Page 34 - 1934-03
P. 34

i6o                                B O A B E  D E   G R Â U


           mişca,  unul  de  altul.  Un  zgomot  sălbatec  de  stri­  O  caldă  simţire  de  pocăinţă  cuprinde  inimile.
           găte,  înjurături,  sudălmi,  se  amestecă  cu  mugetul   Cântecul  cutremură  arborii  codrului  şi  alungă
           vitelor.  Şi  totul  răsună  cu  ecou  în  pădure.  Oamenii   fiarele...
           fug  unii  peste  alţii,  palizi,  slăbiţi,  obosiţi,  flămânziţi.   ♦    Nu uita ’n amar
           Pierirea  îi  mână,  ca  un  biciu.  Migraţia  grozavă  a   ♦    Pe bietul maghiar...».
           celor  desperaţi.  Pare  un  popor  asiatic,  golan,  care   Maria  trecu  zâmbitoare  peste  capetele  lor  şi
           cu  securea  în  mână,  năvăleşte  înainte,  ca  să  lo­  dispăru  la  cotitura  drumului.  Pe  urmele  ei  îndată
           vească  în  cap  Europa,  această  ţarcă  boită.  Se  cutro-   răsări  o  nouă  legendă.  Poporul  o  povesteşte  cu
           pesc  care  de  povară,  se  rup  roate,  cad  în  marginea   sfântă înfiorare:
           drumului  oameni  istoviţi,  pe  când  alţii  urlă  ca   Pe  dealul  Tâlharului  carul  care  ducea  statuia  s’a
           fiarele  şi  aruncă  în  şanţuri  carele  cu  oameni  cu  tot,   oprit.  In  zadar  îi  îndemnau  cu  gârbaciul,  caii  nu
           mânând  peste  trupurile  celor  ce  sbiară  văietân-   voiau  să  se  mişte.  Atunci  Maica  Precista  s’a  întors
           du-se.  Ici,  colea,  zac  trupuri  moarte.  Că  luaseră   încet,  oricât  o  ţinea  călugărul...  S’a  întors  să  se
           cu  sine  şi  pe  muribunzi,  cari  şi-au  dat  sufletul  pe   mai  uite  odată  peste  Ciuc  şi  ochii  amândoi  i  s’au
           drum.  Ii  îngroapă  cu  de  grabă  sub  câte  un  brad   umplut  de  lacrimi...  Călugărul  a  văzut  lacrimile,
           mai  mare,  fără  popă,  fără  slujbă,  fără  sicriu,  în­  mulţi  le-au  văzut  şi,  dacă  trebue,  sunt  gata  să
           seamnă  în  pripă  brazii  din  jur,  să  ştie,  de  s’or  mai   jure...
           întoarce  şi  —  mână  înainte.  Nu  există  părinte,   Undeva  pocneşte  o  armă.  Codrul  răspunde  c'un
           frate,  milă  sau  autoritate,  ci  numai  silnicie  sălba­  ecou  prelung  repetat.  Oamenii  tresar,  legendele
           tecă  şi  pustiire.  Veştile  trec  din  gură  în  gură,  din   dispar,  vitele  îşi  încoardă  din  nou  trupurile  în­
           car în car:                                     spumate,  carele  se  pornesc,  migraţia  ţine  înainte.
             —  O femeie a născut în car...                Soarele apune, dar nici noaptea nu-i opreşte.
             —  Au călcat un copil...                         —  înainte! înainte!
             —  Un  car  s'a  răsturnat  in  prăpastie  cu  oameni   Mizeria,  suferinţa,  boala,  foamea  se  urcă  pre­
           cu tot.                                         tutindeni,  în  toate  trăsurile.  Oboseala  îşi  întinde
             —  Două  sate  s’au  încăerat  la  bătaie  şi-au  omorît   stăpânirea.  Unii  adorm  cu  gura  căscată.  Dobi­
           trei oameni...                                  toacele  flămânde  sar  din  şir  în  pădure  după  câte
             —  Dintr’un sat au adus unul cu holeră —      o  mână  de  iarbă,  sau  rupând  orice  în  cale  aleargă
                                                           la  pârâu  să-şi  astâmpere  setea.  In  zadar  le  bat  cu
             Unii îşi bat vitele, ca să treacă înaintea altora.
          Aşa  că  multe  vite  cad  schilăvite  sau  de  oboseală.   corbace,  cu  prăjini;  nu-şi  deslipesc  botul  de  apă...
          Drumul  se  umple  de  hoituri,  de  gunoaie,  de  balegă,   Nime  nu  dă  ajutor  altuia,  nu-i  nicio  milă.  Cine-i
          de  sânge  şi  sudoare,  peste  care  trece  convoiul  ne­  slab  să  piară,  cine-i  flămând  să  rabde,  bolnavul  să
          sfârşit  de  oameni  în  fugă.  De  o  mie  de  ani  acum   sufere,  mortul  să  se  odihnească.  Orice  necazuri
          întâia  oară  s’au  pornit,  ca  să  se  ducă  la  groapă...   noui  s’ar  ivi,  nimic  nu-i  opreşte,  numai  să  scape
          De  cându-i  lumea  n’a  mai  văzut  aşa  nebun  con-   din zona primejdiei.
          voiu de îngropăciune.                              Spaima  fără  de  rost  mă  cuprinde  şi  pe  mine.
            —  Loc! loc! — strigă unii.                    Alerg  tremurând  prin  pădure.  Cercetez  cu  grije
            —  Ce-i?  se  uită  iar  îndărăt  chinuiţii  acestei  săl-   fiecare  tufă,  nu  cumva  ascunde  vr’un  duşman,
           bătăcii. Ce s’a mai întâmplat?                  îmi  dau  seama  cu  uimire,  că  numai  o  nuia  subţire
                                                           mi-e  toată  arma  şi  în  grabă  îmi  taiu  un  băţ  mai
             Caii  se  ridică  înflăcăraţi  în  două  picioare,  boii   gros.  Mai  târziu  îl  arunc  şi-mi  caut  o  măciucă
          dau  din  coame  în  carele  dinainte  învelind  în  abu­  grea,  cu  care  să-i  sburătoresc  creerii,  să-i  sfarm
           reala răsuflării lor pe cei din car.            oasele  cui  i-aş  da  una.  Un  fior  de  ucigaş  îmi  trece
            —  Loc  pentru  Maica  Precista  dela  Şimleul  Ciu-   prin  vine,  când  îi  fac  vânt.  Asta  mă  ostoaie  niţel.
          cului, — se aude dinapoi.
                                                           Aici nu-i altă lege, decât: care pe care?
             Convoiul se opreşte o clipă de groază.          Bocancii  mi  se  rup,  hainele  mi  se  zdrenţuesc.
            —  Vai,  dacă  şi  Preacurata  făcătoare  de  minuni   Caut  loc  de  popas  în  cel  dintâiu  sat,  la  popa.  Sunt
          fuge... suntem pierduţi cu toţii, se văietă femeile.  flămând  şi  ostenit.  Preotul  s’a  refugiat.  O  babă
            Şireagul  de  care  se  dă  la  o  parte  şi  cu  greu  fac   ştirbă şi urîtă îi păzeşte casa.
          loc  Preacuratei  Maria...  Bietul  popor  necăjit  îşi   —  O!  cum  am  visat  eu  prăpădul  ăsta,  părinte!
          descopere  capul  până  trece  carul  Precistei...   Mare  semn  mi  s'a  arătat  în  vis  azi  noapte.  îmi
          Statuia  cea  mare  se  ridică  zâmbitoare  deasupra  lor.   stelesc  ochii  de  foame,  dar  mai  întâiu  simt  nevoit
          Un  călugăr  puternic,  cu  capul  descoperit  o  ţine   să-i ascult visul cu tâlc.
          în braţe. Cineva începe să cânte:                  —  Fă-mi ceva de mâncare, mătuşică!
            —  Maică preacurată,                             —  Toate  le-au  dus,  dragul  meu,  n’am  nimic,
            Scutul nostru...                               pe lume.
             îndată mii de glasuri cântă.                    Ii dau nişte bani, cari o înduplecă.
            —  Fiind în suferinţe, mamă,                     —  Oiu  cotrobăi,  să  văd  n'o  rămas  ceva  prin
            Patria noastră Te chiamă...                    cămări'... A şi găsit.
   29   30   31   32   33   34   35   36   37   38   39