Page 5 - 1934-01
P. 5

IOSIF NYIRO: IN JUGUL IX)MNULUI                                53


            Bietul om, în sfârşit, o spune verde:          aşezat  în  compartiment.  îmi  făcu  şi  o  injecţie  şi
            —  Domnul  prota  vă  trimite  vorba,  că  sau  să   cu  sila  mă  puse  să  iau  doftorii  cu  mine,  dacă  in
          vă  sculaţi  din  pat  sau  să  vă  daţi  demisia,  că  el   drum  mi  s’ar  face  rău.  Apoi  se  grăbi  să-mi  scoată
          nu poate face şi lucrul altuia.                  bilet.
            Am  ameţit  câteva  minute  de  uimire,  de  atâta   —  Unde mergi? întrebă.
          josnicie  drăcească  a  sufletului  acestui  neom,  dar   —  La mama.
          apoi mă cuprinse furia.                            Dispăru,  dar  se  întoarse  zâmbind  peste  câteva
            —  Spune-i,  —  zisei  gâfâind  —  că...  de  şapte   minute  şi-mi  spuse  stingherit  că  ajunsese  la  casier
          ori  să-şi  zăvorască  toate  uşile,  dacă  mă  vede  ri­  şi ceruse un bilet de clasa a doua.
          dicat,  şi  nici  în  biserică  să  nu  cuteze  să  dea  faţă   —  Până unde ? — întrebase casierul.
          cu  mine,  dacă  i-e  dragă  viaţa...  şi  acum  scoa­  —  La  mama,  —  răspunsei,  —  şi  abia  atunci  băgai
          te-mi  din  ladă  browningul  şi  mi-1  pune  aci  pe   de seamă că nu ştiu adresa mamei tale.
          noptieră...  Dar...  lasă...  Hai  de-mi  ajută  să   L-am îmbrăţişat fericit.
          mă îmbrac...                                       —  Totuş ai cerut bine biletul.
            Eram  aşa  de  slăbit,  că  mă  clătinam  sub  povara   Am  tăcut  amândoi  şi  ne-am  gândit,  ce  staţiune
          hainelor.  Căzui  pe  un  scaun  şi  cu  fruntea  asu­  minunată e aceea: la mama.
          dată îi poruncii:
            —  Du-te şi cere-mi salariul pe Ianuarie.        Peste  două  luni  îmi  primii  numirea  de  paroh
            îndată se întoarse cu banii.                   într’un  sat  din  judeţul  Clujului,  odată  cu  obiş­
            —  Acum  grăbeşte  la  doftor,  la  farmacie  şi  plă­  nuitele  sfaturi  părinteşti.  Un  prietin,  cunoscut  în
          teşte-mi datoriile.                              acel  ţinut,  care  fusese  trimis  odată  ca  soldat  în
            Medicul  speriat  se  grăbi  la  mine  şi  tăbărî  asu­  sat, făcu din buze un gest de dispreţ.
          pra mea.                                           —  Asta-i numire?.. Da? La naiba! N’o primi!
            —  In pat numaidecât. Ai înebunit de-a-binelea.  —  Dimpotrivă,  am  şi  mulţumit,  cum  se  cuvine.
            In zădar i-a fost şi rugămintea şi ameninţarea.  In  sfârşit,  e  totuş  o  tratare  de  distincţie,  dacă  aşa
            —   Omule!  Inţelege-mă,  că  eu  mă  prăpădesc   de  tânăr  mă  numesc  paroh.  Colegii  mei  zic  că
          aici, — îi zisei.                                sunt om norocos.
            —  Mă  înăbuşă  şi  aierul,  pe  care  sunt  nevoit   —   Adevărat,  —  mă  ironiză  amicul.  —  Eşti  aşa
          să-l  răsuflu  între  aceşti  pereţi,  —  şi  i-am  povestit   de  norocos  că,  încă  în  viaţă,  îţi  poţi  ceti  ne­
          sincer totul.                                    crologul.
            —  Aşa  ai  dreptate,  —  spunea  aprins  de  revoltă.
          Atunci mai bine să mori.                           (urmează)                IOSIF NYIRO
            Acum  mă  luă  în  grija  sa.  S’a  îngrijit  de  toate.              din ungureşte de Ilie Dăiana
          A  adus  trăsură,  m’a  dus  în  braţe  la  gară  şi  m'a                  cu desene de B. Szabâ
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10