Page 36 - 1934-02

IOSIF NIYRO: IN JUGUL DOMNULUI 97

cărunt cu barbişon, s'a oprit de două ori uitându-se muna Chidea un vagon de grâu, poate din cele
la mine. La amiazi m'a întrebat: destinate pentru Ciuc. Şi vru să plece fără nicio
— Pe cine aştepţi, mă rog? vorbă. Ii sar înainte:
— Aş vrea să vorbesc cu domnul Comisar. — Măria Voastră, primiţi vă rog, în numele meu
— Poftim. şi al credincioşilor mei, cea mai ferbinte mulţu­
A intrat şi mi-a făcut semn să intru. mită. Vă vom binecuvânta şi după moarte.
— Ce pofteşti? Eu sunt Comisarul. — N’aveţi pentru ce, părinte. Mă bucur că v’am
— Măria Ta, dă-mi voie să mă prezint... Eu putut ajuta.
sunt preotul din Chidea.
— Mă bucur. Ce doreşti ?
— Mă rog frumos, ne-a bătut grindina hotarul...
Ni l-a bătut de tot...
— Ce să vă fac eu ?...
— Nici nu vreau, eu, mă rog frumos, să zic...
— Numai repede, mă rog, şi eu trebue să mă
duc la masă.
Vă trebue grâu... ? Nu este...!
— Imposibil, Măria Ta, să nu fie... Trebue să
fie...
— Mă poţi crede, dacă-ţi spun, că nu-i...
— Doar n’o să ne lăsaţi să murim de foame.
Dacă ai Dumnezeu, milueşte-ne.
— Nu atârnă de voia mea, prietene. înţelege.
Fiecare grăunte trebue pentru soldaţii noştri eroi.
— Soldaţii noştri mor bucuros pentru patrie,
dacă vor şti că partea, ce li se cuvenia, a dat-o
domnul Comisar soţiilor şi copiilor lor flămânzi.
Domnul nostru Isus Cristos, care toate le vede şi
le cârmueşte...
— N'am timp, nici să ascult predica d-tale naivă,
nici să discut cu d-ta. Ţi-am spus: deocamdată,
grâu nu pot să dau.
— Şi pe când putem spera că ne ajunge şi nouă
ceva...
— După cât se poate prevedea — curând nu...
Regret că te-ai ostenit în zadar. Am onoare..* Deoparte un haiduc In gali, de cealalti parte un preot,
Cuprins de durere şi mânie, l-am privit drept în care se roagi
ochi:
— Dar eu mă jur, domnule, pe Dumnezeul cel Husarul îşi bătu pintenii, uşa se închise după
viu, că nu vei scăpa de mine, până ce nu vei da domnul cel mare şi eu rămân ameţit, nici nu ştiu,
pâinea cea de toate zilele poporului meu, care flă­ în grabă, ce s’a întâmplat.
mânzeşte. Voiu veni la casa d-tale, la patul d-tale Domnul cu barbă de ţap, mă pofteşte afabil:
şi, dacă trebue, nici în sicriu nu te voiu lăsa în pace... — Poftiţi, vă rog! La ce vă gândiţi aşa adânc,
— Asta-i obrăznicie, — se indignă el. prea-sfinţite?
— Nu, asta-i foamea... dar, dacă doreşti, îţi Nu mă pot reţine, să nu spun adevărul, chiar dacă
cad în genunchi, îţi îmbrăţişez picioarele, şi-ţi mi-ar opri vagonul de grâu.
binecuvintez numele, numai că fără de pâine nu — Mă gândesc, domnul meu, că totuş vom
mă pot duce de aici... pierde războiul, pentrucă domnul Comisar e prea
Domnul Comisar râse în silă. mare domn.
— Şi cât v’ar trebui, mă rog... — Nu te pricepi d-ta, la de aceste, părinţele,
— Cel puţin două vagoane. zice, plecându-se să scrie scrisoarea pâinii noastre
— Absurd... cea de toate zilele, pe care o cerem dela Dumnezeu.
Nervos atinge butonul şi din camera vecină
apare un domn cu gesturi umile şi cu o barbă (urmează) IOSIF NYIRO
ascuţită, parc’ar fi luat-o dela un ţap. din ungureşte dc IU* Dăianti
— Domnule Juhas, dispune, te rog, pentru co­ cu desene de B. Szabo