Page 40 - 1934-04

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 231

murmuram ceaslovul... Câţiva ani înainte de Locotenentul Pusta a ieşit nu de mult din
asta, n'are însemnătate unde, am făcut cunoştinţa spital. Avusese un concediu de convalescenţă de 14
unei fete... Ne iubeam, dar ascundeam înaintea zile şi acum avea să se întoarcă la front. A fost
lumii... Şi ea ştia că nu ne putem căsători. o masă excelentă la Hotel «New-York». Beam
Viaţa intimă îmi era grozavă. Am cerut să fiu vinuri bune şi povesteam, cu muzică de lăutari.
mutat, ca nici să nu mai fiu în apropierea ei. Stăteam cu ei, numai ca să scap de mine însumi,
Nici n'am sărutat-o niciodată. Mi-a dat ca amin­ dar simţeam că-s irascibil şi pornit în suflet. Se
tire câteva fire de păr. Dar şi pe acelea îndată vorbea de femei, liber, fără perdea, în termeni
ce am ajuns la noua staţie, le-am ars fir de fir, ostăşeşti.
deasupra lămpii. In zadar însă toate. Zi de zi su­ — In Wolhynia aveam o femeiuşcă, spunea lo­
fletul mi se întunecă. Aşa mă apucă războiul. cotenentul. Ce puică era!.. Când începea dra­
M’am şi bucurat de el. Am mişcat toate pietrele gostea, n'ar fi întrerupt-o pentru tot războiul
ca să mă cheme, dar numai peste un an şi jumă­ mondial. Ce femeie straşnică era aceea...
tate am izbutit. M’am dus pe câmpul de războiu, — Şi eu aveam un cal, dar mi l-au împuşcat
la front, în tranşeie. Am suferit şi m’am tortu­ sub mine, se lăuda simbolic, glotaşul cu părul
rat... Săptămâna trecută a fost marea ofensivă cărunt, care avea acasă soţie si copii... In cel
rusească. Trei zile şi trei nopţi necontenit a căzut mai frumos moment a primit în cap o schije de
focul şi au căzut oamenii. Credeam că toată şrapnel. Ei, ha, a adormit, ce să-i fac!
lumea se prăpădeşte. Când toţi de lângă mine M'am înfiorat, fără să vreau. Şi au observat.
se sbuciumau în frica morţii, mi-am zis: — Iţi curge balele, părinţele, ce?..
acum se vor alege toate. Voiu face o încercare. — Sânteţi infami!
Am privit la cerul fumuriu şi înflăcărat şi cu de­ Au râs cu hohot de mine, apoi începură să
plină convingere am luat ceasul în mână şi m'am facă glume obscene, de-mi cădea pielea de pe
rugat: Doamne Dumnezeul meu! Voiu sta acum obraz.
trei minute, mă voiu ridica în tranşeu, dacă ţi-e — Nu-1 scandalizaţi, mă luă cu viclenie în apă­
voia, ca să rămân preot, trimite-mi moartea, dacă rare al treilea, care făcea în taină cu ochiul către
nu vrei, ţine-mă în viaţă.. Şi aşa am făcut. ceilalţi.
— Nebunule! strigai. — Ascult’o, asta, pater! Nu-i nimic in ea. Bună
Moise nici nu mă luă în seamă pentru fete mari, adevărată poveste candidă...
— Şi nu mi se întâmplă nimic. Şi povesti cea mai mare spurcăciune a secolului.
— Dar rana asta din piept? Ofiţerii râd de se sparg şi-şi bat genunchii cu
— Aceea mi-a venit mai târziu. Peste o săp­ palmele, că m'au păcălit.
tămână. In câteva zile sânt vindecat. — N’aveţi şi voi mamă, soră, de vorbiţi aşa
— Şi atunci, zisei roşind, te căsătoreşti cu fata despre femei ?.. le răspund eu indignat.
aceea?.. — Aceea-i altceva, mă lămuresc ei. Când vei
Ochii lui Moise se umplură de lacrimi. cunoaşte şi tu femeile, nu le vei mai apăra.
— Nu... pentrucă a murit, sărmana... — Ce fariseism! mă atacă locotenentul. Nu te
face sfântoc! Le cunoşti tu destul de bine. Ştii
Toată ziua am fost buimăcit de tragedia lui tu pe unde ouă găina. Nu mai cu atâtea zile să-mi
Moise Bene şi nu-mi găseam liniştea, parcă pe prelungească concediul, cu câte femei ai avut tu
mine m’ar pândi o asemenea primejdie.
de-a-face...
Cine ar fi crezut? Cine ar fi putut presupune Rămân încremenit. Nu pentrucă mă jicnesc,
de Moise? Mă miram necontenit şi-mi veneau în ci pentrucă poate vorbi aşa unul care peste câteva
minte timpurile petrecute împreună. El era favo­ ore merge înapoi pe front, şi ca mâine, poate,
ritul superiorilor, teolog model... Prin ce cata­ maţele îi vor spânzura de cloambele vreunui ar­
clisme sufleteşti a trebuit să treacă, pentru ca bore din marginea drumului. Cum poate aştepta
să-şi aplice astfel de ordalii medievale... Să ieşi unul ca acesta dela Dumnezeu scutire, dacă nu
pe marginea tranşeelor în foc cutropitor şi să zici: crede în el? Cum poate murdări sărutul primit
trage aici, Doamne, dacă vrei să rămân preot!.. dela scumpii săi cu vorbe de acestea pe buze?
Cum poate fi dragostea, care sileşte omul la atari Aşa-şi aruncă sufletul iadului, cum aruncă banul
fapte ne mai pomenite? Voia să moară pentrucă ţiganului?... Niciodată nu se mai uită oamenii
murise aceea pe care a iubit-o. Ce păcat, Dumne­ aceştia în oglinda sufletului lor? Cât sunt de
zeule, ce păcat mare!.. Şi acum să-i puie, colac corupţi până în fund! Când unul ca acesta va
peste pupăză, apostazia!.. zăcea în sânge şi, desperat, va căuta o idee, pen­
Mă îngrozeam de soarta nenorocitului coleg, o tru care merită să moară, oare la ce se va gândi?..
judecam, dar nu cutezam să mă privesc pe mine Reflecţiile mi le întrerupe din nou, glasul de bas
însumi. M'am liniştit de tot când seara m’au in­ al locotenentului:
vitat ofiţerii la cina de bun rămas a locotenen­ — Ei, ţigane! porunceşte cu mândrie, cântă
tului Pusta. Acolo voiu alunga dela mine totul. cântecul: