Page 42 - 1934-02

marelui public; tipărirea de cărţi despre problemele care degeaba cetăţile ei medievale pe înălţimi. Cele de piatră şi de
privesc pe cei mulţi, de vulgarizare sau traduceri după capo­ fier au mai fost luate şi arse de duşmani, dar cele sufleteşti încă
doperele literaturilor străine; înfiinţarea de secţii de biblioteci nu. Literatura însăşi, lirică sau epică, ascunde, mai mult decât
pentru copii in bibliotecile populare, pentru creşterea viitorilor arată inima şi gândul. Ciocnirile de idei se încadrează in pro­
cetitori şi deşteptarea gustului cetirii şi a dragostei cărţilor; bleme cu centrul de greutate in altă parte, ceea ce le face mai
încredinţarea bibliotecii populare unui bibliotecar profesional; puţin înţelese, ca nişte jocuri de siluete chinezeşti. O publicaţie,
putinţa specializării bibliotecarilor pentru bibliotecile populare» care nu stă la îndoială să se apropie şi să zică pe nume celor
Creaţia individuală a cărţii, cu toată partea ei de neaşteptat mai adânci preocupări ale acestor oameni, e ca o poartă des­
şi de încăntare, la fel cu inteligenţa omenească însăşi care chisă spre o grădină minunată, ţinută până acum sub zăvoare.
ii dă naştere, are in faţă această preocupare a cărţii organizate. Dar « Klingsor » mai are o însuşire, care nu e mai mică. Ea,
Menirea ei este să păstreze, peste mirarea unei zile, şi mai atât de regională, pentru că vorbeşte de un transilvănism cul­
ales să răspândească, peste cercul câtorva cetitori ai întâm­ tural, a indrăsnit aproape din întâile zile să afle şi să arate
plării, tot ceea ce e vrednic să se păstreze şi să fie răspândit mai departe că există o literatură română vrednică să fie cu­
din minunatele daruri ale tiparului. Creaţia cărţii rămâne numai noscută. Bucăţi de poezie populară sau de poezie şi proză
individuală, şi fără altă lege decât legile ei proprii; organi­ cultă de astăzi au acoperit multe din paginile ei cu traduceri
zarea cărţii e o întreprindere colectivă, care trebue să se supună adesea foarte izbutite. Am avut in această grădină r iz oarde
unei tehnice încercate. Cel mai însemnat punct din sărbăto­ noastre. La comemorarea din sala de serbări a liceului Hon-
rirea cărţii ar urma să fie pregătirea marelui aşezământ de terus, care a fost înfiinţat chiar de reformator in 1544, aproape
cultură a tuturor, care e biblioteca populară. Nu sunt lespezi cu douăzeci de ani înainte să iasă tot în tiparniţele lui cele dintâi
de piatră din care să se clădească viaţa unui neam, mai trainice cărţi in limba română ale diaconului Coresi, noi n'aveam de ce
decât cărţile. Gândiţi-vă la cele 168 de milioane de volume să ne simţim streini sau nişte oaspeţi poate prea grăbiţi să
puse in mâna poporului şi care apără Statele-Umte! răspundă Ia o chemare din bunăcuviinţâ.
Heinrich Zillich mai are acum o singură dorinţă: să se
retragă intr’o singurătate unde să nu-1 mai urmărească înda­
KLINGSOR LA ZECE ANI. — Trăieşte la Braşov o re­ toririle Iui de gazetar şi să scrie două sau trei romane mari pe
vistă pe care foarte puţini dintre noi o cunosc. Nu mă gândesc care le poartă cu el. In afară de o poezie sonoră şi gândită,
nici la publicaţia literară 4 Braşovul literar *, care e ca un balcon scriitorul n’a trecut până acum de nuvela de mari proporţii.
cu roze roşii de Şiraz pentru baladele lui Cincinat Pavelescu, Nu numai modern, d chiar modernist, întâiul subiect care-1
şi nici la publicaţia culturală, < Ţara Bârsei >, plină de însu­ urmăreşte este Attila, împăratul hun cu nume germanic, al
fleţirea lui Axcnte Banciu. E vorba de o revistă minoritară. Dunării. II ascultam la masă şi uitându-mă la altă lume, ca să
Limba germană, in care este scrisă, n'o pune la îndemâna nu-1 abat cu privirea mea. Cartea lui, care are să fie o adevărată
tuturor. Despre ea vreau să spuiu câteva cuvinte, in aceşti răspântie de popoare, îşi revărsa străluririle, oamenii şi marea
Paşti reci, când florile de cais, întăik flăcări albe in sfeşnicele politică la urechea mea. Klingsor vrăjitorul începuse să cânte.
primăverii, se sfiesc să se deschidă. Din studiile melc de gotică urca rugăciunea din Codex argen-
Revista se chiamă « Klingsor * şi are in fruntea ei, ca înte­ teus, al Iui Ulfila, episcopul Goţilor, care le-a dat o traducere a
meietor şi director, pe Heinrich Zillich. De curând a împlinit cărţilor sfinte în veacul al 4-lea in Silistra noastră: Atta unsar.
zece ani de apariţie şi la această zi de bucurie am fost chemaţi Tatăl nostru. Attila venea intre noi pe treptele noului roman,
şi câţiva scriitori români. cu amintirea lui groaznică, şi cu numele acesta de părinte.
Era în ziua cea din urmă a lui Martie, pe inserate. Pe străzile Paştele îşi suna afară toate clopotele.
vechiului oraş, pe drumul Kloaşterului, cum l-am apucat că-i
zicea când eram copil, şi in piaţa Sfatului, se mişcau încet
procesiuni. Steaguri bisericeşti de toate colorile pluteau dea­ TIPOGRAFIA DIN BLAJ. — In legitură cu studiul
supra mulţimii. Din mijlocul ei se ridica un cântec înăbuşit, scris de canonicul Ioan Georgescu dela Oradea despre una
care nici nu părea cântec, ci un zvon de rugăciune a sufletelor. din mândriile culturii româneşti, care e tipografia din Blaj,
Am crezut intâiu că e un cadru pe care a vrut să şi-l dea această domnul Zenobie Pâdişanu ne trimete o scrisoare plină de
serbare a scrisului. Mai târziu m'am dumirit. Erau Paştele lămuriri şi îndreptări preţioase. Ii facem loc, nu numai pen­
catolic şi luteran. Dar noi ne duceam purtaţi de acest val tru întregirea cuvenită, dar şi ca un prilej să ţinem luarea
înflorit spre locul unde se aprindeau alte altare. aminte aplecată asupra unui asemenea subiec , aşa de rar
r
Nicio revistă a Saşilor n’a avut o viaţă atât de lungă. venit intre no:.
« Klingsor » a ştiut să-şi păstreze tinereţea dela început şi să
Iubite Domnule Bucufa,
se desvolte armonic, în pas cu dcsvoltarea scriitorului Zillich.
Liniile pe care s'a mişcat sunt trase de acum zece ani. Gândită Numărul din urmă al « Boabelor de Grâu > a publicat in­
de întemeietorul ei la Berlin, ea răsfrânge viaţa germană tran­ teresantul şi instructivul articol al d-lui Ion Georgescu, despre
silvăneană de astăzi. Nicăieri aceasta nu poate să fie întâlnită Tipografia Seminarului dm Blaj, care a avut un rol atât de
mai întreagă şi mai neacoperită, decât aici. Numai această frumos in evoluţia culturii româneşti. Fiind studiul d-lui I.
însuşire s’o aibă şi ar fi de ajuns. Georgescu întâia încercare de a da o istorie intreagă a acestei
Cei 290.000 de concetăţeni saşi alcătuesc un popor închis în tipografii (A. Bunca în Monografia sa P. P. Aaron fi Dio-
sine, pe care împrejurările istorice l-au învăţat să nu se încreadă. nisie Novacovici, apărută in 1902 se ocupă numai de începu­
Nu e uşor să afli ce frământă această lume, care nu şi-a păstrat turile ei), e foarte probabil că, mult timp cei cari se intere­