Page 57 - 1934-01
P. 57

3«                                  B O A B E  D E   G R Â U

           interes.  Paparuda  este  udată  cu  o  doniţă  cu  apă,   dovedesc  slăbite:  lupta  pentru  existenţă  se  dă  pe
           apoi  i  se  dă  un  ban  doi  şi  se  duce  mai  departe.   apucate  şi  stăpânesc  nemilos  imul,  doi  ridicaţi  la
           Astfel  se  întâmpină  îndreptarea  fenomenelor  na­  o  situaţie  excepţională.  Aceştia  calcă  în  picioare
           turii  în  sat,  după  un  obiceiu  vechi  care  se  men­  de  atâtea  ori,  sau  aşa  pare  celorlalţi,  dreptul  şi
           ţine şi care nu e, nici pe departe, numai local.  adevărul.  Poporul  sufleteşte  se  caracterizează  prin-
             La  fel,  spre  a  ne  referi  numai  la  unele,  la  Sf.   tr’o  retragere  şi  închistare  de  unde  nu-1  mai  poţi
           Ion:  «ciurlezii*,  aşteaptă  lumea  pe  la  răspântii   urni.  El  nu  se  mai  simte  o  putere.  Teama  de  cel
           şi  ridică  oamenii  de  trei  ori  în  sus:  «  hăp  una!   influent  caracterizează  micimea  de  suflet  şi  lipsa
           hăp  două!  hăp  trei!  *.  Se  provoacă  după  procedee   de  curaj  civic.  Se  cunosc  în  sat  acte  de  acestea,
           străvechi  sănătatea  şi  viaţa  lungă.  Suntem  obligaţi   care  la  un  loc  formează  un  fel  de  certificat  de
           la  îndeplinirea  anumitor  obiceiuri.  Exemplele  se   neomenie, al nouilor timpuri.
           pot  înmulţi.  N'avem  interes  decât  s'arătăm,  în  Căutăm să nădăjduim însă; în faţa naturii omul






































                                                încercatul fânului Sn muşcel

           treacăt,  că  obiceiurile  în  sat  s’au  păstrat  şi  că  în­  îsi  descopere  întregul  său  avut  sufletesc.  Dorul
           deplinirea  lor  este  poruncitoare  pentru  toţi  sătenii.   după  dreptate  îl  are  săteanul,  dar  rar  are  prilejul
           Mentalitatea  satului  este  punctată  ici,  colea,  de   să  şi-l  arate  în  faptă.  Urmează  acelaş  lucru  pentru
           modernism,  datorită  contactului  cu  oraşul.  Comu­  popor:
           nicaţia  rapidă  de  astăzi  (prin  autobus)  dela  loc
           la  loc,  dela  om  la  om,  ştiinţa  de  carte,  războiul  sunt   *dacă n’ai, la cine, n’ai!
           tot  atâtea  motive  de  prefacere  spre  o  altă  men­     ... adevăru să nu-l dai —
           talitate.  In  locul  vechilor  datini  care  slăbesc  din   măcar frate ca să-ţi fie;
           ce  în  ce,  săteanul  nu  mai  are  în  ce-şi  sprijini  cre­  măcar frate, măcar sor,
           dinţa.  Schimbările  de  tot  felul,  coborîrea  şi  ridi­  nu le da inima lor:
           carea  idolilor  politici  de  toate  categoriile,  a  atras   că dîn gură te vorbeşte,
           în  sat  o  stare  de  spirit  caracteristică,  ce  aduce   inima te duşmăneşte. . . »
           pe  primul  plan  nesiguranţa  în  puterea  de  altă­
           dată  a  omului.  Actualul  mijloc  de  echilibru  social   Sufleteşte satul trece printr'o criză. El se izo­
           fiind  sdruncinat,  atât  datina  cât  şi  legiuirea  se  lează, cade într’un fel de neîncredere tot mai
   52   53   54   55   56   57   58   59   60   61   62