Page 34 - 1934-03
P. 34
i6o B O A B E D E G R Â U
mişca, unul de altul. Un zgomot sălbatec de stri O caldă simţire de pocăinţă cuprinde inimile.
găte, înjurături, sudălmi, se amestecă cu mugetul Cântecul cutremură arborii codrului şi alungă
vitelor. Şi totul răsună cu ecou în pădure. Oamenii fiarele...
fug unii peste alţii, palizi, slăbiţi, obosiţi, flămânziţi. ♦ Nu uita ’n amar
Pierirea îi mână, ca un biciu. Migraţia grozavă a ♦ Pe bietul maghiar...».
celor desperaţi. Pare un popor asiatic, golan, care Maria trecu zâmbitoare peste capetele lor şi
cu securea în mână, năvăleşte înainte, ca să lo dispăru la cotitura drumului. Pe urmele ei îndată
vească în cap Europa, această ţarcă boită. Se cutro- răsări o nouă legendă. Poporul o povesteşte cu
pesc care de povară, se rup roate, cad în marginea sfântă înfiorare:
drumului oameni istoviţi, pe când alţii urlă ca Pe dealul Tâlharului carul care ducea statuia s’a
fiarele şi aruncă în şanţuri carele cu oameni cu tot, oprit. In zadar îi îndemnau cu gârbaciul, caii nu
mânând peste trupurile celor ce sbiară văietân- voiau să se mişte. Atunci Maica Precista s’a întors
du-se. Ici, colea, zac trupuri moarte. Că luaseră încet, oricât o ţinea călugărul... S’a întors să se
cu sine şi pe muribunzi, cari şi-au dat sufletul pe mai uite odată peste Ciuc şi ochii amândoi i s’au
drum. Ii îngroapă cu de grabă sub câte un brad umplut de lacrimi... Călugărul a văzut lacrimile,
mai mare, fără popă, fără slujbă, fără sicriu, în mulţi le-au văzut şi, dacă trebue, sunt gata să
seamnă în pripă brazii din jur, să ştie, de s’or mai jure...
întoarce şi — mână înainte. Nu există părinte, Undeva pocneşte o armă. Codrul răspunde c'un
frate, milă sau autoritate, ci numai silnicie sălba ecou prelung repetat. Oamenii tresar, legendele
tecă şi pustiire. Veştile trec din gură în gură, din dispar, vitele îşi încoardă din nou trupurile în
car în car: spumate, carele se pornesc, migraţia ţine înainte.
— O femeie a născut în car... Soarele apune, dar nici noaptea nu-i opreşte.
— Au călcat un copil... — înainte! înainte!
— Un car s'a răsturnat in prăpastie cu oameni Mizeria, suferinţa, boala, foamea se urcă pre
cu tot. tutindeni, în toate trăsurile. Oboseala îşi întinde
— Două sate s’au încăerat la bătaie şi-au omorît stăpânirea. Unii adorm cu gura căscată. Dobi
trei oameni... toacele flămânde sar din şir în pădure după câte
— Dintr’un sat au adus unul cu holeră — o mână de iarbă, sau rupând orice în cale aleargă
la pârâu să-şi astâmpere setea. In zadar le bat cu
Unii îşi bat vitele, ca să treacă înaintea altora.
Aşa că multe vite cad schilăvite sau de oboseală. corbace, cu prăjini; nu-şi deslipesc botul de apă...
Drumul se umple de hoituri, de gunoaie, de balegă, Nime nu dă ajutor altuia, nu-i nicio milă. Cine-i
de sânge şi sudoare, peste care trece convoiul ne slab să piară, cine-i flămând să rabde, bolnavul să
sfârşit de oameni în fugă. De o mie de ani acum sufere, mortul să se odihnească. Orice necazuri
întâia oară s’au pornit, ca să se ducă la groapă... noui s’ar ivi, nimic nu-i opreşte, numai să scape
De cându-i lumea n’a mai văzut aşa nebun con- din zona primejdiei.
voiu de îngropăciune. Spaima fără de rost mă cuprinde şi pe mine.
— Loc! loc! — strigă unii. Alerg tremurând prin pădure. Cercetez cu grije
— Ce-i? se uită iar îndărăt chinuiţii acestei săl- fiecare tufă, nu cumva ascunde vr’un duşman,
bătăcii. Ce s’a mai întâmplat? îmi dau seama cu uimire, că numai o nuia subţire
mi-e toată arma şi în grabă îmi taiu un băţ mai
Caii se ridică înflăcăraţi în două picioare, boii gros. Mai târziu îl arunc şi-mi caut o măciucă
dau din coame în carele dinainte învelind în abu grea, cu care să-i sburătoresc creerii, să-i sfarm
reala răsuflării lor pe cei din car. oasele cui i-aş da una. Un fior de ucigaş îmi trece
— Loc pentru Maica Precista dela Şimleul Ciu- prin vine, când îi fac vânt. Asta mă ostoaie niţel.
cului, — se aude dinapoi.
Aici nu-i altă lege, decât: care pe care?
Convoiul se opreşte o clipă de groază. Bocancii mi se rup, hainele mi se zdrenţuesc.
— Vai, dacă şi Preacurata făcătoare de minuni Caut loc de popas în cel dintâiu sat, la popa. Sunt
fuge... suntem pierduţi cu toţii, se văietă femeile. flămând şi ostenit. Preotul s’a refugiat. O babă
Şireagul de care se dă la o parte şi cu greu fac ştirbă şi urîtă îi păzeşte casa.
loc Preacuratei Maria... Bietul popor necăjit îşi — O! cum am visat eu prăpădul ăsta, părinte!
descopere capul până trece carul Precistei... Mare semn mi s'a arătat în vis azi noapte. îmi
Statuia cea mare se ridică zâmbitoare deasupra lor. stelesc ochii de foame, dar mai întâiu simt nevoit
Un călugăr puternic, cu capul descoperit o ţine să-i ascult visul cu tâlc.
în braţe. Cineva începe să cânte: — Fă-mi ceva de mâncare, mătuşică!
— Maică preacurată, — Toate le-au dus, dragul meu, n’am nimic,
Scutul nostru... pe lume.
îndată mii de glasuri cântă. Ii dau nişte bani, cari o înduplecă.
— Fiind în suferinţe, mamă, — Oiu cotrobăi, să văd n'o rămas ceva prin
Patria noastră Te chiamă... cămări'... A şi găsit.