Page 52 - 1933-12

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 75i

Sunt destul de tânăr şi tare şi abia-1 pot dovedi. încerc mai întâiu la bancă. Directorul general
Ii pârâie oasele în braţele mele şi-mi suflă în faţă mă primeşte prietenos.
o suflare bolnavă cu miasme. Trec minute până ce — Mă bucur foarte mult, zice accentuat şi zâm­
scade atacul şi trupul obosit se moleşeşte. Simt beşte fin de sfiala mea. Mă lasă să spun tot ce am
galben de moarte şi tremur de încordare: aşa ceva de spus. Mă avânt într’o expunere plină de idea­
n’am văzut în viaţa mea. Doamne, de ce e aşa lism şi suflet, în care adesea se amintesc interesul
ţării, apărarea poporului, ideea socială, puncte de
vedere mai însemnate decât finanţele, înălţimea
etică la care aş dori să se ridice banca.
— Excelent orator ai să fii,— mă laudă direc­
torul. — Păcat că eu nu-ţi pot spune prin cuvinte
atât de frumoase, că nu pot face nimica. Eu sunt
un simplu bancher, răspunzător centrului. Banca
a dat sume mari în sat şi e foarte natural că se
asigură. Şi aşa va avea pierderi. Se ridică la mai
multe mii conturile dubioase, pe care, probabil, va
trebui să le ştergem din registre.
— Nu s'ar putea, vă rog, să daţi bietului popor
timp de zece ani, să amortizeze, cu dobândă echi­
tabilă ?
— Exclus, vă rog! Am periclita mobilitatea

de grozav omul! Când va veni vremea, ca mielul
să fie împreună cu lupul şi iedul cu leul? De ce
oare nu putem fi noi oamenii toţi fraţi iubitori?..
După miezul nopţii se linişteşte cufundat într’un
somn întăritor. A trecut peste primejdie.
— Acum pot merge acasă şi eu, — zic către cei
ce priveghează dormitând. — Dacă totuş s’ar în­
tâmpla ceva, veniţi după mine.
Ochii îmi ard de rugăciune, de oboseală şi merg
aproape dormind către casă.
Sunt două după miezul nopţii, dar satul se tre­
zeşte. Umbre mari se cufundă în întunerec. Care
nevăzute scârţâie pe drum. Merg la câmp. începe
o nouă zi, o nouă mizerie...
începe o nouă zi, o nouă mizerie...
*
Abia trece o săptămână şi vine în sat un nou băncii. Noi am eshaunat creditul nostru de reescont.
executor. Trebue deci să fac ceva pentru popor. Şi pe noi ne strâng alţii.
Nu pot îngădui să facă cerşetori din câteva mii . . . A ţ i binevoit a pomeni de dobânzi. Acelea
de oameni. Unii au şi fugit in Moldova dinaintea sunt nimica toată. Nici nu vin în socotinţă. In-
necazurilor. Jumătate satul se pregăteşte să emi­ tr'adevăr, am mers până la extrema limită cu satul
greze. Mă gătesc să merg în oraş. dumneavoastră. De altfel totul e prea târziu. Cam­