Page 38 - 1934-03

i64 B O A B E D E G R Â U

Războiul l-a pierdut mai întâiu fiecare om în presimţit că această zi va fi hotăritoare în viaţa
parte. Pe mine m'au ucis aceşti oameni legaţi de mea.
piciorul mesei, cei ce sufer, schilozii, văduvele şi Şi veniră. Toate drumurile erau pline de ei.
orfanii, morţii şi muribunzii. Sufletul meu simţea îşi aduseră şi copilaşii, şi aceasta le era a doua
că subt munţii de cadavre eu sunt îngropat, sân­ scăpare dinaintea desperării. Satul se umplu cu
gele vărsat pe mine curge, în casele aprinse eu sute de oameni străini. In bisericuţă nu încăpură.
mă istovesc, lupta cu moartea pe pieptul meu se Trebui să fac amvon sub cerul liber. Cine ştie
poartă, piciorul şi braţul tăiat pe mine mă dor, din câte sate s'au adunat oameni în jurul lui:
chinul orbilor eu îl port, toate lacrimile pe obra­ să cui, unguri, români. Tot oameni săraci şi ne­
zul meu se scurg, dar credinţa în Dumnezeu căjiţi. Clopotul trecu peste ei şi începu cântarea.
niciodată nu mi s’a clătinat... Valul lui puternic sgudui cerul şi pământul. Stă­
Numai atunci mi s’a sguduit, când pe lângă team buimăcit, alb ca varul, deasupra lor, eu,
biserica triumfătoare, luptătoare şi suferitoare, am copilul neputincios, la care au venit pentru mân­
fost nevoit să cunosc şi biserica politică, ea care gâiere. Ce să le spun ? Cuvântul îmi tremura pe
stă în fruntea atacurilor şi, cu autoritatea împără­ buze... Iar ei aşteptau. Vântul de toamnă sus­
ţiei lui Dumnezeu, sfinţeşte pustiirea reciprocă a pina şi frunzele moarte cădeau dese peste noi...
naţiunilor. Pentrucă în clipa când au năvălit una Aceasta mă inspiră:
asupra alteia cu paroxismul urii, a furat cineva Uitaţi-vă în jur! zic. Şi de pe arbori cad sicriile.
evanghelia de pe pământ. Frontul a ucis în mine Pământul a încremenit în moartea albă şi roşie.
teologia, iar suferinţa de după front a reînviat în Mai ieri toate îşi trăiau viaţa ascunsă, frumoasă,
mine omul. A trebuit să trăiesc treizeci de ani iar astăzi oamenii calcă pe cadavrele căzute din
ca să înţeleg ce ascunde în sine cuvântul: om. înălţime, pentrucă oamenii aşa's, le place să umble
Până aci propovăduiam pe Dumnezeu oamenilor, peste cadavre, fie de oameni, de flori, de păsări,
dar s'a schimbat legea universală: de acum trebue sau măcar de mici insecte, fericite oarecând...
să propovăduesc pe om lui Dumnezeu, ca să se Câinii morţii urlă şi în păduri, şi cu ochii aprinşi
milostivească asupra lui... Aceasta-mi va fi noua rod şi coaja lemnelor şi caută sânge, mult sânge,
misiune şi Dumineca viitoare mă voiu apuca de ca să-l verse...
lucru. Fierbea în mine cuvântul şi simţiam cre­ Mă uit la cer, în lumina mohorîtă, care se sbate
dinţa înflăcărată şi puterea de făptuire. Vedeam printre nori, şi zic: sărmană lumină!
clar ţinta. Tot satul e plin de refugiaţi. Ii voiu Mă plec la pământ şi sunt nevoit să văd că
aduna şi voiu face din aceşti desnădăjduiţi pri­ hrănitoarea oamenilor s'a schimbat în groapă mare
zonierii vieţii... deschisă... Câmpul e putred de negru, ca şi
Am trimis cărţi în toate părţile, am bătut toba, soldaţii războiului, copiii voştri, soţii voştri, fraţii
am umblat personal prin satele vecine şi am voştri, de pe buzele cărora s'a stins cântecul, să­
chemat toată lumea. A mers vestea, ce vreau, rutul, visul, pentrucă le-a ucis păcatul contra
oamenii vorbeau, se făcu eveniment din idee, vieţii...
poporul se pregătea să vie, care de curiozitate, Casele voastre părăsite le cotropesc tunurile, de
care de sete sufletească. Aşteptam cu nerăbdare le va fi roşu pragul de sânge...
nervoasă această zi, aşteptam, cum aşteaptă mi­ Mulţimea se strânge laolaltă ca de un chin
reasa mirele. Nu aveam linişte, ca şi când aş fi lăuntric. Sunt drepte toate acestea, dar la ce să