Page 27 - 1934-02
P. 27
88 B O A B E D E G R Â U
deci să se cumpere dela baronul din Borşa. El pe fiecare în parte, apoi toţi se schimb^ într’o
însă nu vrea să înceapă partea dela Badoc. Dacă singură faţă umană. Textul evanghelic sefîmpune
Dumneata, Părinte, ai mijloci o vânzare mai dela sine şi-l rostesc de trei ori, atâta-i ae sincer
ieftină, ai putea primi o parte fără bani. şi fascinant, că toţi stau cu gurile căscate, ca să
— Eu nu mă pricep la de acestea, domnule deschidă calea spre inimile omeneşti:
cantor, răspund eu roşind. «Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi
— Te vei învăţa. Trebue să te faci om de viaţă... şi eu vă voiu uşura pe voi *.
Cu o privire aspră îl opresc. Atunci schimbă N’a fost o predică, această cuvântare de pro
vorba. gram, ci o declaraţie de dragoste către omenirea
— Cine îţi va conduce gospodăria ? în suferinţă.
— Mama. Zilele acestea va sosi cu mobilele. M'au şi căutat cu toate treburile şi necazurile lor.
— Foarte bine. Ne vom îngriji de care să le Le-am fost de toate tuturora. Bolnavii aveau mai
aducem. multă încredere în mine decât în doftor. Se în
— Mulţumesc, te rog numai, fă să nu coste tâmpla, uneori, că fiind chemat să spovedesc pe
mult. vreunul, ieşia la iveală că bolnavul e de altă re
— Aici preotul vine gratis, dar pleacă scump, ligie. Nimeni nu se hotăra în vreo chestiune de
mă lămureşte cantorul. seamă fără să-mi ceară sfatul, şi nimănui, în viaţa
— Eu aci vreau să îmbătrânesc. mea, rău nu i-am făcut, nici n'am voit să-i fac.
— Să nu dea Dumnezeu, îmi doreşte in in In fericirea curată a sufletului voiam să răsplă
teresul meu bunul om. Peste un an, doi voiu in tesc dragostea, încât am îndreptat pentru mine
troduce pe urmaşul d-tale... In Chidea e epi porunca: «iubeşte pe de aproapele tău ca pe tine
demie de preoţi... însuţi • astfel: « Iubeşte mai mult pe de aproapele
tău, decât pe tine însuţi».
*
După câteva săptămâni cunoşteam taina fiecărei
Pe încetul m'am împrietenit cu poporul. Sunt căsuţe şi am câştigat fericirea încrederii nemăr
rezervaţi încă, pentrucă nu ştiu cine sunt. Pentru ginite. Intr’o Duminecă le-am şi spus:
ei preotul începe dinăuntru şi se sfârşeşte în — Eu abia acum m’am desăvârşit preot, prin
Dumnezeu. Astfel de preoţi sunt puţini şi uşor voi, iubiţii mei fii întru Cristos.
pot cădea dela Dumnezeu, cum cade mărul din Pe mine nu episcopul m’a sfinţit, ci suferinţa
pom. Pe unii ii doboară trupul, pe alţii păcatul. voastră, pentrucă cea mai frumoasă slujbă este
Mă simt într’o situaţie ciudată. Sunt singur, dar aceea a ştergerii lacrimilor.
în liniştea mea mă înconjoară suflete nevăzute, Doar trăim într’o lume, când şi pasărea din pă
gândurile celor ce în casele lor vorbesc de mine dure îşi ţine oul în cioc, ca în tot momentul să
şi ca şi când în întunerecul camerei mele ochi de poată fugi dinaintea primejdiei. Cu gura la pă
om s’ar deschide mari spre mine. Sufletul meu şi mânt ţipă azi fiecare mamă, soţie, copil, ca să-i
sufletul lor se întâlnesc în suferinţă. E atât de audă copilul, soţul, părintele îngropat cine ştie
minunat de frumoasă aceasti pastoraţie mută! unde în străini. Nu mirul de măslin, d uleiul
Un zel nemai pomenit mă încălzeşte, să vindec scump al oamenilor, sudorile, sunt mirul de sfin
lumea aceasta mică şi ascunsă, care mi s’a încre ţire preoţească. Trupul omenirii înjosite este altarul
dinţat mie, să liniştesc inimile care tremură, să meu, iar amarul cel mult îmi este potirul. Pâinea?
împrăştiu frica necontenită a ochilor îndreptaţi Nu am alta afară de trupul lui Cristos. Omătul
spre războiu, să şterg sângele iubiţilor lor, ce i-a meu e sărăcia. Cu trup şi suflet sunt al vostru,
stropit, să le binecuvintez truda pentru ca toţi chemaţi-mă să ar cu voi, să sădesc flori pe mor
să-mi pomenească astfel casa: — aci locuieşte un mântul iubiţilor voştri, să plâng cu voi, trimi-
om bun. teţi-mă scrisoare pe câmpul de războiu, chema
Abia aştept Dumineca cea dintâi să le pot vorbi, ţi-mă oricând să port crucea voastră şi eu cu voi
întreagă săptămână mă pregătesc, dar condeiul nu sunt până la sfârşitul veacului...
rabdă atâta povară a sufletului şi atâta bogăţie *
de simţire. Cuvântul e slab pentru a rosti şi toată
străduinţa mi-e zădarnică. In sfârşit, trebue să mă Zilele treceau, suferinţele se făceau tot mai de
încredinţez inspiraţiei momentului. Acelei dis nesuferit. Războiul pustia înainte şi pizmuiam pe
poziţii admirabile, care dă tonalitatea cuvântării, cei ce-au murit. Pentrucă e mai uşor a muri, decât
dă înţelesul frazelor, coloarea şi perspectiva, ca a trăi murind totuş în rate zilnice. Răniţii greu
să se simtă fiecare, ca şi când ar sta lângă o floare din spatele frontului sufer mai mult, decât cei
cu puternică mireasmă. ce sunt în spitale, în staţiile de pansat şi de ajutor,
Mica bisericuţă se umple. Sunt curioşi credin îndărătul frontului toţi sunt greu răniţi. Acesta
cioşii mei, ce le-am adus. era războiul grozav al femeilor, copiilor, bătrânilor,
Ii privesc de pe amvon. Câte feţe, atâtea sorţi părăsiţilor, slabilor, ce-1 purtam noi, în care nu
şi toate necunoscute. Privirea mea îi atinge blând omoram, d muriam. Războiul din spatele fron
