Page 29 - 1934-02

___ B O A B E D

— Tsafctîf" să sap şi groapa, trebue să fac şi Calea era lungă şi dascălul începu să povestească
sicriul, şi fără cuvânt de salutare, se duse. ce partidă de cărţi a fost azi noapte la cooperativă
Când dispăru după poartă, strigai ascuţit după el: cu noul mecanic.
— Totuş eşti ucigaş!... Ucigaş... Ucigaş!... In sfârşit, sosim la casa cu moarta. Un fel de
In zadar căutam să mă liniştesc: o umbră ne­ peşteră scobită pe jumătate în piatră, cu pereţi de
cunoscută îmi sta pe suflet şi nu mă mai putui nuiele lipite cu bulgări de tină şi acoperită cu
duce în prag, să aştept primăvara. paie putrede. Nişte fagi puternici o apără de
Dormii neliniştit în noaptea aceea. Avui un vis vânturi. înaintea ei o mică poiană, drept curte.
urît care mă tulbură şi mă apăsă toată ziua. Cu Pe vatră ard găteje adunate umede din pădure.
ucigaşul Laicu şi cu fetiţa lui______visasem. Ca şi Dascălul se vâră pe uşe şi ia jar în cădelniţă. Eu
când copila moartă ar fi venit desculţă, într’o că- aştept înaintea colibei până când omul ciopleşte
măşuţă albă şi m'ar fi rugat să o scriu pe numele din secure un scaun pentru sicriaşul, care e încă
tatălui său în matricula morţilor. Mi-aduc aminte în întunerecul peşterii.
că mă încercam să scap de vis, şi totuş căutam Suntem trei inşi la înmormântare. Pădurea pă­
urmele de copil întinat pe podelele proaspăt cu­ răsită deasupra noastră, câmpul pustiu la picioare,
răţite. .. iar în depărtare satul, care a alungat dela sine pe
Atât mi-ar mai lipsi, ca în mijlocul acestor ţărani ucigaşul, ce chiar acum iese din « casă * cu scumpa-i
să mă fac şi eu, preotul, superstiţios. povară subsoară şi aşează sicriaşul. Tremură pa­
trafirul pe mine de groază şi scap molitvelnicul din
îmi păru bine când dascălul mă făcu atent că
trebue să pornim, căci e departe până la casa mână, când mă uit la acest sicriu. E ticluit din
mortului. câteva scânduri putrede, furate şi acelea, dintr’un
— Trage-ţi cişmele şi te îmbracă cu haine rele, «verslog» cu nişte cuie strâmbe, ruginite. Nişte
părinte, că trebue să mergem pe sub pădure, şi litere mari, negre, ameninţă pe o lăture, aşa cum
acolo e un noroiu de nu-1 birue nici bivolii. era când transportau sticlă, parcă ar fi inscripţia
Fiind înmormântare gratuită, se cam codea adu­ cadavrului fragil al copilei:
nând cele de cuviinţă: « Atenţiune! Fragil! *
— Cădelniţa n'ar trebui s'o mai luăm. Ajunge Prin crăpăturile scândurilor negeluite se vede
pămătuful pentru fetiţa ucigaşului. II vom înmuia încremenită floricica curată, scăpată definitiv de
în pârâu. Şi aşa avem drumul pe albia lui. amărăciunile vieţii. E de patru-cinci ani. Toată
îmbrăcămintea, o cămăşuţă de cânepă, ţesută acasă.
— Moartea e mare şi sfânt lucru, dascăle. In Cu uimire văd că picioruţele-i sunt goale şi în­
braţele ei toţi suntem la fel. Gândeşte-te, ce ai tinate... îmi fac cruce pe fruntea palidă, stropesc
zice, dacă şi pe dumneata te-ar stropi cu apă cu apă sfinţită şi în tăcerea mută răsună cântarea
din pârâu? funebrală:
— Ce-mi pasă mie, — răspunse cinic, — dacă « Sit nomen Domini benedictum! (Fie numele
după moartea mea, ar propti gardul cu trupul Domnului slăvit)...
meu înlemnit. Nu-i viaţă asta, domnule părinte!
In ramurile arborilor golaşi, ce străjuiesc de­
Mustaţa deasă îi cădea neîngrijită pe gură, dar asupra noastră, bate deodată vântul şi ne picură
îndată se însenină şi începu să spună cele mai stropii curaţi ai stropirii de Martie. De glasul
proaspete fleacuri din sat. Mergeam tăcut alături nostru trimis nemărginirii se trezeşte pădurea, iar
frământând tina şi gândindu-mă la ucigaş. Urgi­ pe ogoare se porneşte fuga sălbătădunilor. Nu
seam pe ucigaş, dar îmi era milă de copila lui cutez să mă uit la ucigaşul care sta la căpătâiul
nevinovată. sicriului şi, plecându-mi ochii în cartea de ritual,
— Sărmana copilă nevinovată! Poate e mai bine îmi sar în privire iniţialele roşii, că pe fruntea moartei
că a murit. se cădea să se pună cununiţă de flori sau de plante
— De sigur mai bine, — începu cantorul —. Ce mirositoare, ca semn al fecioriei... Vântul frun­
sar fi ales de ea pe lângă blestematul acela ? De când zăreşte printre degete foile cărţii de slujbă.
a venit acasă din temniţă, nime nu mai e în si­ Tot timpul cât a ţinut slujba, un singur oftat
guranţă. Nici nu ştim, cine e, de unde e? înainte a isbucnit din ucigaşul părinte, şi niciodată nu
cu patru ani s’a pripăşit în sat cu muierea aceea. m’a durut mai tare vreun oftat... Abia acum
Noroc că anul trecut s'a curăţat şi ea, deşi, observ că până i-a săpat groapa şi a furat scânduri
trebue să recunoaştem că era frumoasă femeie. de sicriu, el proptise uşa cu lemne groase, ca să
Nenorocitul acela de Francisc îşi pusese ochii pe nu poată intra şi ajunge la trupul ei câinii sau
ea. Iacă aşa, cum se obişnueşte cu astfel de fiinţe. fiarele pădurii. Nici nu-i trup acesta, ci trupşor,
Şi iacă l-a pus la pământ. Nici nu vom avea pace de care numai Dumnezeu şi aceşti fagi mari au
până nu-1 curăţă primăria din sat... Pe fetiţă au avut grije.
ţinut-o de milă. Dar a venit acasă acest ucigaş, Când făcurăm şi cel din urmă semn al crucii
ce-a putrezit în fundul temniţei, şi a luat-o la peste ea, dascălul zise cătră ucigaş:
sine. Noroc că pieri... — Gata.