Page 30 - 1934-02

Omul îşi azvârle cu o smâncitură căciula pe uşe Laicu nu ne mai lua in seamă. îşi întinse numai
şi cu putemicile sale braţe apuca sicriul şi-l pune palmele mari şi roşii, în bulgării mari de pe mar­
pe umăr. îşi lasă capul într'o parte şi după ginea gropii. Săpoiu nu avea. Astfel numai cu
câţiva paşi dibuitori se porneşte hotărît pe calea mâna goală împrăştia, cu grije, tremurând, pă­
către raiu. mântul pe sicriu, ca bulgării bolovănoşi să nu o
Convoiul funerar, deopotrivă de bizar şi de sgu- rănească.
duitor, format din trei oameni şi un mort, înain­ încet, se ridică moviliţa. La căpătâiu, împlântă
tează prin albia pietroasă, plină de apa murdară un stâlp cioplit şi, fără să mulţumească de îngro­
a pârâului. Dascălul intonează cântecul de jale păciune, dispăru printre morminte.
cu care se petrec morţii şi cu mari întreruperi suflă Dimineaţa am găsit cancelaria spartă. Nu lipsia
ostenit câte o strofă. Frământăm noroiul în tăcere. nimic, numai foaia cea din urmă din matricola
După noi, purtându-şi copila pe um^, se trudeşte,
printre pietroaiele spălate de ape, ucigaşul, al cărui
păr încâlcit îl bate vântul de sicriu, iar lacrimile
de părinte îi curg în apa albă de tulbure a pârâului.
Câteodată îmi întorc pe furiş privirea înapoi şi
nu m’aş mira, dacă de milă ne-ar înghiţi şi ne-ar
îngropa malurile pârâului, care se ridică înalte
deasupra noastră.
Sătenii au privit de departe, duşmănoşi, înmor­
mântarea şi când am trecut printre casele acope­
rite cu paie, bărbaţii abia îşi ridicau mâna la pă­
lărie, ca să dea cinstea ce se cuvine morţilor. In
colţul cimitirului, între cei nevoiaşi, ne aşteaptă
groapa săpată. Cuib de lut gălbuiu, între cucute
şi urzici, sub care plâng morţii noaptea... Câteva
clipite şi aruncăm peste trupşorul ei pământul
pietros de câteva măji.
Ucigaşul făcu loc cu grijă în marginea gropii
pentru sicriu, pe când dascălul recita cu proastă
dicţiune ţărănească cuvintele latineşti de slujbă.
Abia ne-a observat liniştitul cimitir ce facem, şi
nu mai aveam rugăciuni de zis...
Acum ucigaşul se coborî în adâncul mormân­
tului, să aşeze în adâncimea lui trupul scumpei
sale copile, dar în zadar se întinse după sicriu,
că nu-1 putu ajunge. Ieşi tăcut şi aplecat asupra
gropii, se gândia, să nu arunce oare sicriul, dar
urlă odată horcăit, gândind că s'ar zdrobi şi slaba După noi, purtându-şi copila pc umâr, se trudeşte ucigaşul
ticluire a sicriului şi trupşorul fraged în fundul
mormântului. Sări deci din nou în groapă şi se morţilor a rupt-o şi a luat-o cineva. Nu putea fi
uită neputincios la cer. Dascălul se retrase cu un altul, decât ucigaşul, care n'a putut răbda că
gest dispreţuitor, ca să nu fie nevoit să se atingă n'am scris pe numele lui copiliţa. Ei nu i-ar fi
de sicriu. stricat să poarte sub pământ numele înfierat, pentru
Niciodată n'a pedepsit Cerul şi pământul mai el însă ar fi fost o fericire, o nouă viaţă, o înviere.
greu vreun om... Doamne, cât de mare este omul!
Am plâns şi eu, când am luat în braţe înţepă- *
toarea alcătuire de scânduri şi am pus-o în cele
două mâini care se ridicau din adâncime către Oamenii se alipesc binişor de inima mea şi eu
mine. Emoţionat şi înholbat privesc, cum ucigaşul în ei îmi găsesc fericirea. Bag seama la viaţa lor,
nu se scoală câteva minute, dar îi aud suspinele cum se preface în tragedie. Văd limpede, unde
înfundate, adevărata plângere din adâncime... le duce calea, dar nu pot să-i ajut. Orice vreau bun
Cine ştie cu ce cuvinte îşi lua rămas dela copilă şi frumos, la urmă iese un necaz parcă i-ar fi
în întunecimea străbună fără de martori a groapei.. vrăjit din copilărie. De pildă, cazul lui Gheorghe
Dascălul nervos se plecă la mine: Emri. Era un fecioraş blând şi bun. Abia îi mijea
— Să mergem în hantătar, acuma, domnule pă­ mustaţa. îmi făcea plăcere. Pe fiecare credincios
rinte ! — şi strânse numai din umeri, când îi l-am cunoscut când i s’a întâmplat ceva deosebit.
aruncai priviri sfredelitoare de mânie. Pe unul îl ajungea boala, altuia îi pierise vaca,