Page 41 - 1934-04
P. 41
2 3 2 B O A B E D E G R Â U
Cete de cocoare Locotenentul îşi vârî degetele prin părul negru
Spre miazăzi sboară ca pana corbului:
— Lăsaţi-1 în pace! Ai dreptate, amice, scui-
Cântecul răsună pe vioară. Locotenentul îşi lăsă pă-ne şi mergi acasă!
capul între mâini, cap frumos bărbătesc. — Aşa nu mă duc, şi mă aşez îndărătnic.
«Bate la fereastra lor», urlă ţiganul, şi ofiţerul — Sânteţi beţi... Nu stricaţi petrecerea, ne
oftează aşa de sguduitor, de i se bat pe piept domoleşte sublocotenentul. Mai bine nu mai
toate decoraţiile. Glotaşul stă morocănos şi bea vorbim de femei.
din gros. Sublocotenentul se uită pierdut la sticla Locotenentul mă priveşte aspru şi aproape
de vin, iar stegarul trage nervos din ţigară, de nu mânios, strigă:
ştii, ce arde mai cu jar, ţigara sau ochii lui? Ţi — Ba vorbim...
ganul zâmbeşte cu tâlc şi se gândeşte la sutarii îşi ia scaunul, se aşează lângă mine şi îşi aruncă
ce-1 aşteaptă, ca şi când ar zice: « Totuş, vioara braţul pe umărul meu:
mea are pântecele cel mai frumos!». Dacă n'aş — Ascultă-mă, Iosife! Braţu-i svâcneşte pe
fi preot l-aş lovi. Un director de bancă sigur de mine.
dispensă, măcar de-ar ţine o sută de ani războiul, — Femeile toate’s rele, dar una... una e tot
la sfârşitul cântecului se apropie cinic cu paharul deauna sfântă... Sar în sus de bucurie:
de noi: «Domnilor, eu şi femeia mea adhoc de — Aşa-i, aşa, că şi tu crezi ca mine...
clarăm că cel mai frumos lucru e, totuş, când Pare mirat, dar cu o subţire blândeţe şopteşte:
chefuesc eroii! •. — Văd că şi tu eşti de părerea asta... Drept
Nici nu se uită la el, niciunul. Numai eu, fără ai, Sivule!
experienţă, mă înholb la ei. Trupul meu priveşte îmi dă mâna, mi-o strânge cu încredere şi se
femeia. Locotenentul îmi întinde paharul: duce la loc.
— Să ne păzim de femeile adhoc, părinte! — Bravo! S au împăcat! Paharul până la fund
f
— Bagă de seamă, ca mâine se oferă îngri de bucurie!
jitoare la spitalul tău. Ne uităm unii la alţii şi ne bem paharele.
— O chem aci cu o fluierătură, dacă-ţi place, Lăutarul începe un nou cântec si pe aripile
mă asigură unul. melodiei sbor cu gândul la o fată frumoasă, că
— Nu roşi între femei, mă instrueşte glotaşul, reia nu-i ştiu nici numele.
că atunci nu le mai poţi scutura de pe grumazi. Dimineaţa, cea dintâi grije mi-e să-l cercetez
— Curioşi oameni mai sânteţi, izbucnesc eu. pe Moise Bene. Serios de moarte, stă culcat pe
Pe o parte sânteţi îngeri, pe cealaltă draci. pat, nemişcat, şi ochii lui mari sunt rotunzi, ca
— Lasă-ne. Pe amândouă părţile sântem ai ai bufniţei. Nu-i bine să aminteşti oamenilor mo
dracului. mentele sincerităţii, de aceea stau ca un nepă
sător, ca şi cum între noi nu s'ar fi întâmplat
— Vă va şi lua! încerc să fiu şi eu îndrăsneţ,
pentrucă îi pismuiesc. Cât de bărbaţi, de «ex nimic.
perţi » sunt ei, şi cât de netot, de fără vlagă sunt — Mare chef făcurăm la masa de adio a locote
eu... N’ar fi trebuit să ascult până acum vorbele nentului Pusta. II cunoşti?.. Azi noapte a plecat
lor murdare şi eu am suferit să-mi păteze haina. iară la front. Am băut cam mult. Şi acum mi-i
In adevăr, mă prostituiază şi mă fac şi prost, de capul cam buimăcit.
râd de mine. De ce o fac? Pentrucă de s'ar îmbrăca Moise nu-mi răspunde, se uită numai şi spune
în haina preoţească un înger din cer, nici pe acela scurt:
nu l-ar crede că-i preot cinstit... Eu însă sunt... — Vină încoace!
Şi nu mai rabd... Tu eşti de vină, mă mustră — Ce necaz ai, frate? Doar nu te simţi mai
conştiinţa. Iertat ţi-a fost să vii în cârciumă, să rău? Parc'ai fi mai alb. Tabla cu febră e foarte
benchetuieşti, tu preot, cu soldaţii ăştia grobiani? bună, văd. De asta, mă bucur. Dar, spune-mi,
Acum însă eşti mişel ca să-i laşi aci, pentrucă n'ai lipsă de nimic? Cu plăcere îţi aduc...
te temi să nu te socotească lipsit de bărbăţie... Mă opreşte nervos:
Tocmai de aceea, pleacă! Plec. — Nu-ţi umble gura! Pleacă-te aci. Iţi aduci
— Chelner! Plata! aminte, ce-am vorbit ieri?
— Ce vrei ? sare la mine locotenentul. — Cum nu, te rog. Mi-aduc aminte...
— E târziu. Trebue să plec. — Află că niciun cuvânt nu-i adevărat! N’am
Locotenentul de bună credinţă, mă sfredeleşte zis nimic...
cu privirea şi-mi vede în rărunchi: Pe bolnav nu-i îngăduit să-l întărâţi.
— Ce ţi-e, amice? — Fireşte. Mare ştrengar eşti, Moise, zic, fru
— Iţi mărturisesc, nu mai pot asculta vorbele mos m’ai tras pe sfoară.
vcastre. Mi-e necaz, că am greşit aşa tonul; dar acum
— Nu fi copil, mă împăcă glotaşul. nu se mai poate drege. Nu era iertat să rănesc
