Page 68 - 1934-01

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 49

şese aici şi câte un cadavru rămâne cu faţa că­ meşte curtenitor, cu o adiere de mână, la ovaţiile
zută în noroiul drumului pustiu. mulţimii ţinută departe, şi goneşte mai nainte.
Circulă ştiri înspăimântătoare, dar nu cădem Parada nu s'a mai ţinut, cei ce aşteptau pe regele
în cursă. Avem noi semne sigure, când se în­ îşi schimbă hainele îmbufnaţi, răniţii horcăe mai
tâmplă ceva pe front. In astfel de împrejurări, departe. Şi eu îmi arunc în colţ uniforma de
mai înainte de orice, se transportă spionii. Vreo preot militar şi trag tot ca ieri în jugul Dom­
cincizeci de oameni sunt zăvoriţi în localul şcoalei nului, care începe să-mi fie din ce în ce mai ne­
civile. Se înghesue toată vremea, cap lângă cap, suferit. Dacă aş fi avut cu ce, — aş fi fugit de
după geamul cu gratii duble. In caz de pericol, mult.
îi mână în fugă la tren. Sunt între ei domnişoare Soarta mi s'a îndreptat întru câtva. Enoriaşii
fine din familii distinse şi troglodiţi, conducători au aflat că flămânzesc şi primesc zilnic poftiri
de Ruşi, vânaţi din munţi fără nume, abia aco­ la cină, pentru care eu nu pot da nimic în schimb.
periţi cu câteva petece, prin care li se vede pielea. Oricât se ostenesc să-mi îndulcească surea, obra­
Altă dată alarma ne sperie din somn, populaţia zul îmi arde într'o neîntreruptă ruşine. Era mai
îşi ţine gata de drum lucrurile mai de preţ şi bine totuş să flămânzesc liber şi neatâmat, decât
aşteaptă cu inima strânsă, de-o fi nevoie, să se să mă satur din mila altora, să rămân îndatorat
refugieze. Nu-i voie să se aprindă lampa, pentru tuturora şi să-mi jertfesc de tot conştiinţa de om
a nu da ţintă sigură duşmanului pânditor cine pentru câteva bucăţi de mâncare. Joc rolul omului
ştie unde. încordarea ţine zile întregi. Auzim ne­ nepreocupat, al preotului umil şi, ca un bufon
întrerupt vuetul luptelor, bubuitul tunurilor şi, în reverendă, mă silesc să-mi arăt recunoştinţa
privind din turn, se văd la orizont jocurile lu­ şi să-mi fac să petreacă binefăcătorii, can îmi
minilor, parcă ar fi stele căzătoare. Avem, de ase­ cumpără fiinţa trupească şi sufletească pentru câte
menea, semn sigur, când resping atacul. In acesj o seară. Mă învăţ curând, unde trebue să fiu cu
caz, sosesc răniţii cu sutele. Pe peron de abia spirit, unde simţitor, sau cufundat în sentimenta­
te mai poţi mişca printre trupurile omeneşti, sfâr- lism, cui trebue să-i spun glume şi anecdote, sau
ticate, neputincioase; trântiţi pe spate, sunt ne­ cui trebue să-i laud copiii şi să-i fac să se pro­
voiţi să privească necontenit cerul şi sunt jumă­ ducă, la care doamnă e voie să-mi arunc privirea
tate îngheţaţi pe pământul rece. Cineva se ceartă încântată şi să-mi cer îndată iertare, roşind ca
cu comandantul: racul, că am cutezat ca preot să-mi îngădui aşa
— Vă rog să-i duceţi mai departe! N’avem ceva, apoi când să stau supărat şi să las ca doamna
unde-i pune. Sunt pline şi coridoarele... fericită de un compliment al meu, să-mi zică tainic
Vocea cealaltă răspunde răguşit: şi în cuvinte parfumate:
— Eu îi cobor, iar voi faceţi cu ei ce ştiţi. — Vai, nu fii copil, preacinstite Părinte!
Am ordin să las aici o sută douăzeci. Mai departe Mă produceam cu ştiinţe naturale, cu estetică,
vă priveşte. muzică, literatură, politică, poezii, cântece, modă,
Locuitorii îşi povestesc fericiţi: teologie, cu tot ce-mi puteam plăti mesele. Des­
— Nu-i nimic. Au sosit o sută douăzeci de grav chisesem un fel de băcănie spirituală şi sufletească.
răniţi.
Iar când mână prin oraş turma de prizonieri, — E un tânăr modern şi cult, — aşa mă lăudau
nici nu ne mai interesează frontul şi aflăm indi­ între ei credincioşii. Ajunsei la modă. Domnii,
ferenţi că primejdia a fost mare. Ne-am obişnuit unul după altul, îmi întorceau vizita şi se opreau
şi ne-am făcut nesimţitori. Poate că nimănui nu-i uimiţi văzând lada pusă în loc de masă, şi fere­
trece prin gând că şi în cel mai răsleţit sat duce strele cu flori de ghiaţă. Pe perete atârna de un
cale de sânge. Sânge, pe care l-au vărsat milioane cuiu haina mea de toate zilele aşa de aidoma,
de soldaţi. parcă m’aş fi spânzurat.
Un eveniment mult mai mare e că vine regele, — Nu binevoiţi a lua loc? — făceam spirite iro­
care a vizitat frontul şi, în trecere, se odihneşte nizând propria mea soartă. Şi poftiţi să vă ţineţi
în oraş. Oraşul e curăţit ziua-noaptea. In spitale, pălăria pe cap. La mine e obligator.
răniţii capătă cearşafuri curate şi bandaje ca neaua, — Ce înseamnă asta ? — întrebă indignat admi­
un pluton de bărbieri răneşte barba de săptămâni nistratorul financiar.
a soldaţilor morţi pe jumătate, comandanţii sunt — O stare de tranziţie, — îl linişteam eu. Spe­
nervoşi, surorile învaţă câteva răspunsuri nem­ răm că, la vară, cel puţin, nu va fi frig.
ţeşti, ca să ştie să raporteze, dacă Maiestatea Sa — Dar e de nesuferit! — se revolta consilierul
le va distinge cu vreo întrebare. Nu va fi nicio silvic.
încurcătură, căci se ştie dinainte ce obişnueşte să — Puţin la început — zâmbeam eu... — dar se
întrebe domnitorul. obişnueşte omul...
Automobilele confortabile într’adevăr au intrat — Şi ce zice Episcopul ?
la ora arătată, dar regele nu doreşte să se odih­ — Aşteaptă, să vadă ce zice comunitatea bise­
nească în oraş. Ia doar o scurtă gustare. Mulţu­ ricească.