Page 35 - 1934-02

9* B O A B E D E G R Â U

laolaltă şi murmură rugăciuni făcându-şi cruce. primesc dojeni, de ce nu liniştesc poporul şi nu-1
In acest războiu al cerului şi al pământului, bol­ încurajez, să fie pe pace... La urmă, pe mine
navul, cu strigăte nervoase: mă scoate din slujbă. Pe mine nici nu mă lasă să
— Sturm...! Stu-u-rm...! — se aruncă nebu- mă prezint la comisar... Dar, să meargă părintele!
natec în val-vârtejul viforului. E om independent.
înmărmuriţi îl vedem, cum se pierde după valul Tot poporul a căzut asupra mea, m’a rugat, m’a
suriu al grindinii. Femeile ţipă: asigurat şi mi-a făgăduit.
— Prindeţi-1... Nu-1 lăsaţi! Că-1 omoară ghiaţa, — Va da Dumnezeu să fim şi mai bine şi atunci
săracu’! îţi vom mulţămi...
Din depărtare se aude: — Oameni buni, eu m'aş duce bucuros...—
— Sturm... Sturm...! dar n’am niciun creiţar rău. Călătoria până la
Unii, de groază, au început să râdă. Alţii şi-au Târgu-Mureş e scumpă, şi dacă va fi 'n zadar?
acoperit ochii cu palmele, să nu mai vadă, dar iar — Călătoria trebue plătită din casa comunei, —
răsună ţipătul: Sturm! Sturm! dictă poporul.
Deodată, cade cu braţele desfăcute, ca o pasăre Casierul făcu un semn de nepăsare...
rănită. — Nu-i niciun ban în casă...
In clipa aceea nu mă pot mişca, parcă aş fi prins — Atunci facem colectă, — hotărî poporul.
rădăcini în pământ. Mă silesc, că doar trebue să Două zile au tot adunat cheltuelile.
fac ceva, căci în jurul meu nu-s decât femei şi Eu n’am decât aceste două ouă, — zise o femeie
neputincioşi. Alerg la el. Capul mi-1 ciocăneşte săracă.
grindina, ochii mi-i orbeşte ploaia, dar fug să Ouă frumoase, proaspete, de ieri şi de azi. Ieri
mântuiesc un om, pentru care numai moartea ar fi şi azi n'a mâncat, sărmana, ca să poată da şi ea ceva.
mântuire. Tuturora ea ne-ar fi mântuirea... Eu scriam pe listă: Cutare, i coroană.
... Invalidul zace la pământ, printre florile zdro­ Cutare, 50 fileri.
bite, sângerând, cu spume la gură, ca şi când ar fi Văduva cutare: Două ouă. Astfel se ’mplineşte,
picat pe câmpul de luptă. Scrâşneşte din dinţi şi după mii de ani. Biblia, despre bănuţii văduvei.
la fiecare răsuflare, geme chinuit: Dar eu, ce să dau la colectă? mă întrebam nedu­
— Sturm... Sturm... Sturm... merit.
Până când l-am trezit şi l-am curăţit, a trecut şi
furtuna, dar holdele de grâu au rămas zdrobite, « Parohia * cea grasă — e goală. Dar nu-i sărac,
întinse la pământ, apa noroioasă le astupă. Intr’o care să nu poată da ceva, dacă trebue. Plata căruţei
jumătate de ceas tot satul a ajuns cerşetor, şi-a până la Cluj, e trei sute de coroane. Plata mea pe
pierdut bucăţica de pâine. Cerul s’a mai limpezit 4 luni. Asta o dau eu, că merg pe jos. Pe la făgă-
un pic şi a început o ploaie lină. daele Feiurdului drumul face numai 30 de kilo­
Plângea cerul, plângeau oamenii... Eu ce să metri.
fac? — plângeam şi eu cu ei. In zorii dimineţii am pornit, să nu ştie nici
Şi Mântuitorului îi este greu să fie mântuitor. măicuţa. Eram fericit tot drumul. Zâmbiam la
îmi adunam credinţa, cum îşi adunau bietele tot ce-mi pica în cale, fie om, fie câine, fie lemn,
femei orătăniile lovite, vitele împrăştiate şi uneltele ori floare, ori rază de soare.
strivite, şi căutam să mi-o dreg cu rugăciuni. Am
ţinut slujbă in biserică, să-mi întăresc cu mângâiere N’am mai făcut niciodată un drum atât de
credincioşii disperaţi, dar simţiam şi eu că predica, plăcut...
oricât de frumoasă, nu ajunge. Trebue o faptă... La casieria gării m’am ruşinat. Săracii de ei şi-au
Dar ce?... Le trebue pâine. De unde? Porneau dat totul, şi eu să mă duc în clasa a doua? Ei
oamenii la cerşit, pe rând, care cum îşi isprăvea m'aşteaptă tremurând, să le aduc o veste bună, şi
bucatele. Notarul a încercat să ajute pe cale admi­ eu să mă întind, ca un domn, pe fotei de pluş, —
nistrativă. Dar n'a putut. In fiecare zi ne adunam pe banul lor!
la sfat. Poporul îşi punea încrederea în mine: — Mă rog un bilet de clasa a treia, la Târgu -
— Fă ceva, părinte, că-ţi va răsplăti Dumnezeu! Mureş.
— Judeţul nu poate ajuta, zise notarul. Acasă-i domnul comisar al guvernului? — în­
— Atunci să ne ajute guvernul, ţara, Dumnezeu, treb portarul.
sau oricine, doar nu ne-or lăsa să pierim de foame, — Măria Sa e acasă, dar e ocupat.
strigau oamenii. — Atunci aştept.
— Numai atâtea grăunţe să ne dea câţi soldaţi — Poţi aştepta. M’am aşezat de cealaltă parte
pică pe câmpiile de războiu, zicea cu ochi scân­ a uşii, mi-am luat ceaslovul şi-mi făceam rugă­
teietori un soldat venit în concediu. ciunile. Nu strică o mică întărire. Domnii cari
— Poate ar trebui mers la comisarul guver­ ieşeau şi intrau, se uitau miraţi la mine. De o parte
nului... zisei. un haiduc în gală, de cealaltă parte un preot, care
— Eu nu mă duc, — zise notarul. In fiecare zi se roagă, lângă uşa domnului Comisar. Un domn