Page 35 - 1934-03

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 161

— Tot o uitat piciorul ăsta de gâscă... Cc — Bine aţi venit, nene Incze, odată pentru tot­
noroc! deauna vă spun, că la mine sunteţi acasă. Casa
Mai aduce şi un pahar cu vin. mea e şi casa voastră, masa mea e şi masa voastră...
— L-am găsit pe fundul sticlei... In ceas bun — Dumnezeu să-ţi răsplătească, cu bunătăţile
te-ai născut, părinţele... sale...
Mă aşez să mă odihnesc, dar nu pot. Toată Vin la sânul meu sărmanii oameni, orfani fără
noaptea se zguduie pământul de carele refugiaţilor. ţară, fără fraţi, cari de atâta suferinţă sunt fără de
Călăuziţi de felinare, o ţin una înainte. Parcă-i formă, şi numai lacrimile îi arată, că-s oameni...
varsă pădurile Harghitei. Ei se mângâie cu gândul — Suntem niţel cam mulţi, să ierţi,... dar îi
că se duc la fraţii lor, cari îi aşteaptă cu braţele liniştesc, că aş vrea să fie aici toţi cei ce sufăr,
deschise şi cu masa întinsă.
In Odorheiu s’ar opri unii, dar nu-i voie.
— înainte! Că se pregăteşte o împresurare,
şi-apoi nu mai e scăpare. Zvonuri îngrozitoare trec
din gură 'n gură. Vitele tremură de oboseală, cele
mai slăbite cad. De coarne şi de coadă le aruncă
în şanţul drumului. Un şir de hoituri umflate în­
semnează drumul pohodului.
— Oricum, înainte!
Pe şesul dela Sighişoara se întâlneşte poporul
din patru comitate şi adunaţi, ca un potop, trec
peste Ardeal. Mizeria creşte şi cu ea se deslăn-
ţuesc instinctele. Noaptea cu securea în mână îşi
păzesc bieţii oameni se mi-sălbateci carele şi pe ai
lor. Primejdia morţii a trecut, dar în locu-i aci
e foametea. Pe marginea drumurilor apar hienele
câştigului. Alimentele se oferă pe preţuri înzecite,
dar cu câteva sute de coroane cumpără unii ciurzi
de boi, dela bieţii refugiaţi, cari nu le mai pot
mâna.
}
— Tâlharilor,—scrâşnesc nenorociţii, dar trebue
să-şi prădeze vitele, căci nevoia îi strânge. Specu­
lanţi fără suflet îşi îngrămădesc averi nevisate din
ultimele suspinuri ale acestor victime ale patriei...
Dincolo de Cluj convoiul se împarte şi poporul
se pierde pe căi necunoscute printre munţi...
Peste câteva zile Comunicatul oficial vesteşte cu
seninătate: Statuia cea mare se ridică zâmbitoare deasupra lor.
« Comitatele dela frontieră le-am evacuat în Un călugăr o ţine în braţe
ordine ».
Frumoasă ordine... Am făcut cerşetori o jumă­ toţi cei ce îşi poartă copiii şi femeile pe căile
tate de milion de oameni... Am îngropat pentru grozave ale destinului...
totdeauna un popor întreg... — Maică dragă, repede, ceva mâncări că caldă,
pentru bieţii refugiaţi!
r — Aşa-i că nu ne mai cunoşti, domnule părinte ? — De unde, scumpul meu, îmi şopteşte măicuţa,
se abat din mulţime vreo douăzeci de refugiaţi. în taină.
Suntem din Ciuc, din satul unde ai slujit cea — Măcar din fundul pământului... ?
dintâi sfântă liturghie... Şi acum te pomenim Au venit doar credincioşii mei cei dintâi, pentru
pentru predica frumoasă... Eu sunt Incze Janos, cari m'am făcut popă.
ăştia-s vecini de ai mei şi fomeile lor... şi copiii. Un val de căldură îmi cuprinde inima. Tot ce e
Ziceţi, dragilor: sărut mâna, părinte...! Aşa zău... bun şi frumos e înlăuntrul meu... şi-ar fi aşa de
Ne-a cercat Dumnezeu de sus... Nu mai avem bine să închid ochii pentru totdeauna... Nu
nimic, decât viaţa, de n'am mai avea-o... Dar simt, ce este în afară, numai ce e înăuntru... şi
ne-am adus aminte de inima bună... ce ţi-a dat comorile lumii acesteia dinăuntru le împrăştiu cu
Dumnezeu... mâna largă asupra lor...
Adecă mi-au venit credincioşii, credincioşii cei — Mai ţii minte?—mă întreabă fiecare, hră-
dintâi, pentru cari m'am făcut eu popă. Aşteaptă nindu-mă cu trecutul, ca să uit prezentul... Numai
cu încredere să-i primesc... Carele stau în stradă... câteodată se opresc îngânduraţi la masa cea săracă,
Nu au cutezat să mâne de-a-dreptul în curte. şi uitându-se unii la alţii îşi strâng gândurile.