Page 65 - 1934-01

46 B O A B E D E G R Â U

din ci. Şi-mi ziceam: dar dacă toată noaptea vor prăpădit cel ce le câştiga pâinea. Eu am fost uci­
fi petrecut şi acum se pregătesc să facă o glumă gaşul lor... Aceştia sunt despre cari ştiu, dar cine
sacrilegă? Soldaţii stăteau trişti, serioşi, gravi, unii ştie, câţi vor fi pe cari eu i-am gonit pe front cu
chei, cumpăniţi, cuminţi la înfăţişare. E ade­ vorbele mele, cu scrisul meu, cu faptele mele,
vărat că le sticleau ochii si că erau palizi, nervoşi. pentru ca să sporească, cu trupurile sfâşiate şi cu
— îmi pare rău, dar la astfel de lucruri nu viaţa stinsă, mormanele de cadavre. N'am avut
pot fi faţă, — şi trecui în altar. milă de nimeni. Am pismuit dela văduve şi dela
orfani, acele câteva coroane ce le primeau, numai
pentru ca să rămână mai mult pentru războiu.
Aş fi vrut să iau şi cea din urmă bucată de pâine,
numai să putem ucide şi învinge.
.. .Numai aceasta iartă-mi-o, bunule Dumnezeu,
pentrucă nu pot cu aşa cuget să mă duc între sol­
daţii cei ce sufer. îmi pare rău şi mă pocăesc, că
m’am bucurat de războiu...
Bietul soldat greoiu plângea, pe obraz, pe mustă­
ţile lui îndesate luceau lacrimile. După cum am
aflat mai târziu, pe ceilalţi i-a chemat numai ca
să-i fie martori acestei spovedanii de păcate. La
început ascultau curioşi, dar se cutremurară de
adevărul cuvintelor primejdioase. Faţa li se schimbă
buzele li se înnălbiră şi încremeniră, ca trăsniţi,
sub mustrările conştiinţei, care le lumina mintea.
Nici nu băgai bine de seamă, când isprăvi bă­
trânul oştean; priveam numai la grupa cufundată
în sine, ameţit de impresiile neaşteptate şi nu pu­
team nici vorbi, când se ridicară şi ieşiră tropăind
din biserică.
Fug după ei şi-i chem, — îmi veni în minte dar
apoi resemnat am renunţat la acest gând. Multă
vreme mă frământai cu mintea în uşa altarului,
apoi mă dusei încet până la el şi căzând pe treaptă
în genunchi, alb ca un mort, am strigat şi eu:
— Dumnezeule! Din toată inima îmi pare rău
şi mă doare că şi eu m'am bucurat de războiu!...

*
Şi şcolile trebue schimbate in spitale. E lipsă şi
de preoţi. Câţiva preoţi mai zeloşi au îndrăsnit să
— Aşa este, — aprobară ceilalţi. intre în tranşee ca să mângâie pe soldaţii în sufe­
N’au zis niciun cuvânt să rămân, nici nu se rinţele lor.
uitau după mine. Conducătorul lor se întoarse şi — Au izbutit să moară, — se spune despre ei în
comandă: batjocură.
— In genunchi! In general, preoţii pe front nu se bucură de prea
Oare ce vrea omul acesta? — mă întrebai în uşă. multă consideraţie. Mulţi şi-au uitat de sine. Câţiva
Ceata căzu în genunchi. Bătrânul soldat ase­ au ajuns în spital, între bolnavi de boli lumeşti.
menea. Noroc că în biserică nu era nimeni. Con­ Cu aceasta şi ceilalţi au pierdut orice respect.
ducătorul îşi înălţă capul spre altar şi începu să Frazele patriotice sunt urgisite înaintea soldaţilor,
vorbească tare: iar ceremoniile nu mai au efect. Şi cel mai prost
Doamne, Dumnezeule! îmi pare rău din toată ţăran îşi dă seama de contrazicerea din întrebarea:
inima şi mă doare că şi eu am făcut păcatul să * Acum Dumnezeu cui ajută ? * Preotul francez se
mă bucur de războiul Ţinut-am vorbiri aţâţătoare! roagă pentru Francezi, cel german pentru Germani,
Pe cine numai am putut, l-am trimis pe câmpul de italianul pentru Italieni, ungurul pentru Maghiari
luptă, pe duşman l-am urît şi sufletul zilnic mi l-am şi fiecare cere pe Dumnezeu pentru naţia sa. Un
pustiit. In servicul meu am luat asupră-mi lucrul catolic ucide pe alt catolic, un reformat pe alţi
a trei oameni, numai să poată pleca mai repede reformaţi, ura şi mişelia spumegă, toate păcatele
pe câmpul de luptă. Doi dintre ei au murit, unul ce se pot închipui, se săvârşesc: se fură cu o cru­
a orbit. Toţi trei cu familie, soţie şi copii, cari zime diavolească, se ucide, se fac blestemăţii, se
acum sunt în cea mai mare mizerie, pentrucă s'a minte oficial, şi capii bisericeşti consfinţesc ne­