Page 38 - 1934-03
P. 38

i64                                 B O A B E  D E  G R Â U


























             Războiul  l-a  pierdut  mai  întâiu  fiecare  om  în   presimţit  că  această  zi  va  fi  hotăritoare  în  viaţa
           parte.  Pe  mine  m'au  ucis  aceşti  oameni  legaţi  de   mea.
           piciorul  mesei,  cei  ce  sufer,  schilozii,  văduvele  şi   Şi  veniră.  Toate  drumurile  erau  pline  de  ei.
           orfanii,  morţii  şi  muribunzii.  Sufletul  meu  simţea   îşi  aduseră  şi  copilaşii,  şi  aceasta  le  era  a  doua
           că  subt  munţii  de  cadavre  eu  sunt  îngropat,  sân­  scăpare  dinaintea  desperării.  Satul  se  umplu  cu
           gele  vărsat  pe  mine  curge,  în  casele  aprinse  eu   sute  de  oameni  străini.  In  bisericuţă  nu  încăpură.
           mă  istovesc,  lupta  cu  moartea  pe  pieptul  meu  se   Trebui  să  fac  amvon  sub  cerul  liber.  Cine  ştie
           poartă,  piciorul  şi  braţul  tăiat  pe  mine  mă  dor,   din  câte  sate  s'au  adunat  oameni  în  jurul  lui:
           chinul  orbilor  eu  îl  port,  toate  lacrimile  pe  obra­  să  cui,  unguri,  români.  Tot  oameni  săraci  şi  ne­
           zul  meu  se  scurg,  dar  credinţa  în  Dumnezeu   căjiţi.  Clopotul  trecu  peste  ei  şi  începu  cântarea.
           niciodată nu mi s’a clătinat...                  Valul  lui  puternic  sgudui  cerul  şi  pământul.  Stă­
             Numai  atunci  mi  s’a  sguduit,  când  pe  lângă   team  buimăcit,  alb  ca  varul,  deasupra  lor,  eu,
           biserica  triumfătoare,  luptătoare  şi  suferitoare,  am   copilul  neputincios,  la  care  au  venit  pentru  mân­
           fost  nevoit  să  cunosc  şi  biserica  politică,  ea  care   gâiere.  Ce  să  le  spun  ?  Cuvântul  îmi  tremura  pe
           stă  în  fruntea  atacurilor  şi,  cu  autoritatea  împără­  buze...  Iar  ei  aşteptau.  Vântul  de  toamnă  sus­
           ţiei  lui  Dumnezeu,  sfinţeşte  pustiirea  reciprocă  a   pina  şi  frunzele  moarte  cădeau  dese  peste  noi...
           naţiunilor.  Pentrucă  în  clipa  când  au  năvălit  una   Aceasta mă inspiră:
           asupra  alteia  cu  paroxismul  urii,  a  furat  cineva   Uitaţi-vă  în  jur!  zic.  Şi  de  pe  arbori  cad  sicriile.
           evanghelia  de  pe  pământ.  Frontul  a  ucis  în  mine   Pământul  a  încremenit  în  moartea  albă  şi  roşie.
           teologia,  iar  suferinţa  de  după  front  a  reînviat  în   Mai  ieri  toate  îşi  trăiau  viaţa  ascunsă,  frumoasă,
           mine  omul.  A  trebuit  să  trăiesc  treizeci  de  ani   iar  astăzi  oamenii  calcă  pe  cadavrele  căzute  din
           ca  să  înţeleg  ce  ascunde  în  sine  cuvântul:  om.   înălţime,  pentrucă  oamenii  aşa's,  le  place  să  umble
           Până  aci  propovăduiam  pe  Dumnezeu  oamenilor,   peste  cadavre,  fie  de  oameni,  de  flori,  de  păsări,
           dar  s'a  schimbat  legea  universală:  de  acum  trebue   sau  măcar  de  mici  insecte,  fericite  oarecând...
           să  propovăduesc  pe  om  lui  Dumnezeu,  ca  să  se   Câinii  morţii  urlă  şi  în  păduri,  şi  cu  ochii  aprinşi
           milostivească  asupra  lui...  Aceasta-mi  va  fi  noua   rod  şi  coaja  lemnelor  şi  caută  sânge,  mult  sânge,
           misiune  şi  Dumineca  viitoare  mă  voiu  apuca  de   ca să-l verse...
           lucru.  Fierbea  în  mine  cuvântul  şi  simţiam  cre­  Mă  uit  la  cer,  în  lumina  mohorîtă,  care  se  sbate
           dinţa  înflăcărată  şi  puterea  de  făptuire.  Vedeam   printre nori, şi zic: sărmană lumină!
           clar  ţinta.  Tot  satul  e  plin  de  refugiaţi.  Ii  voiu   Mă  plec  la  pământ  şi  sunt  nevoit  să  văd  că
           aduna  şi  voiu  face  din  aceşti  desnădăjduiţi  pri­  hrănitoarea  oamenilor  s'a  schimbat  în  groapă  mare
           zonierii vieţii...                              deschisă...  Câmpul  e  putred  de  negru,  ca  şi
             Am  trimis  cărţi  în  toate  părţile,  am  bătut  toba,   soldaţii  războiului,  copiii  voştri,  soţii  voştri,  fraţii
           am  umblat  personal  prin  satele  vecine  şi  am   voştri,  de  pe  buzele  cărora  s'a  stins  cântecul,  să­
           chemat  toată  lumea.  A  mers  vestea,  ce  vreau,   rutul,  visul,  pentrucă  le-a  ucis  păcatul  contra
           oamenii  vorbeau,  se  făcu  eveniment  din  idee,   vieţii...
           poporul  se  pregătea  să  vie,  care  de  curiozitate,   Casele  voastre  părăsite  le  cotropesc  tunurile,  de
           care  de  sete  sufletească.  Aşteptam  cu  nerăbdare   le va fi roşu pragul de sânge...
           nervoasă  această  zi,  aşteptam,  cum  aşteaptă  mi­  Mulţimea  se  strânge  laolaltă  ca  de  un  chin
           reasa  mirele.  Nu  aveam  linişte,  ca  şi  când  aş  fi  lăuntric. Sunt drepte toate acestea, dar la ce să
   33   34   35   36   37   38   39   40   41   42   43