Page 60 - 1934-01

IOSIF NYIR0: IN JUGUL DOMNULUI 4i

panglici colorate. Câte zece, cincisprezece se urcau oraş! Toată lumea-i nebună. Ziua-noaptea cântă
deodată. Lăzile lor mici, le-au împachetat cu ţiganii muzica militară şi curge vinul gârlă, nu altfel...
lăutari în alte căruţe. Era clipa despărţirii. Un Prin gări domnişoare frumoase sărută flăcăii, le dau
moment de tăcere mută. Numai până îşi sărutau ţigarete şi le împodobesc chipiile cu f l o r i . . . Apoi
mamele, logodnicele, şi între lacrimi mai aruncau ofiţerii, cât de frumos se poartă cu soldaţii! Nu
o privire asupra satului, pe care, cine ştie, de-1 auzi altceva decât: fătul meu aşa şi fătul meu pe
vor mai revedea. Sburau cuvintele din urmă: dincolea. Numai acela-i supărat, care rămâne acasă...
— Grijeşte-te, fiul mieu!... Dumnezeu să vă Bani sunt destui, ca pleava! Aurul şi scumpeturile
aibă în paza s a ! . . . Să-mi scrii, suf leţelule!... le schimbă pe fier şi inelele de cununie şi le dau
Credincioasă îţi rămân până la mormânt!... Gri- doamnele cele mari, numai să aibă soldaţii tot ce
jeşte de copii!... le trebue. Nu aveţi nicio grijă! Nici legile nu mai
Multele griji, binecuvântări, rugăciuni, se pier­ sunt cum au fost— Tot omul citav se duce
dură învăluite în cea din urmă sbierătură amară şi militar... Minunate vremi am ajuns să t r ă i m . . .
în muzica ce începu să cânte în urma ei. Şireagul — Şi când cu Bosnia a fost aşa... începe a-şi
de căruţe se pomi şi în curând se pierdu în pul­ povesti amintirile bătrânul Frenţu.
berea ce o scormoni. La cotitura drumului muri — Aia ria fost nimica pe lângă asta, baciule
şi muzica şi cântecul. Atunci încă nu ştiau că Frenţu! — îi taie unul vorba.
moartea le mână c a i i . . . Vreo câţiva s’au oprit în drum să facă politică:
O tăcere mută şi înnăbuşitoare se lăsă asupra — Trebuia războiţii, că prea-s mulţi oamenii...
caselor orfane. — împăratul Wilhelm a făcut-o asta, prietene!
îmi veni ordin şi mie, ca în 24 de ore să mă pre­ — se sfătoşeşte altul. — Ala are atâţia copii, şi
zint. In sat se lăţi repede vestea.
— Şi pe popi îi duc la războiu.
— Nu vă doară capul de popi, — ziceau cu
pismă cei ce aveau feciorii plecaţi. — Nu ajung în
foc ca ai noştri!... Domnii sunt domni şi în iad.
Enoriaşii nici nu se mai uitau la mine. După
întâia mirare mă urgiseau pentru starea mea pri­
vilegiată. Părinţii, cari îşi temeau copiii, femeile,
care-şi temeau soţii, se treziră îndată înaintea
realităţii războiului. Frica, îngrijorarea şi durerea
au luat curând locul aldămaşului, cc-1 băură
pieirea, suferinţa şi moartea. Grozăvia neocolitei
realităţi îşi arunca umbrele înainte.
— Ce va fi de ei ? Ce va fi de noi ?
Numaidecât, a doua zi, asupra femeilor şi a co­
piilor trecu grija grea a vieţii de toate zilele.
— Nu trebue să vă pierdeţi capul, — zisei câ­
torva babe bisericoase, adunate la biserică să-şi
ia rămas bun dela mine. Acuma aflai că soţiile cu
bărbaţi pe front vor primi ajutor de războiu, din
care vor putea trăi domneşte. Vitele, bucatele,
nutreţele, toate vor avea preţ îndoit. Armata va
plăti bine şi punctual. Pentru Stat cei dintâi sunt
soldaţii şi familiile l o r . . . Vor veni vremuri fru­
moase de mărire! Şi Dumnezeu va fi alăturea de
cauza noastră dreaptă... Germania s’a amestecat
şi ea în războiu. E un popor de 60 milioane, cult
şi mare. Ea singură e putere mondială. Cu Austro-
Ungaria împreună, prea uşor înving, dacă trebue,
întreagă Europa... Iar soldaţii noştri sunt fără
pereche. Trebue să fim însufleţiţi. Nu va ţine
mult tot războiul. Cu armele moderne de azi în
două, trei luni s'a isprăvit... toţi vreau să aibă tron... De aceea o zis cătră
Cei ce însoţiseră flăcăii se întoarseră acasă. Se împăratul nost: Frate Iosife, şi eu am mulţi ficiori
lăudau de foc: şi tu ai familie mare. Hai să împărţim pământul,
— I-au şi îmbrăcat pe cei dela regimentul 24. cât mai este peste hotarele noastre. Atunci bă­
Au căpătat haine şi bocanci noui-nouţi. Lucesc şi trânul nostru a vorbit cu Tisza Pista: —Ce zice
strălucesc, aşa-s de frumoşi!... Să vedeţi, ce-i în sluga mea credincioasă? Pe urmaşul meu mi-J