Page 4 - 1934-01

IOSIF NYIR<5: IN JUGUL DOMNULUI 5i

Fătul îşi puse palma pe sobă şi o încercă de căldură. gret decât că m’am făcut preot. După aceea lu­
— Nu calzi t.. mea începu să se întunece de tot. Târziu, grozav
— In lumea de azi nid nu poţi aştepta asta de târziu, se deschise uşa şi cineva strigă cu glas
dela ea! — Pune alta! de tunet şi sări la mine. O figură puternică se
Luă nervos altă carte. aplecă asupră-mi şi recunoscui pe fătul bisericii.
— Ce-i? Mă ridică dela pământ şi mă ţine în braţe.
— Dogmatica.. Mă miram de acest omuleţ flămânzit, pe care sta
Nu ştia ce e. Nepăsător a sfâşiat-o şi a pus-o să-l sufle vântul, când s’a făcut atâta de uriaş
pe foc. Când se isprăvi, ne mai aşteptând semn, şi cu o putere supraomenească. Nu ştiam că m'a
cetia iute şi arunca în sobă: acoperit, dar o greutate de nesuferit mă apăsa
« Ignat Schuch: Pastoraltheologie.. Historia ec- şi în chinul meu scrâşneam din dinţi. Pieptul
clesiastica.. Hermaeneutica biblica.. Introductio simţiam că se cufundă, urechile îmi cântau şi pe
in Novi Testamenti Libros...*. neaşteptate un val căldicel îmi unduia prin trup.
îmi închisei ochii să nu văd. îmi svâcnia inima Mă ridică şi mă săltă într'un neîncetat neastâmpăr.
în piept, abia îmi puteam linişti conştiinţa. Ceaţa se topea dinaintea ochilor. Eram culcat, ca
La urmă nici nu mai cetia titlurile, ci le sfârtica într'o mare, între infinitul cel de jos şi cel de
şi le arunca in foc. In sfârşit îşi şterse mâna de sus, într'o amurgire umbroasă, viorie şi monştri
funingine. fantastici foiau împrejurul meu.
— Nu mai sunt.
— Cum să nu fie! Acolo pe ladă lângă cruce,
cartea cea mare...
Se uită curios acolo, dar sări palid, când văzu
literele mari: BIBLIA SACRA.
— Asta nu! — şi înfiorat fugi afară. Ameţit mă
sculai cu greu, să închid uşa sobei.
Afară ninsoarea îşi fulguia dansul alb. Din ochii
mei fierbinţi de febră, ţâşniau cercuri roşii, verzi,
violete, care lărgindu-se, zburau prin cameră şi
plesneau pe peretele din faţă. In jurul patului
meu stăteau figuri de ceaţă colorată, care se aple­
cau curioase spre obrazul meu, apoi dispăreau. Dar
veniau altele în loc şi, pe măsură ce se întuneca,
erau mai îndrăsneţe. In curând mă împrejmuiră
mulţime de ochi, cari mă priveau şi, în spaima
ameţelei, am început să cad într'un gol fără fund,
până când, cu un strigăt sugrumat din gât, mi-am
pierdut conştiinţa.
Dimineaţa zăceam, jumătate gol, pe pământ, cu
cămaşa sfâşiată la piept, sub ferestrele deschise,
cu fruntea pătată de sânge, amorţit, acoperit de
fulgi de zăpadă. Fără conştiinţă, azi noapte, se
pare, am voit să mă arunc pe fereastră, dela etaj,
dar neputincios am căzut în cameră sub fereastră.
Mirare că n’am îngheţat. încercai să mă urc în
pat, dar n'aveam putere. Doriam să iau, cel puţin,
plapoma pe mine, dar îmi luneca din braţele
grozav de obosite. O amărăciune nesfârşită mă
încerca. N'am pe nime, n’am nimic. Voiu pieri
aicea părăsit. Trupul nesimţitor, membrele din ce
în ce mai şubrede, se făcură grele de nesuferit,
răsuflarea slabă, dar fierbinte, cădea pe mine ca o — Mamă dragă! — încercai să strig, dar de pe
brumă subţire în obraz. Lipsit de orice voinţă buze se înălţară numai câteva băşici lucitoare.
aşteptam, cu ochii închişi, să se sfârşească odată
cu totul. îmi mai veni în minte, că în curând Doi elevi ai mei ţineau straje lângă mine. Era
trebuia să stau în faţa lui Dumnezeu, şi cu în­ linişte. Soarele de iarnă bătea în fereastră.
cordarea ultimă a conştiinţei disparente încercai — Voi sunteţi, copii?! — zisei, deschizând ochi
să-mi deştept înfrângerea inimii cu o deplină pă­ mari la ei.
rere de rău, care în caz de primejdie de moarte — Cum vă simţiţi ? — mă întrebară ridicându-se
înlocueşte spovedania, — dar n'am izbutit să re­ de pe scaune. Nu doriţi ceva ? — se interesau