Page 66 - 1934-01
P. 66
IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 47
dreptăţile cele mai strigătoare la Cer, scrisori pa înaintea preoţimii pentru capacitatea mea intelec
storale asmuţă, şi în numele bisericii se propo- tuală şi pe conştiinţa mea pot spune că om mai drept,
vădueşte de pe amvon, în biserici, că trebue ucis mai sincer decât mine nu se prea găseşte şi dela
duşmanul şi cu cât distrugem mai mulţi, cu atât biserica mea eu nu merit măcar un pat de scânduri.
mai plăcut lucru este lui Dumnezeu. Ei dovedesc Linguşitorii, proştii, rafinaţii, fariseii, cari se zic
aceasta cu Cristos şi cu Evanghelia lui. Apar cărţi sfinţi, dar se desfată îmbuibaţi cu gospodinele lor,
care explică omenimii sguduite punctul de vedere trăesc în belşug. Lor li-e nasul roşu de vin, mie
al lui Dumnezeu despre războiu. Poporul însă de frig.
cere răspuns la problema chinuitoare, ar vrea să-şi Intr’o noapte n’am putut dormi de loc, pentrucă
recâştige credinţa clătinată, să ştie unicul, ultimul parohul a dat masă epitropilor bisericeşti şi lăutarii
şi marele adevăr, de aceea şi pe mine mă inter au cântat până dimineaţa. Când mă grăbeam de
pelează oriunde mă întâlneşte: dimineaţă la liturghie, găsesc contrabasul rezemat
— Este Dumnezeu?... D-ta trebue să ştii, de de uşa cancelariei, parc'ar fi un om beat şi-ar
aceea eşti preot... Dacă nu este, atunci suntem dormi în picioare sau s'ar uita la afişul de pe uşă:
în rânduială, toate le înţelegem, dar dacă este, cum « Ore de serviciu 9—12 ». Sunt curios şi eu până
le poate suferi toate acestea? când voiu putea birui cu lucrul şi cu răbdarea. Pe
In zadar declam eu despre veşnicele, marile preot nici în seamă nu-1 iau. Numai în taină intri-
puncte de vedere şi arăt valorile permanente ale ghează în contra mea. Se teme de mine, şi fiziceşte
perspectivelor istorice; nu fac decât să-i împing şi intelectual.
spre noui păcate pe oamenii disperaţi. In adâncul In sfârşit, foamea şi frigul mă răpun. N'am un
sufletului simt şi eu că au multă dreptate. ban. îmi înving revolta sufletească şi intru umilit
Nu-mi rămâne mult timp de frământare. Die la paroh.
ceza a fost şi ea încurcată de războiu. Pe preoţii — Vă rog frumos, d-le protopop, aş avea nevoie
duşi pe front trebue să-i înlocuiască, munca trebue mare de ceva bani, douăzeci, treizeci de coroane,
împărţită. Pe mine mă trimit într'un oraş aproape ca avans sau împrumut. N'am ce mânca, n'am cu
de front, de unde văd deadreptul în gura sângero ce face foc.
sului războiu.
Cu mari greutăţi îmi pot ocupa noul post. Am — Douăzeci, treizeci de coroane? — râde batjo
nevoie de tot felul de legitimaţii, şi de abia am coritor. — Ce garanţie poţi da că vei plăti cândva
putut să-mi duc într'o ladă cele mai necesare aceşti bani ?!...
lucruri, rufărie şi câteva cărţi. A trebuit să mă Fără o vorbă îi întorc spatele, înainte să mi se
despart de mama şi de fraţi, de cari mă îngrijeam întunece de tot conştiinţa şi să izbucnească por
până aci. Leafa încă e slabă, deabia acopere lip nirea de a lovi.
surile. Trebue să mă lupt cu cele mai grele griji Din clipa aceea nici nu ne mai salutăm, dar
materiale. Şeful meu e om bogat, are patru-dnci slujim împreună şi zilnic ne cuminecăm cu trupul
camere aranjate, mobile antice, mătăsuri, în piv Domnului. îmi plânge sufletul în mine, îmi plânge
niţă vinuri şi şampanie. Om sgârcit, trăeşte pentru credinţa şi convingerea.
sine, fără suflet. Din întâiul minut nu mă poate Trimit o rugare la episcopul militar să mă trimită
simpatiza. Cu toţi înaintaşii mei a stat pe picior pe front. Cererea mi se retrimite cu observarea că
de războiu, chiar înainte de războiu, deci şi în altădată să o trimit pe cale ierarhică.
mine nu vede decât un nou duşman. îşi teme pa Mă gândeam să mă îmbrac civil şi să fug la
rohia. In faţă e curtenitor, manierat, dar îndată front, dar deodată vine un ajutor neaşteptat. O
îmi declară că masă nu-mi poate da. Mobilele mamă desperată îmi aduce cinci coroane să fac
mele nu mi le pot transporta, căci trenul e numai liturghie pentru fiul său. Dau fuga la restaurant
pentru front. Bani nu am să-mi cumpăr. Leafa e şi încep să mănânc cu lăcomie. Deasupra fripturii
de 60 de coroane pe lună, onorariul pentru orele mârâi de parfumul cărnii, ca o fiară, şi de nervos
de catecheză mi se plăteşte dela Stat numai se abia am vreme să mai tai carnea. O mănânc cu
mestrial. Patruzeci de coroane trimit mamei, din ochii, cu mirosul, cu gura şi cu toate simţurile şi
douăzeci trăesc eu. întâiul lucru: desfiinţez gusta nu mă pot opri cât mai am bani. Ziua următoare
rea de dimineaţă şi cina. Stomacul chiorăie, iar eu trece mai uşor, dar în cealaltă stomacul pofteşte
mândru fac şi lucrul şefului, care îndată începu şi mai de nesuferit. In zadar pândesc după femei
duşmănia făţişe. Mai întâiu îmi luă patul, pe care cu liturghii. Nu vin. Şi acum credeam că, prin
mi-1 împrumutase. îmi fac aşternutul pe podele. mame şi soţii, în desperarea şi întoarcerea lor
Lada cu rufele mi-o pun în mijlocul camerei, spre Dumnezeu, voiu putea să mă satur măcar
drept masă, şi aşez pe ea o cruce. In curând se odată pe zi. Am încercat să-mi socotesc starea ca
face frig. La foc nici gândi nu pot. Flămând rabd un preot, să urmez pilda sfinţilor, să mă refugiez
şi-mi fac datoria, dar nu-mi iese din cap gândul: în lumea minunată a desăvârşirii sufleteşti şi a
oare de aceea am învăţat, am lucrat, m’am chinuit, sfinţeniei vieţii, dar de câte ori îmi venea în minte
ca nici felia de pâine să n'o am ?! Aveam autoritate popa cu burta doldora de vin, care se îndopa în
