează. După cum aţi văzut, eu totus « Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească duş­
am încercat. Am crezut că pot împiedeca această manii lui!... Să piară dela faţa Lui, toţi cei ce-1
blăstămăţie. N’am putut-o. Nu era alt chip de urăsc pe el__ ca fumul să piară... cum se topeşte
ajutor pentru nenorocit. De aceea am licitat... ceara dela faţa focului, aşa să piară duşmanii lui.
şi numai atât aveam de spus. Iară drepţii să se veselească».
Cu un singur semn aş putea face ca poporul să E seară. Toată lumea şi bolnavul se liniştesc.
sfâşie pe domni. Mustăţile tremură de indignare, Capra venită din turmă se aude prin curte, sare la
dinţii scrâşnesc. Intr’o clipă ar isprăvi cu ei. Până fereastră şi se anunţă. Biata femee ia un vas şi se
mi-aş da seamă, ar fi întinşi pe poarta şurii, ca duce s’o mulgă. Lampa, ce atârnă de un fir de
nişte lilieci. Mă cuprinde şi pe mine pofta uciderii sârmă, o aprind. Intre munţi încetează viaţa. Se
şi abia îmi pot stăpâni nervii. Ce-ar mai fi, dacă eu, aude numai corul depărtat al câinilor. Bolnavul se
preotul, mi-aş ridica mai întâiu mâna spre lovire!... uită pierdut la grinda afumată. Dela sine îmi vine
— Să nu faceţi vr'un rău, oameni buni! — zic cu în minte capitolul al 17-lea al evangheliei lui Ioan,
teamă. Să mergem frumos acasă. şi încep a mă ruga:
Ies grăbit pe poartă. Mulţimea după mine. Nu «...Ridicându-şi ochii săi spre cer, a zis: Părinte,
vorbeşte niciunul. In mânia lor neputincioasă se uită venit-a ceasul, preamăreşte pe fiul tău... Eu te-am
în pământ. Abia mergem douăzeci de paşi şi glasul preamărit pe pământ, lucrul ce mi-ai dat, l-am
cobitor strigă triumfând: sfârşit»...
— Şapte sute şi zece! a treia oară!... In vârful picioarelor intră femeia în casă cu
Toba sună prelung. laptele şi le toarnă copilaşilor, cari îşi vâră năsucul
Pe Mi hai l-au executat. ud de lacrimi în ulcelele cu lapte. Cina săracă a
Oamenii au înlemnit o clipă în drum. celor amăriţi. In fiecare zi pare că e ultima cină.
încolo nu s’a întâmplat nimic. Nu pot privi. Trebue să ies, să-mi răcoresc fruntea
Soarele sta tare pe cer. înfierbântată. Mă aşez sub mărul dinaintea uşii.
După amiazi mi-a venit veste că Mihai e bolnav. Printre frunze adie un pic de boare şi luceşte o
Grăbesc la el. Noroc că a sosit şi doftorul. lumină dela stele. Mă cuprinde o ameţeală, nepu­
— Febră de nervi,— zice liniştit. La noapte veţi tinţa pământului îmi atrage trupul ostenit, pomul
avea de furcă cu el. Femeia aleargă prin sat, să se jelueşte de-asupra mea. E răcoare. S’a răcit
ceară împrumut, ca să plătească doftorului. Multe inima oamenilor.
porţi trebui să deschidă, până să adune cele câteva Patul bolnavului scârţâie şi-o sudalmă frântă
coroane. Medicul se grăbeşte. cade de pe buzele lui. Sa înfiorat. Mihai se ridică în
— Cât e onorarul, domnule doctor? — întreb pat şi pe frunte îi curg sudori. Cu ochii holbaţi îşi
eu luând în mână punguliţa săracă. bate pieptul:
Doctorul învăluie în sfaturi bune confuzia, dar —.. .Eu o fac, d-nule notar! Mai întâiu spânzur
pune bine banii şi se urcă în trăsură. femeea..., apoi copiii şi în urmă pe mine...
— Doftoriile le voiu trimite prin cărăuş. Necon­ Vom sta spânzuraţi, ca slănina în pod... O fac,
tenit să fie cineva lângă bolnav. Niciun moment să zău, dar mai nainte îţi sting lumânarea dumitale...
nu-1 lăsaţi singur. — Mihai, dragul meu, ce ţi-e, scumpul meu! —
Să nu vă speriaţi, dacă aiurează. Aşa-i boala. Dacă se căina neputincioasa femee. Culcă-te, sufletul
o duce până dimineaţa, scapă cu viaţă. m e u . . . E aici şi părintele cel tânăr...
Doftorul pleacă. Femeia vine fuga cu banii. Bolnavul e furios. Faţa i se schimonoseşte. Sare din
— Puneţi-i bine, Iuli; doftorul dela tine nu pri­ pat şi sbiară: — Lupchilor! Unde mi-e securea, să-i
meşte nimica. fac tocană, pe domni... tâlharii!... de domni!...
— Ce om al lui Dumnezeu! — exclamă mulţă- Cu buna nu-1 putem aşeza în pat. Se luptă cu
mită. mine cu o putere uimitoare. Muşchii ca oţelul.