Page 31 - 1934-03

I N J U G U L D O M N U L U I

XII
Toţi conşcolarii mei sunt în situaţii excelente. sfinţie, aceştia sunt copiii m e i . . . ! Ei, Petrică,
Numai pe mine m’au uitat de tot aici, la spatele lui sărută frumos mâna Părintelui vlădica...
Dumnezeu. Ei s’au îmbogăţit, umblă în trăsuri Aşa nu o mai pot duce. Trebue să plec de
elegante şi-şi pregătesc burta pentru brâul roşu, aici. Poate găsesc şi eu un sat unde măcar să pot
iar eu robul sărăciei, cu obrazul supt, hrănesc trăi omeneşte... Mă m u t . . .
foametea, şi vlădica nici nu mai întreabă dacă In clipa aceea îmi era ruşine de mine însumi.
trăesc. Umblu cu o reverendă roasă, verde-sură, Mi se părea că vreau să dezertez. Că sunt un mişel,
ca asinul lui Cristos, eu, de care ei, preoţii cu pi­ care n’ar fi vrednic nici să fie îngropat în cimitir,
vniţele pline de vinuri, cu bucătării vestite, finii cu ceilalţi creştini. Inima mea nebună de mare.
curteni, cari se spală cu apă de Colonia, zic că aş Ii era milă de cei mai cerşetori decât mine, îi era
fi om de talent, numai că, păcat... Eu umblu milă de încrederea, cu care mă învesteau, de viaţa
prin noroiu până la genunchi şi palmele îmi sân­ lor desperată, de blestemata lor sărăcie, de chi­
gerează de munca servilă, când ei fac studii asupra nurile lor scumpe. Doar eu sunt logodit aici cu
lui Dante şi ţin predici unctuoase şi adormitoare, fiecare nenorocit, cu fiecare om, copil, floare,
iar epitropii lor le depun la bănci veniturile cele chiar şi cu umbra lor! Ce ar zice, când s’ar întoarce
grase. Când mă plâng, ei îmi pomenesc de sfântul acasă, cei ce cu binecuvântarea mea au plecat în
Pavel, de spiritul apostolic, dar nu stau alături de calea morţii, cari mie mi-au încredinţat pe toţi cei
mine la o masă, că li-e ruşine de bocancii mei scumpi ai lor şi tot ce aveau?...
cârpiţi... Adevărat, că ei nici cu Cristos n’ar sta Mă zbuciumam şi mă zbăteam în noaptea vieţii.
la o masă, deşi virtualiter îl socotesc drept coleg, Scrisoarea unui prieten din Ciuc a hotărît lupta.
după cum biata mea mamă, în mândria ei naivă, El se pregătea să treacă la o parohie mare, vestită,
socoteşte pe Preacurata drept tovarăşe a sa. Eu, şi îmi oferea mie pe a lui. Mă chema să-l vizitez
sărmanul de mine, nu ştiu nici de unde să-mi mai în vreo Duminecă, şi aşa, ca din întâmplare, să
câştig vinul pentru sfânta liturghie... Să mă duc predic la biserică. Vom vorbi cu câţiva fruntaşi
la episcopul? Cu înţelegerea, care-1 caracterizează, şi-apoi las’ pe el— Pot fi sigur... încât şi datorii
îmi face o mică cruce pe frunte şi-mi dă o sută de pot face pe seama nouei parohii. Are treizeci de
coroane, cu sfatul părintesc atât de mângâietor, că jughere arător, grâu şi mălaiu, ca bir, ajutor dela
nu cele materiale sunt însemnate, « iubite fiule —*, Stat, venite stolare frumoase, lemne de foc, câte
d mântuirea sufletelor... Dacă, Doamne fereşte, trebue, casă parohială frumoasă, sat de frunte
ar muri măicuţa, aş rămânea singur cuc şi m’aş lângă linie ferată, ce să-ţi trebue mai mult!..
ţărăni, asemenea unui ţărănoiu, oricât am absolvit Am hotărît ca, totuş, mă duc şi i-am scris
universitatea. Sau ce să fac? Să-mi aduc găzdoaie, c ă . . . Dumineca viitoare, nu trebue să te pregăteşti
ca atâţia alţii, ca să mă arate şi pe mine lumea cu de predică, amice Antonie.
degetul şi să o aşez lângă mine cu pălăria ei cu Numai inima, nebuna asta de inimă, de n'ar
pene, şi s'o tratez ca o nepoată, iar, când vine vlădica f i ! . .
în vizitaţie canonică, să-mi arăt, cu ultimul rest de Prietenul meu Anton îmi lămureşte cu supe­
omenie, porodiţele şi să spun verde: — înalt Prea­ rioară autoritate, parcă el ar fi întemeiat biserica.