Page 52 - 1934-03

C R O N I C A 179

Valea Prahovei. In cântecul pe care-1 trimite până la noi tre­ tineretului. Făceam legăminte, cu Braşovul şi cu toată Tara
cutul şi pe care il ascultăm ca de pe o înălţime, se aude ne­ Bârsei sub noi, in care şoselele umbrite de pomi roditori,
contenit şi scrâşnitul carelor braşoveneşti, in colo şi încoace, apăraţi cu garduri, de vite, şi spoiţi cu var, de furnici, por­
purtând sub coviltirul lor, daruri de civilizaţie şi timpuri neau in toate părţile parcă anume ca să ducă vestea cea mare.
noui. Era un Braşov eroic, pe care noi cei de atunci nu-1 puteam
Dar acesta este numai un Braşov de ruine sau de cărţi, cunoaşte, sugrumat aproape de războiul vamal cu România,
pe care il putem descoperi sub mândreţea celuilalt, a Bra­ şi care încerca pe căi noui, schimbându-se incă din acei ani
şovului de astăzi, scotocind prin pietrele Braşoviei de pe în centru turistic, să trăiască din alte venituri şi cu alte rosturi,
muntele Tâmpa, clădită de cavalerii Teutoni; umblând pe izvorite in cea mai mare parte tot dela noi.
sub arcurile de cărămidă şi de stâncă sau urcând în turnurile Braşovul de astăzi e alcătuit din toate aceste amintiri şi
şi bastioanele, ridicate şi apărate de bresle, mai încoace, in dintr'o viaţă de toate zilele, care face din braşovean un
deosebi împotriva Turcilor, de jur-împrejurul oraşului ne­ om aparte intre ceilalţi Români şi câştigă numai decât pe călă­
gustoresc de jos, al Cetăţii propriu zise; intrând in cea mai torul in trecere.
mare biserică a ţării. Biserica Neagră a Saşilor, bătrână de Ceea ce izbeşte intâiu e aşezarea.
550 de ani şi pârlită pentru totdeauna de focul cel mare dela Mai sunt oraşe in România, atât in Transilvania cât şi in
1689; sau răscolindu-i bogatele arhive de unde istoricii locali restul ţării, care au fost gândite parcă dinadins ca să stea ca
şi istoricii noştri au adus atăt de neaşteptate veşti. Acest Braşov o piatră intr’un inel şi împodobesc locul, impodobindu-se
ii dă celuilalt o poezie care il deosibeşte numai decât intre de toată frumuseţea lui. Braşovul ia loc in fruntea lor. El
alte oraşe, fără să-l împiedice să se desvolte după trebuinţele arc toată liniştea şi siguranţa de sine a unei aşezări de câmpie.
vieţii noui, şi incă să se desvolte cu o inmlădicrc vădită ori­ Dacă e puţin îngrămădit in Cetate, se poate revărsa şi s‘a
cărui călător din 10 in 10 ani prin străzile şi împrejurimile lui. revărsat uşor in părţi, fie pe gura văilor, fie deadreptul peste
Eu ştiu, şi atâţia cu mine, un Braşov al copilăriei noastre coastă, care n’a fost niciodată o piedică. Pentru cine soseşte
dela sfârşitul secolului trecut. Pentru noi Braşovul era toată de pe tipsia netezită de ape a Ţârii Bârsei, Braşovul cuibărit
Transilvania, Români de acolo, intre cari
aveam rude şi prieteni, cu suferinţele lor,
farmecul plimbărilor pe sub munte, satele
in cioarici şi boboaie. Băieţi de şcoală,
căutam intâiu şcolarii şi ajungeam in
livada cea mare din faţa gimnaziului,
unde numai copacii au mai rămas ace­
iaşi, sporindu-şi frunzişul, şi frumoasa
clădire, a cărei piatră de temelie a pus-o
unul din cei dintâi şi mai de seamă arhi­
tecţi ai noştri. Ştefan Emilian, in toamna
anului 1851. Ne plăceau parcul Rudolf,
uliţa Cloaşterului, Turnul Sfatului, in
piaţa de o lărgime neintâlnită mcâeri şi
plină de porumbei şi de cele mai gureşe
dintre precupeţe, Trocăriţe vecine sau
românce mai de departe, monumentele,
sigure de sine şi năvalnice. Uneori ple­
cam peste Curmătură spre Noua cea
verde şi umbroasă, ca să cântăm, cu
fiori de indrăsneală, Deşteaptă-te Române
prin pădurea până la Dârste şi la fabrica
de bere Czcll, cu grădină şi cu siropuri;
alte ori intram in Şchei şi pe Tocile, ne
opream înfierbântaţi la mormântul lui
Andrei Mureşanu, ca să ascultăm chiar
dela ei isprăvile vitejeşti ale studenţilor
in noaptea spre 3—15 Mai când « musai»
trebuiau să aşeze pe lespedea cu numele Moscheea din Şumla de Ivan Hristov
bardului naţional, treiculorul naţiei, deşi
păzeau jandarmii cu pene de cocoş de jur-imprejur, şi sub culmile Carpaţilor, care se prăbuşesc deodată in şes,
ajungeam încet, încet la Poiana, in iarba cu fagi argintii, cu arată ca un oraş de munte, ascuns pe după creste, căţărat
maci şi cu vedenia in zare a Postăvarului. Dar niciodată nu pe Tâmpa şi la pândă intre meterezele şi bastioanele lui. Cea
uitam să ne ducem mai cu seamă sus pe Tâmpa, la Arpad, dintâi mirare, care se păstrează apoi şi creşte la o mai îndelete
unde era locul cu jurămintele. Acolo aflam de Vama Cucului, cercetare, vine din această împletire neaşteptată de însuşiri. Ca­
de plecările peste munte ale celor mai buni, de aşteptările valerii Teutoni şi Saşii secolelor de mai încoace au ştiut să

t