Page 26 - 1934-02
P. 26
IOSIF NIYR0: IN JUGUL DOMNULUI 87
— &te*-s poveşti, prietine, îl îndreptai eu, dar ca într’un mister. Ce se va alege de mine aci, nu
y din norfei'ltnu mă auzi, căci fu nevoit să-şi con- ştiu. Soarta înaintaşilor mi-o lămureşte, lângă un
centreze^fcată atenţia ca să ne coborîm cu calul chilogram de vin, un om cu mustăţi lungi, can
cel rău pe un deal prăpăstios. torul meu:
— Ho! — trăgea hăţurile şi zise: — Suntem la — In vremile vechi erau călugări în sat. Aveau
cotitură. mănăstire. Magazinul de bucate de acum — mi-1
Câteva cocioabe ţigăneşti erau risipite la mar arată pe fereastră — era biserică. Abia încăpeau
ginea drumului, mai mult peşteri de lut, decât în ea zece-douăzeci de oameni. Au zidit-o, când
colibe. In faţa lor ardeau focuri triste, care mai au luat biserica unitarienii. Jurul pe atunci era
mult fumegau. Purdeii ne cuprinseră căruţa. Ieşiră unguresc; cu vremea Ungurii au pierit. S’au retras
şi câte un dade golan şi câte o muiere cu ţâţele atunci şi călugării. Ultimul a fost bătrânul Caietan,
negre. De o tufă erau legaţi doi bivoli, cari se care s’a răsuflat aici, cum se răsuflă vinul de li
uimeau holbându-se la noi. Omul de lângă ei turghie, ce rămâne mult nefolosit. După el veniră
duse degetul la căciulă. preoţi de mir, cu cari însă n’am fost prea norocoşi.
— Ai adus tânjala ? întrebă Grigore, care în Fiecare avea câte un cusur. Unuia îi plăceau ne
cepuse să desprindă calul. vestele, altuia îi plăcea vinul. Pe unul l-au alungat
— Dumneata, ce faci omule ? întrebai eu mirat. bărbaţii din sat, pe celălalt vinul. Chefuise tare în
U — Am să prind aceşti doi mânzi negri, răspunse Borşa cu domnii din jur. Era o iarnă crâncenă.
arătând bivolii. Din căruţ cu un cal fac trăsură A treia zi, cam după miezul nopţii, zice domnu'
cu doi. Berecki, proprietarul din Ciumăfaia:
Cele două oişti se ridicară în sus, ca două semne — Haidaţi la mine, să continuăm acolo.
de exclamaţie, bivolii fură prinşi la tânjeală, calul Prind caii la sănii şi pornesc, ca furtuna. Erau
fu legat înapoi la şireglă, de unde îşi picura toate beţi atunci şi caii. Sosesc şi încep din nou cu
balele la mine după cap. ţuică caldă. Peste vreo două ceasuri observă careva
Noul vizitiu, stăpânul bivolilor, începu să-i mâne. că preotul lipseşte.
— Boitoş, nea, Dragan vehove! — După el! — strigă Berecki, — Popa a fugit.
Cei doi bivoli negri se încordară şi frământară Iau armele de pe perete, sar în sănii şi pornesc
noroiul cleios ce ajungea până în butucul roţilor în ruptul capului prin viforniţă. La o cotitură
şi mugeau în amurgul ceţos al serii ca doi monştri bagă de seamă că este ceva în drum şi câinii îl
antidiluvieni... străjuesc stând pe labe. Se sperie şi caii. Era
In capul satului, unde erau adăpătorile, se adăugă preotul. Căzuse cumva din sanie şi a îngheţat.
la convoiul nostru o ciurdă întreagă de bivoli. Numai vârful nasului i se mai vedea din zăpadă.
î Cu botul lor negru de cărbune şi umed încă de Tumat-au în el ţuică caldă, dar în zadar... Era
apă, suflat pe cojocul meu apoi, ca semn de ne o lume interesantă, — observă cantorul. Am avut
plăcere, îşi scuturau coamele. Cam tremuram ţ>e noi, însă, şi preoţi buni, mă mângâie. Cel din
tronul meu de fân învelit cu un straiu murdar şi urmă era chiar om cu viaţă sfântă. Dar nu-i
unsuros. Oamenii râdeau. Cărăuşul Grigore se în ajungea venitul...
dreptă tainic spre mine: — Şi care e venitul, domnule cantor? întrebai
— Părintele nu se poate plânge că nu i-am fi eu cu sfială.
dat cinstea ce se cuvine. Până azi niciun preot — Destul de frumos. Sesiune canonică nu e
n’a intrat în sat cu banderiu de bivoli... multă. Un jugăr e tot, dar e pământ bun de şes.
* Congrua e şeasezeci de coroane pe lună, apoi
aduce ceva şi patrafirul.
In sfârşit, iată-mă aci! Nu cunosc pe nime. Cu — Ce crezi, din ce voi trăi eu ?
nime nu mă leagă niciun fel de legătură, afară de Cantorul zâmbi cu superioritate. El are moşie
* aceea a curiozităţii. Străin şi neatârnat în satul de 25 jugăre şi face slujba de cantor numai pentru
răzleţit de lume, rătăcit aici într’o vale întunecată cinstea slujbei.
de trei păduri. Casele parcă n'au nimic cu oamenii. — Vă recomand să vă câştigaţi de pe acum doi
Aşa-s de împrăştiate prin curmăturile şi pe coli purcei... Un şoldan bun aş avea şi eu de vânzare.
nele strâmbe parc'ar fi rămas aci din epoca de Mai ţii păsări, şi când faci vizite la Măria sa din
piatră. Sunt clădite din piatră necioplită de stâncă, Uifalău şi la baronul din Cristur, să nu uiţi acasă
nemuruite, cu acoperişe înalte şi negre de paie sacul. Şi domnişoru' Besteri obişnuieşte să ajute.
afumate. Sunt deşarte şi-mi fac impresie neplăcută. Laptele nu-i scump, lemne îţi poţi procura ieftin.
Sunt patru biserici şi trei preoţi în sat pentru Dacă eşti niţel deştept nici nu te costă bani.
800 de suflete. Sunt oameni mândri, nemeşi ai — Şi cam ce-ar fi deşteptăciunea aceea, domnule
căror străbuni erau janitorii reginei Isabela în ce cantor?
tatea dela Dobâca... In jurul caselor se întind — Acuma ar fi prilejul, — se gândeşte cantorul, —
grădini cu pomi întunecaţi până aproape de pădure. căci comuna ar avea nevoie de vreo zece jugăre
In luna Mai, când înfloresc pomii, îmbracă totul de pădure. Partea comunală s'a tăiat, ar trebui
