Page 33 - 1934-03

IOSIF NIYRO: IN JUGUL DOMNULUI *59

... Am aprins din nou toate făcliile dela altar care durerile, câţi copii au, cum sunt la faţă, dar
şi am umplut de lumină biserica, dar n'am atras pentru fiecare prieten necunoscut ajunge câte o
niciun suflet de om. Paşii îmi răsunau ca într’o firimitură din trupul lui Cristos.
criptă pustie. Mă ispitea un gând romantic, să mă Desbrac sfântul prestol şi pe piatra altarului ard
urc pe amvon, să spun tot ce aveam pe inimă... sfântul giulgiu, nu cumva să fie profanată vreo
Dar cui?... Lui Dumnezeu ? El o ştie. Cutremurat părticică invizibilă a sfintei împărtăşanii.
de un sentiment de evlavie, m’am îmbrăcat din Las deschisă uşa tabernaculului, să vadă oricine,
nou cu sfita şi-am luat în grumazi un patrafir alb, că e gol, şi să nu-1 ispitească setea aurului. In urmă,
cam zdrenţuit, de nu era vrednic să-l ducă, mi-am sting candela, care nu mai are de ce să ardă.
spălat mâinile şi m’am apropiat de altar, umilit, Dumnezeu s’a dus să călătorească cu fiii săi.
întristat până la lacrimi... O! cum răsuna altădată
aici cântecul, ca un vifor al credinţei înfrigurate
de rugi fierbinţi! Acum nu erau de faţă decât
câteva statuete şi câteva icoane... Priviţi dar,
sfinţilor din icoane, ultima mea cuminecare!
Am desvelit din giulgiuri Trupul Domnului,
stăpânul sacrosanct al veşniciei, l-am cuprins în
mâini tremurătoare şi l-am ridicat în sus ca să-l
vadă lumea mută şi duşmană... Dar, dacă l-ar
vedea popoarele care se duşmănesc şi-ar scăpa
armele din mâini... Dar, dacă aş sta aici cu
Cristos ridicat între cele două armate, ca să nu
poată puşca unul asupra altuia, să nu mai verse
sângele unul altuia...
...Dar, ce vreau eu, cerşetorul, păcătosul, ne­
vrednicul de mine. Doar eu nu sunt decât o cruce
de lemn, de pe care a căzut Cristos...
Nu-i vreme de pierdut.
... Mă însemn cu o mare cruce, cu sfânta pâine,
o frâng şi mă împărtăşesc.
Corpus Domini noştri Iesu Christi custodiat
animam meam in vitam aetemam. Amen. Adecă:
Trupul Domnului Nostru Isus Cristos să păzească
sufletul meu în viaţa de veci. Amin.
Acum îmi răsare o idee originală. înaintea mea
pe giulgiul alb sunt părticele consacrate ale sfân­
tului trup. Şi gândindu-mă la fratele meu, care
îmi oferise parohia sa, mă cuminec cu o părticică Numai bătrinii stăteau liniştiţi
pentru el:
« Trupul Domnului... Să păzească sufletul tău Săvârşitu-s'a... Pot pleca şi eu...
în viaţa de veci. Amin ► . Cel din urmă tren a plecat acum un ceas, — îmi
Aşa îmi sună aceste multe « aminuri *, ca şi când spune ultimul slujbaş uitat în gară. Alt tren nu mai
fiecare ar închide câte o viaţă. Nu le mai zic... este.
Apoi mă împărtăşesc pentru poporul acestui sat, — Nu-i nimic. Mă duc pe jos.
căruia totuş i-am fost preot pe ziua de azi. Slujbaşul se miră că n'am pe nime şi nimic, nici
Mă întorc apoi şi văd scaunele goale... Cu măcar o cârje, să mă ajute la drum.
ochii sufleteşti văd alergarea lor, zdrobirea vieţii — Poate că la Odorheiu să mai găseşti un tren —
lor, femeile lor spăimântate, copiii lor obidiţi şi sau la Sighişoara, pe linia principală. Acolo de
toată mizeria lor, purtată prin lume... sigur.
Le trimit din depărtare o ultimă deslegare, doar — Mulţumesc... Dar d-ta de ce nu te refu­
nu-i popor pe lume, care să fi făcut canon mai giezi ?
crâncen pentru păcate. — Mai am vreme. Nu mă duc departe. De pe
Acum poţi sălăşlui, Isuse al meu, în sufletele aici, mă rog, eu viu, nu mă depărtez. Colo în pă­
lor... poţi lucra mântuirea lor... durea cea mare ştiu o peşteră, unde mă pot
...« Domnul Nostru Isus Cristos... să te apere, ocroti...
călăuzească, iubească, scutească, miluiască, întă­ Am pornit şi eu, în linie aeriană, spre pădure.
rească, să-ţi dea patrie, şi scut,... neamul meu, Pe drumul prăfos şi larg se scurgea lumea. Pe
poporul meu săcuesc... o depărtare de o sută de kilometri se retrăgea o
Nu ştiu cine locueşte în sat, care le sunt bucuriile, jumătate de milion de oameni. Carele abia se pot