Page 31 - 1934-02

9 2 B O A B E D E G R Â U

al treilea scria prin mine scrisoare nemţească fiului — Tu eşti, Emri ?
prizonier, al patrulea îngropa pe cineva... Fie­ — Eu da.
care mă însărcina cu ceva, numai floarea asta de Trec mai departe. Fata se ascunde după fe­
băiat, Emri, nu. Pe toţi îi compătimeam, pe el reastră.
odată l-am pismuit. In primăvara aceea se în­ — Vai, acum ne ştiu!...
tâmplă că în Emri înmuguri dragostea. O ştiu, — Şi apoi!
căci seara mergea de-a-lungul uliţei şi cu şapca îşi prind mâna în tăcere. Scumpe simţiri se
pe ureche cânta, să audă tot satul. Simţirile lui trezesc şi in mine domol, şi din depărtare îi bine-
înmuguresc, capricios, ca şi ramurile unei tufe de cuvintez...
garofiţe. In preumblarea mea de seara mă întâl­ A doua zi fata pune în fereastră fucsia şi muşcata.
nesc cu el. Merge înaintea mea pe cale şi nu-i văd Aşa îşi arată satului întreg dragostea. Oamenii văd
decât ţigareta aprinsă. Se opreşte la o căsuţă aco- şi zâmbesc:
— Uite, măi! Are drăguţ şi broscuţa asta de
fată!
A treia zi fata ia florile din fereastră.
Pe Gheorghe Emri l-au dus la armată.
Nu trec trei săptămâni, într'o dimineaţă, mama
îmi spune că văduva lui Gheorghe Ion mă aşteaptă
în bucătărie. A adus o scrisoare.
— Să vie în casă!
I-am şi uitat, măcar că numai adineauri a fost,
de când s’a dus cu fiul său până la marginea pă­
durii, şi asculta, ce-i spunea Emri, unde şi ce să
samene, şi din purcei şi viţei cum să facă bani,
şi când are nevoie, dela cine să ceară împrumut...
Şi când nime nu-i vedea, plângeau la fiecare piatră
de hotar. De când a ieşit flăcăul din casă, a murit
toată viaţa din ea. Liniştea nesfârşită, rugăciunea,
aşteptarea şi lacrimile au îmbolnăvit tot ce era
viu şi tot ce era mort. Bătrâna s'a apropiat şi ea
de groapă. Pe obrazul umflat şi galben, o mulţime
de sbârcituri, canale de lacrimi, părul cărunt şi
murdar îi da în ochi şi trupul i s’a gârbovit de
tot. Ii tremura hârtia în mâna nervoasă.
— Dacă ai fi bun, să o citeşti, mă rog... E
scrisă în limbă străină, sătenii nu o pricep.
— Bucuros, mătuşe dragă.
Dela întâia privire văd că o trimite autoritatea
militară. O ştampilă mare roşie răsare pe ea: K.
Mama lui Îmi pindeşte fiecare mişcare a obrazului u. K. Infanterie Regiment No. 51.
— Aşa-i că-i dela Emricu meu! ?
perită cu paie. Se uită în toate părţile. Nu m’a îmi observă cu neîncredere fiecare clipire a
observat. Ascuns în umbra casei, bate încet la ochilor.
fereastră. Fereastra se deschide şi din întuneric Sunt numai câteva rânduri, dar de ar fi scrisă
răsare un cap frumos de fată, care dogoreşte încă toată hârtia din lume şi tot numai aceste două
de căldura şi fiorii somnului dintâi. cuvinte le-aş vedea mai întâiu:
Aştept cu o curiozitate de copil, simţirea cea «...Helden Tod...» Moarte eroică...
dintâi, întâia lor îndrăsneală. Trec lacom peste scrisoare. E adevărat şi sigur.
Dar nu-i decât o şoaptă: Gheorghe Emri a murit moarte de erou pentru
— Emri! patrie...
Şi nimic altceva. Mama lui îmi pândeşte fiecare mişcare a obra­
Iarăşi o şoaptă lină: zului. Noroc dela Dumnezeu, că ochii i-s slabi şi
— Mario! nu vede mirarea mea dureroasă. Sufletul se roagă
Şi iarăşi nimic. dinlăuntru împotriva siguranţei. O! de n’ar fi
O şoaptă lină: adevărat! Ştiu că-i în zadar, totuş întorc foaia,
— Emri! şi, dacă nu-i pentru această biată bătrână, slovele
Şi din nou nimic. nu se schimbă:
Ii turbură. Umbre mari bărbăteşti răsar din în- « Frâu Gheorghe Iohann ».
tunerec. Una zice: Biata mamă mă zoreşte.