Page 10 - 1934-01

C R O N I C A 5 7

Ritos, pe care-1 cunoaştem din lucrările semănate pe un lung in bancă studentul de atunci, cu ochi răi, care începuse să
drum de profesor, cercetător şi literat, dar şi un om de inimă, tăgăduiască pe alţii ca să-şi poată construi şi apăra idolul
care de obicciu e mai puţin văzut şi cu atât mai mare desfă­ unic. Nu lipsesc, fireşte, celelalte trăsături şi caracterizarea
tare tăgăduit. Dacă volumul e o laudă dcla întâia până la unei originale şi puternice personalităţi, alături de omul de
cea din urmă pagină, a sărbătoritului, el lasă ceva din lu­ catedră, omul de ştiinţă şi omul de vis, cu toată documen­
mina lui şi pe mâinile care-1 aduc omagial la această zi de tarea ştiinţifică a unui filolog dela şcoala lui Ovid Densuşianu.
bucurie. De atâtea ori ele iau înfăţişarea de apoteoză: « Odată cu nu­
D-l Popescu Telega trece repede, poate prea repede, peste mirea ca titular la catedra de filologie romanică, apare mo­
anii de pregătire. După şcoala primară făcută la Braşov, Să- numentala Histoire de la langae roumaine, (Paris, Ernest Le-
cele şi Iaşi, care arată mutările casei părinteşti, urmează, roux, 1901), voi. I, operă ce marchează un moment de glorie
intr'o singură pagină. Liceul Naţional şi Institutele Unite
din capitala Moldovei, bacalaureat la 1890, şi apoi Facul­
tatea de litere tot de acolo, licenţiat in 1892. Din Noemvrie
1892 până în Octomvrie 1893 e profesor secundar la Boto­
şani şi Focşani, pentru ca de atunci să plece la studii la Berlin
şi după un an la Paris. Citind cineva amintirile anilor de
studiu ale altui universitar din aceeaş vreme, d-l C. Ră-
dulescu-Motru, apărute zilele trecute şi chiar ele mai mult
documentare decât sufleteşti, îşi dă seama numaidecât de în­
semnătatea urmăririi vremii de închegare spirituală a condu­
cătorilor unei generaţii. Dela generaţia dela 48, de creaţie
revoluţionară, şi dela generaţia dela 1870, a Junimii, de creaţie
conservatoare, una politică şi cealaltă intelectuală, ni s’au păstrat
volume de scrisori şi de documente, nu numai despre fapte,
dar despre oameni. Vedem puţin îndărătul scenei. Generaţia
dela 1900, care a cules rodul celorlalte, e aproape mută. E
drept că protagoniştii se mişcă, atâţia, încă intre noi, dar
aceasta nu e scuză destulă.
Aminteam, in schimb, de partea bătăioasă a expunerii.
Iat’o în două pilde. Cartea clocoteşte insă de izbucniri ase­
menea. D-l Ovid Densuşianu nu s*a dat, însuşi, la o parte
dinaintea polemicilor. E cunoscut şi astăzi ca un om destul
de tăios şi de necruţător, cu toată voita izolare. Atitudinea
rămâne insă mândră şi de îndepărtare, aşa încât aşezarea
intr'un cadru de războire cu orice preţ. In care îşi face loc
firea panegiristului mai mult decât spiritul elogiatului, pune
in atmosferă oarecari grăunţi de nedumerire. « întors in ţară,
in 1896, toamna, după atât de strălucite studii, la o vârstă
când alţii abia încep să-şi caute drumul, se prezintă la con­
cursul ce se ţinea pentru ocuparea catedrei de limbă şi lite­
ratură română, înfiinţată atunci la Facultatea de litere din
Bucureşti. Obţinând cea mai mare notă, este numit numai
suplinitor. Sfânta tradiţie românească a şicanăm exempla­
rului ales, a datului la cap celui care se ridică deasupra medio­
crităţii comune, nu putea fi părăsită nici dinaintea acestui caz
excepţional *. Şi mai departe cu o pagină. « Totdeauna co­
rect în vorbe şi înfăţişare, îşi făcea apariţia punctual, fără să
lipsească vreodată sau să se lase aşteptat, nu ceasuri şi săp­
tămâni, cum se întâmpla altor profesori, dar nici măcar mi­
nute. Nu căuta sălile mari unde să vie sâ-i asculte fraza de
efect, simfoniile de vorbe goale, toată pretinsa intelectuali­
tate a capitalei. Nu-şi trimetea înainte, să-i anunţe venirea, Stema judecătorului orăşenesc Lukas Hirscher,
teancuri de cărţi care să ţie locul erudiţiei asimilate temeinic. din «Evanghelie cu învăţătură» de Coresi (1580-1581)
Nu aştepta să se umple amfiteatrul cu studenţi din toate
părţile ca pe urmă să culeagă aplauze ca la teatru ». La cine in cultura română. Nici Dicţionarul Academiei, care apare şi
s’o fi gândind d-l Popescu-Telega? Pe cine o fi combătând, dispare ca o fantomă, nici Originile Românilor de Philippide,
in această îngrămădire retorică, dintre profesorii noştri de nici chiar Getica regretatului Pârvan, nici alte lucrări de ace-
acum douăzeci şi douăzeci şi cinci de anif’ Expunerea capătă laş gen, apărute mai târziu şi de o necontestată valoare, de
insă cel puţin o prospeţime de amintiri personale. Se simte altfel, n’au aruncat atâta lumină asupra originii şi alcătuirii