Page 32 - 1934-03

1 5 8 B O A B E D E G R Â U

Riscă opinii categorice, cu siguranţa omului inde­ car părea un sicriu. Mulţi săraci, cari n'aveau car
pendent, bogat. Avea un vin minunat şi două mii şi vite, sărutau pragul bietelor cocioabe sărmane,
de credincioşi, de cari putea dispune, ca şi când parcă le-ar pecetlui ca nimenea cu gând rău să nu
ar fi banderiul lui. le atingă. Fetele mari îşi trânteau plângând florile
Cine ar fi crezut vreodată să ajungă atât de dela fereastră, şi le călcau în picioare, parc’ar fi
departe, când l-ar fi văzut cum a venit la teologie, vrut să stârpească dragostea de pe acest pământ
cu hainele ţesute de maica lui ? afurisit, care-şi deschidea sânul sângelui omenesc,
— Amice, am şi uitat de arenda morilor, — zise ce se va vărsa, şi miilor de trupuri, ce vor cădea...
ridicându-şi înaintea ochilor mei degetele grase şi In taină, ferindu-se unii de alţii, îşi ascundeau,
roşii. îşi îngropau, ce puteau. In pripa pregătirii de
Drept că-mi făcea observaţii asupra felului cum drum, îşi aruncau priviri nervoase pe furiş spre
mă prezint şi zicea că-s cam fără vlagă, dar cu drag munţi, să vadă, nu cumva se coboară şireagul
îmi turna vinul în pahar şi mă întreba, nedumerit, duşmanilor în jos...
cum obişnuesc eu acasă, cu borviz de Borsec ori Numai bătrânii stăteau liniştiţi, dârzi, posomo­
de Casin ? Făcu apoi propunerea, să trimitem după riţi şi la orice văicărare, răspundeau:
cantor şi după notar şi să facem un modest joc de — Niciun pas nu mişc!
cărţi. — Dar te omoară, tată dragă!
— Nu mă pricep la joc de cărţi, dragul meu. — Dare-ar Dumnezeu!
— Atunci nici nu vei ajunge om celebru... — Cel puţin trage-te la munte!
Altfel, mai ţii minte, cum am furat într'o iarnă cu — Las’ pe m i n e . . . !
frig de 30 grade, pantalonii colegului Jancşi ? Moşnegii aceştia albi şi slabi, fără de arme, au
Râdea cu poftă şi spunea anecdote. Eu râdeam fost eroii, cari proptindu-şi în mâinile lor genunchii,
alături de el, ca să nu vadă cât sunt de zdrobit, nici de pe scaun nu se puteau ridica, au stat cu
şi — nu m’am plâns. pieptul desfăcut baionetelor şi gloanţelor, străjuind
— Ei, prietine, buni oameni sunt credincioşii în pragul căminului milenar, neclipind măcar din
mei, însufleţiţi, cinstiţi, sat de nobili... Iar tu ochi când casa bătrână zdrobită de tunuri se năruia
eşti săcuiu, trebue să te ’ntorci acasă, între ai tăi. pe ei şi când şi câinele credincios schelălăia fugind
La miezul nopţii şi-a pus mâna pe umărul cu coada aprinsă printre ruine.
meu: — Să mântuim matricolele! — poruncea popa,
— Fiule, e ora canonică... Culcă-te şi te odih­ pe când el îşi punea în siguranţă banii săi şi ai
neşte. Mâine continuăm... Dar, griji, ia predica bisericii. Minunata porţelănărie, farfuriile atâtor
de mâine, să o scoţi, cum ştii tu, frumos______ Asta prânzuri copioase, le-a zidit în pivniţă, dar argin­
e camera t a . . . tăria, bucată de bucată, a numărat-o şi a împache­
A m adormit, cam zăpăcit, şi în vis, parcă mă tat-o în lada trăsurii. Asudase tot de atâta muncă.
durea inima asta nebună... — Dragă, n'ai fi bun să aduci din biserică po­
N'am mai ajuns să ţin predica. La 7 dimineaţa tirul şi sf. cuminecătură? — zise către mine.
au tras clopotele într’o dungă. Au bătut toba, Am aprins cele două lumânări, ce erau de o parte.
vestind, să se refugieze care încotro, că România M'am îmbrăcat într’o sfită albă şi îngenunchind,
ne-a declarat războiu şi oştirea română a trecut am deschis sfânta sfintelor. Am scos vasele sacre,
frontiera prin toate păsurile Carpaţilor, apropiin- toate de aur curat, şi sfintele le-am învăluit într’un
du-se... giulgiu alb ca neaua. Isus euharisticul stătea des­
— Grăbeşte te rog, — zise popa năvălind la mine, poiat înaintea mea, întocmai cum era când l-a
speriat. Grozăvenie! Ce se va alege de n o i . . . Am răstignit pe cruce...
pierdut tot ce am avut... Jandarmeria a primit Două care şi-o trăsură şi-a pregătit confratele
ordin, ca în 24 de ore să evacueze satul... Prima pentru refugiu şi el a fost gata înaintea tuturor.
ştire a primit-o prefectul din Braşov, seara în — Vii cu noi! — zise în cea din urmă clipă.
teatru... Inchipueşte-ţi, ce prefect avem... In — Nu. Mulţumesc. Eu mă duc cu trenul.
timpuri de acestea istorice el se uită la actriţele Partea din jos a Ciucului se pornise. Satele de
decoltate, goale, şi nici idee n’are, că la câţiva munte începuseră migrarea poporului. In fiecare
kilometri, o armată duşmană aşteaptă numai po­ clipă ieşea câte un car din sat. Am aşteptat să se
runca să treacă frontiera. Grăbeşte-te, pentru golească satul, să văd cum îl va învălui liniştea
Dumnezeu... Şi acum, lasă rugăciuni, lasă tot, şi celor meniţi pieirii.
mai bine ajută-mi, să liniştim poporul, să nu intre In sfârşit, am rămas singur. Mi s’a înecat în
în panică, să se retragă în ordine. suflet predica, ce trebuia să li-o spun, ca să mă
Poporul nu mai trebuia liniştit, că era. Oamenii aleagă preotul l o r . . . O zi le-am şi fost preot,
cu faţa plumburie, îşi trăgeau carele înaintea uşii caselor amuţite, arborilor liniştiţi, morţilor din
şi căutau să-şi mântuie ce puteau. îşi încărcau morminte, câinilor fără stăpân şi câtorva moşnegi
slănina, pâinea, făina, ţoalele, tot ce puteau, tot părăsiţi. Am rămas singur... Acum pot pleca
ce încăpea. Părea o pregătire de moarte. Fiecare şi eu.