Page 25 - 1934-02

86 B O A B E D E G R Â U

— Aşa dc mulţi preoţi umblă pe aici ? dela Panticeu, la biruri, cu un cuvâ^toulucruri,
— Cum zicea dascălul nost’, noi tot la al doilea în care, cărăuşul Grigore stabili c'd^yjtră pri­
an instalăm câte unu'... Şi de astădată mi-au zis vire dispreţuitoare, că eu nu mă pricep de loc.
credincioşii: «Du-te Grigoraş, şi uită-te, ce fel Astfel nici nu îndrăsnii să întreb, ci rămăsei li­
de popă-i ăla, şi dacă ţi se pare slab, lasă-1 acolo niştit, până la Borşa, unde şi-a depus prietenul,
unde-i *. care m’a deosebit şi pe mine cu o strângere de
— Şi eu cum îţi par? mână aşa de naturală, parcă mi-ar fi zis: «apoi
— Cred că eşti ofticos. Celălalt, care s'a dus, poartă-te bine, să nu cumva...*.
era aşa de mare, că pârâia căruţul sub el. I-am De aci încolo Grigore fu nevoit să rămână în
şi spus-o de mai multe ori: Apoi, domnule pă­ societatea mea şi după ce azvârli calului câteva
rinte, muierile pot mulţămi lui Dumnezeu, că observaţii cu tâlc: « Nu fugi aşa tare pentru plată
dumneata te-ai născut popă. atât de puţină *! arătă cu biciul un castel ascuns
între brazi:
— Acela-i castelul lui Banffy.
— Al grofului ori al baronului Banffy ? — în­
cercai eu să mă orientez în genealogie.
— Cel din Bonţida e grof, dar acesta-i baron,
altfel tot un drac. Fiecare are moşie mare. Nu-i
mirare. Uşor au câştigat-o.
— Dumneata pari cam socialist...
— Nu, eu sunt reformat, dar ce-i drept nu-i
păcat.
— Cum aşa ?
— Iată, de pildă, groful din Bonţida. Strămoşii
lui, aşa de mari domni erau că la ei omu' începea
numai dela baron în sus. A fost mai ’nainte, în
Chidea, un om la fel ca mine, nemeş de rând.
Acela avea o pădure frumoasă, pădure cum nu
era în jurul acesta. Ţi-o arăt, când sosim acolo...
Omul acesta nemeş s’a întâmplat să meargă odată
în parcul grofului, dar aşa l-a alungat, de nici
pământul nu l-a atins. Toţi îl râdeau în sat. Dar
omul şi-a strâns pumnii şi-a zis: «Va mai veni
groful în casă la mine, să mănânce mămăligă cu
lapte *.
— Cât în lume vei trăi, aşa ceva nu-i păţi, îi
răspundeau oamenii.
— Facem rămăşag! — bătu nemeşul în masă,
că erau tocmai la cârciumă.
S’au rămăşit pe un litru de vin, că în răstimp
de două săptămâni groful va veni la Chidea şi va
mânca mămăligă. Nemeşu' n’a vorbit nimănui
— Vrei să spui că nu mă vor aştepta cu poartă nimic, ci s’a îmbrăcat în haine de sărbătoare şi s’a
de triumf ? observai eu, ca să schimb vorba. dus la groful acasă. I-au dat voie să intre.
— Poarta naibii! — zise deschis şi îşi ameninţă — Măria Ta, vrei să-ţi dau pădurea mea, — zise
calul să ajungă pe un călător, care se ţâra înaintea ştiind că groful de mult şi-a pus ochii pe ea.
noastră. Acum o vând.
— Noroc şi bani! îi zise oprindu-se. Nu vrei — Ce ceri pe ea? — întrebă groful rece.
să te urci? — Pe bani nu o dau, dar dacă vii Dumineca
— Să trăieşti, baghe Grigore, răspunse vesel viitoare la mine şi mănânci la masa mea o far­
creştinul. furie de mămăligă cu lapte, va fi a Măriei Talc.
— Fă-i un pic de loc omului acestuia de omenie, Mai întâi groful luă puşca să-l împuşte, dar,
domnule părinte, porunci Grigore, că şi aşa numai răsgândindu-se, râse şi-şi dădu cuvântul.
până la Bcrşa merge. Nu mă mai băgară în seamă, Duminecă prinse patru cai suri la trăsură şi se
ci povestiră de războiu, de rechiziţii, de lipsa de duse şi mânca mămăligă cu atâta poftă, că-i curgea
tutun şi petrol, de înşelăciunile cu ajutorul de laptele pe mustăţi.
războiu, de nevestele, care trăiesc cu prizonierii, — Aşa-i uşor să câştigi o moşie, zise crâncen
suduiră pe notari, fiecare pe al său, trecură la cărăuşul meu. Ce zici, părinte, şi se întoarse către
preţul bucatelor, la târgul din săptămâna viitoare mine. De acestea nu se învaţă la popie.