Page 36 - 1934-03

162 B O A B E D E G R Â U

Adâncul sufletului pare încuiat, fiindcă nu găsesc stoane ostăşeşti, sângerate, şi le întinde cu multă
cuvântul care să spuie tot ce simt... Totuş unul linişte.
din ei arătând mâncarea săracă îmi mulţumeşte — Asta mi-i feciorul cel mai mare. Ion, ăsta-i
zicând: Emeric, iar ăsta-i Francisc. Amuţesc de uimire,
— Asta-i masa lui Dumnezeu... Nu a domnului dar el tăcut, împătură cu grijă vestoanele şi se
părinte, ci a lui Dumnezeu... Da, a lui Dumnezeu. uită lung la ele.
Fiecare îşi poveşteşte tragedia sa. Cu vorba do- Peste vreo două săptămâni, într’o seară soseşte
moală, povesteşte înfrumuseţând nenorocirea, Adrian. Aproape gol de haine şi istovit, s'a aşezat
parcă ei ar fi vinovaţi. Dacă n'ar fi aşa de adevă­ să se odihnească şi, uitându-se lung la ortacii săi,
rată fiecare, ar fi minunată legendă... zise:
— Satul stă încă...
Aşa mă port cu ei parc’ar fi bolnavi, cum şi
sunt. Dar nu le pot afla voia. Sunt fricoşi ca nişte Li s'au limpezit privirile şi fiecare repeta, mai
fiare gonite. Tânjesc fără să se prindă de ceva. târziu:
Ei au fost, ca nişte vulturi ai vieţii, cari îşi aveau — Satul stă încă...
cuiburile pe piscurile Carpaţilor, fraţi ai stâncilor, Cel sosit e scump la vorbă:
ai ierburilor, ai brazilor, puterea pământului a — Numai casa ta, Incze, a ars...
trecut, ca un fluid, în ei. Fii ai molizilor, cari cu Bătrânul nici nu răspunde, nici nu se uită la el.
fiecare răsuflare au supt în sufletul lor numai Ceilalţi nu cutează să se uite la bătrân. Nou-sositul
cântece şi visuri, tărie şi frumuseţe, bunătate şi începe a povesti ce a văzut pe drum. Pe Incze nu-1
putere din văzduh. Toată mişcarea lor era un interesează. Se ridică încet şi dispare în noapte.
imn al muncii, o aureolă, o auroră a frunţii lor, Povestitorul se opreşte. Toţi aşteaptă. Fiecare
un necontenit Tedeum al vieţii... crede că bătrânul îşi face sfârşitul, şi-l lasă... Nu-i
mai rămâne altceva. Asta-i soarta. Stau fumând în
Acum sunt ofiliţi, cu aripile tăiate, obidiţi şi tăcere, cuprinşi de farmecul morţii.
înspăimântător de săraci. Flori de munte, călcate 'n Bătrânul săcuiu se întoarce încet. Nimeni nu
noroiu. Pete şi umbre pe conştiinţa omenirii... se miră. « A ars »... horcăie răguşit.
Câteodată îngânduraţi rup câte un fir de iarbă, — Până la pământ...—zice trimisul.
sau privesc pierduţi fâşiile de brazde în câmp, şi Mai mult — nicio vorbă. La ce să-şi spună
ascultă vaierul pădurii, care-şi lapădă frunzele, minciuni ?
suspinând cu ea împreună. Nici nu se pot ruga, Dimineaţa am găsit pe Incze legat de piciorul
nici păcătui, ca şi când n’ar mai fi în trup de carne mesei. O femeie, care gătea de mâncare zise lini­
şi oase. ştită: Da, bietul baciu Ion şi-a pierdut minţile...
Seara se culcă îmbrăcaţi, să fie gata, dacă ar După primele atacuri s’a domolit, dar zile întregi
putea pleca acasă. Somnul li-i neliniştit şi visează nu cârcăia o vorbă. Nici nu voia să mănânce.
grozăvenii. Credeau că doar îşi va veni încet în fire. Dar la
Două săptămâni au trecut. După aceea în fiecare întâiul cuvânt, a întrebat pe copilul său, care sta
zi se întâmpla ceva cu ei. încep să nu se mai în apropiere:
încreadă nici in mine. Peste câteva zile bag de — Tu, cine eşti? Al cui eşti?
seamă că unul lipseşte.
Copilul mirat îi răspunse:
— Unde-i Adrian? întreb. — Eu... ? Eu sunt al tatălui meu, Ion Incze...
— Vine curând, — răspund evasiv. Al dumitale...
----Vreau, să ştiu, unde s’a dus? — Nu te cunosc... — se uita la el nebunul —
— Dar... dar s’a dus niţel până acasă. dar ori al cui vei fi, du-te şi cheamă pe popa; vreau
Iese la iveală că noaptea au ţinut sfat şi l-au să-i spun ceva.
trimis să le aducă veşti. Avea să treacă prin două — Du-te, ascultă pe tată-to! strigară ceilalţi.
fronturi de războiu, ca să arunce o privire în sat. M’am dus la el...
— Dar dacă nu se mai întoarce ? — De ce m’ai chemat, baciule ?
— Tot de el va fi mai bine, — răspund cu ochii Smintitul nu se uită la mine, ci şi-a tras ge­
în pământ. nunchii sub bărbie şi şi-a proptit palmele late. La
Eu nu le pot spune nicio veste bună. In se­ întrebare n'a răspuns, dar când era să plec, m'a
cuime bat tunurile. Când le dau câte o gazetă, se oprit c'o privire impunătoare:
adună grămadă s’o cetească. Le cad hainele de pe — Eu ştiu ce-i războiul.
ei de slabi ce sunt. Fiecare a prins câte un nărav. Cu asemenea oameni trebue să ne purtăm cu
Unul e tot prin pădure. Altul tot ciopleşte şi răbdare, altfel, la orice împotrivire, se înfurie.
crestează cu briceagul ca un copil. Mai curios e — Ce-i, baciule ? Spune-ne şi nouă.
bătrânul Incze. Trei feciori i s’au dus pe front. Cu părul vâlvoiu pe frunte, cu mustaţa în gură,
— Ce-i cu ei, baciule ? vorbea greoi u:
— îndată ţi-oi arăta — şi-şi caută calabalâcul. — Lă-i fi cunoscut pe nebunul Ciucului, pe
După ce cotrobăeşte îndelungat, scoate trei ve- Moji ?