Page 53 - 1934-03

i 8 o B O A B E D E G R Â U

aleagă intre atâtea sate ciobăneşti, care îşi ridicau coli­ publicaţii pentru popor şi pentru cărturarii Ardealului şi să
bele şi fumurile in lungul muntelui dela Bran şi Râşnov se schimbe in cel dintâi oraş de şcoli al lui, şi poate nu numai
până peste cele Şeapte Sate, ca pe o brână şi poliţă făcută al lui. Când a fost vorba de o viaţă mai subţire de familie
de oi în căutarea ierbei celei mai fragede, au ştiut sâ aleagă, şi de societate, oamenii de aici, şi îndeosebi mândra femeie
să întărească şi să desvolte tocmai acest frumos popas. Trei braşoveanâ, au ştiut să facă din oraşul lor oraşul care ştie
popoare s'au străduit după aceea, într'o adevărată luptă, de să primească. Ceea ce e însă mai preţios e că toate aceste do­
bândiri cu lupta şi înzestrări dela fire
n'au rămas, ca un dar pentru puţini,
numai acasă, ci au călătorit in multe
colţuri ale pământului românesc, pen-
trucă de nicăeri n'au roit Românii mai
în număr şi mai cu folos decât din Bra­
şov şi din vecinătăţile lui. Dela Brăneni,
Râşnoveni, Tohăneni şi până la Sccclenii
şi Mocanii muntelui toţi duceau pe
drumurile lor, fie in oraşele ţării româ­
neşti, şi mai ales in Bucureşti, fie pe
bărâganele Ialomiţei, Brăilei şi ale Do-
brogei acelaş duh şi aceeaş mândrie şi
conştiinţă de sine braşoveanâ. De multe
ori locul lor, ca în unele părţi din Săcele,
l-au luat Ungurii, aduşi mai de departe,
sau Săcuii, ieşiţi la câmp din munţii şi
pădurile vestitelor scaune. Chiar astăzi, in
populaţia Braşovului de 60.000 de suflete,
din care cele trei neamuri au fiecare câte
o treime, se pare că treimea Românilor,
tocmai ea a stat pe loc, dacă n'a scăzut
puţin in folosul treimii ungureşti. Nicăieri
insă n'am putea fi mai bucuroşi că sporul
de populaţie, imigrarea sau colonizarea
interioară, orice nume i s'ar da acestui
fenomen de mutare a concetăţenilor noştri,
Case vechi de Ivan Hristov se strecoară şi se aşează, decât în Bra­
şov, pentrucâ nicăeri el nu se încadrează
privilegii vechi, de putere luată cu sila sau de creştere treptată într'o lume românească mai zâmbitoare, mai sigură de sine
şi neoprită, ca să scoată din el Braşovul de acum. Oraş de şi mai făcută să înlesnească apropierile şi chiar trecerile.
intâlniri, de regiuni geografice, de popoare şi de civilizaţii, Alaiul Junilor, cu flăcăi in haine de fir şi căciuli de Mihai
el a ştiut să împace contrastele şi sâ făurească, după o fier­ Viteazul, care trece in fiecare an călare pe cai focoşi, cu
bere seculară, paftalele acestea mândre, care strâng scăpă­ vătafi şi buzdugane, dela un capăt la altul al oraşului,
rător ca o cingătoare de femeie braşoveanâ, mijlocul revăr­ până Intre Pietre, dând parcă drumul primăverii in ţară,
satei Ţări a Bârsei. înseamnă mai mult decât numai o bătrână şi tainică
Ceea ce incântâ, in al doilea rând, sunt oamenii. datină, poate cu rădăcini aromâneşti. El este ca o solie şi o
Braşovenii au trecut totdeauna drept întreprinzători, gata luare împărătească in stăpânire, din partea celui mai vechiu
la treabă, adulmecând după cursul vremii, dârji la câştig şi, neam al locurilor, faţă de care ceilalţi sunt numai nişte oaspeţi
in acelaş timp, ca toţi oamenii de faptă, veseli şi îndrăgostiţi veniţi mult mai târziu. Când aceştia ar fi mai porniţi s'o uite,
de viaţă. Să meargă in altă parte dne vrea să descopere pe alaiul se arată de după un colţ de uliţă, in strae de primă­
românul închis in sine, prepuelnic şi neschimbător! Poate că vară şi de soare.
însăşi istoria închegării Braşovului românesc ar putea mai Ceeace, in al treilea rând, stârneşte luarea aminte sunt
bine decât orice alte cercetări sâ lămurească despre această aşczămintele.
fire, cu pătrunderea înceată, ca apa prin piatră, a populaţiei Braşovul e un oraş care la tot pasul e însemnat de o faptă
rămase atâtea secole in afară de ziduri şi de drepturi, cu aşe­ a unuia din cele trei neamuri ale lui. Saşii trebuiau să se înşire
zarea alături de foştii stăpâni, cu întrecerea lor şi cu înain­ cei dintâi şi au de ce sâ fie mândri. Honterus stă aici ca o
tarea plină de fâloşie şi de încredere. De aici a curs totdeauna mărturisire, cu toată Biserica Neagră, parcă simbolic, în spate,
o fântână de optimism pentru tot neamul românesc şi rostul ascuns într'o curte interioară şi nu în vreo piaţă publică,
ei n’a încetat nici astăzi. Când a fost vorba de o întemeiere anume ca să rămână numai al comunităţii lui căruia i-a adus
economică, negustorii Braşovului au meşterit, au umblat şi din apus noua lumină a cunoştinţii. Pe aproape sunt gimnaziul
au adunat stări, ca puţini alţi Români. Când a fost vorba de ridicat de el in 1544, tipografia încă mai veche, din 1533, şi
o pavăză culturală, braşovenii au ştiut să scoată cele dintâi Muzeul Ţării Bârsei, oglindă de argint pentru toată regiunea