Page 38 - 1934-04

IN J U G U L D O M N U L U I

XIV

M’am prezentat. malurile morţii. îmi pocneau oasele, dar răbdam.
Soldaţii bolnavi nu se interesau mult de mine. Cine ştie ce scăpare o socoteşte? Agonia îi ţinu
Când mi-am pus piciorul în sala cea mare a spi­ mult. O ultimă strângere, o strâmbătură urîtă,
talului, înghesuită grozav, s'au uitat la mine şi apă sângeroasă pe buze şi mâna îmi fu liberă...
sufereau mai departe. Mă apropiu de un pat: Ţiganul murise... Medicul de inspecţie con­
— Cum te chiamă ? stată moartea şi doi sanitari duseră cadavrul cald
Soldatul îşi întinse capul drept pe pernă: încă...
— Ich melde gehorsamst: Infanterist Iohan Tusa. Trei zile am fost palid de emoţie. Nici poftă
— Unde ai fost rănit? de mâncare nu aveam. Mă înfioram de sângele
— Pe frontul rusesc. ce curgea dealungul sălii, când l-au adus pe bol­
— N'ai vrea să te spovedeşti ? nav pe patul portativ la operaţie. Mâna îmi tre­
— Raportez cu supunere: nu! mura când trebuia să scriu numele răposaţilor în
îşi închise ochii, ca să nu fie nevoit să vorbească. matricolă. Aproape zilnic duceam morţi la cimi­
Mă dusei la altul: tirul eroilor. Carbolul şi mirosul de mort îmi
— Cum te chiamă ? pătrunse trupul şi numai vată însângerată ve­
— Nu ştiu ungureşte... deam şi în vis.
— Dar pe dumneata? Mai târziu m’am obişnuit şi numai cazurile mai
— Ich bin ein Deutscher und evanghelisch, deosebite îmi deşteptau interesul. M'am dedat
mă respinse şi al treilea. cu măcelăria de oameni. Rar îmi venea în minte,
Stăteam neputincios în mijlocul lor. îngriji­
toarele erau îndatoritoare şi le străluceau ochii că toţi aceşti morţi aveau soţie, copii, părinţi,
şi că-şi lăsau fără stăpân problema vieţii lor.
când vorbeau cu mine. La spate, cu jumătate de Eram buimăcit şi inconştient şi eu.
voce, ca să aud şi eu:
— Frumos popă tânăr... — Ce-i nou? mă adresam în fiecare dimineaţă
Roşeam şi le rugai să mă înştiinţeze numaidecât către îngrijitoare.
dacă vreun biet soldat ar fi pe moarte. Fie ziuă, Ce altă noutate să fie, decât graficul febrei, ce
fie noapte. atârna la căpătâiul fiecăruia, care se apropia de
In cea dintâi noapte mă treziră: moarte ?
— Cel din camera 14 e pe moarte. Nici nu bănuiam până aci, cât de felurită este
Mă grăbii la el. Era un simplu ţigan de religie moartea. Ea smulge sufletul din om cu o cruzime
ortodoxă şi era pe sfârşite. Ca o mumie neagră, rânjitoare, când prin gât, când prin cap, piept,
care după mii de ani se deşteaptă dintr'odată. Sol­ mâini, picioare, sau prin plămâni... Mă îngre-
daţii treziţi de vaietele lui, îl priveau cu nepăsare ţoşasem de trupul omenesc. Cât de slabă şi de
cum se chinuie. Ca să-i domolesc durerile, îi nimic e acea puţină carne, piele şi oase din care
pusei palma pe fruntea asudată. îmi prinse mâna suntem făcuţi, şi cât de mândri o purtăm; cât
mânios cu ale lui şi mi-o strânse cu putere în­ de multe cugete fulgerătoare se cuprind în pu­
fricoşată, ca şi când prin ea ar fi vrut să scape de ţinul creier suriu întreţesut de vine negre, şi câte