Page 45 - 1934-04

XV

N'aveam timp să mă frământ cu gândurile. carii au mâncat lemnul, o vechitură fără preţ.
In fiecare zi se întâmpla câte ceva neobişnuit. De mult ar fi trebuit dată afară. Dar oricât aş
Mai întâi m'au părăsit refugiaţii fără să-şi ia rămas regreta şi eu, porunca este poruncă... După
bun, când am venit acasă. După aceea mi-au amiazi am şi început desfacerea.
luat şi al doilea clopot. Nici nu m’am putut uita — Cum, ai îndrăsnit să te atingi de ea fără
la el. Parcă mi-ar fi îngropat copilul. Până acum voia mea?
se ruga; de acum va ucide. Artistul se scuză. îmi părea rău că am ţipat
Nici nu uitasem micul nostru clopot, când veni la el.
din nou un stegar. Când sosi era seară. Mi-a arătat — Acu-i tot una, — mi se potoli mânia, — dar
ordinul că trebue să rechiziţioneze tuburile dela nu-ţi dau niciun tubuşor, de-ar veni o întreagă
orgă. Ceru adăpost peste noapte. armată.
— Adăpost bucuros, dar orga n'o dau. — Te rog, alegeţi oricare îţi place, — se oferea
Ofiţerul zâmbea: soldatul.
— Vom vedea. Luai cheia bisericii.
Am vorbit cu mama între patru ochi: — Ai timp şi mâine, — zise indignat stegarul, —
— Mamă dragă, fă o cină bună. Nu cruţa puii. nu fug eu de aici cu ele.
Să fie şi vin, din greu. II voiu omeni pe flămândul — Vreau acum îndată, — răspunsei hotărit.
ăsta si dacă va avea obraz să ducă şi orga, aşa-1 — Cum pofteşti.
reped din biserică, de-şi frânge gâtul. Tuburile de argint erau împrăştiate pe masă,
Un păgân cinic, acest ofiţer. La toate zâmbea. mute, subţiri şi moarte. Le luam pe rând în mână
După miezul nopţii i se sui vinul la cap. îndrăzni şi le netezeam trupul rece. Artistul se purta în
să spună că aşa fac preoţii pretutindeni. Ii dau de biserică, parcă Dumnezeu n’ar fi fost acasă.
mâncare, de băut, ca să nu se atingă de orgi. — Uite ăsta, — zisei cu bucurie.
— M'am îngrăşat douăzeci de kilograme de când — Sânt şi mai frumoase, — mă încredinţa ofi­
umblu după rechiziţii. Sânt artist, dar n’am trăit ţerul.
din muzică niciodată aşa de bine, ca în săptămâna — Nu sânt...
din urmă. — Chestie de gust, — zise zâmbind.
— Nu artist, dar nici ţigan de contrabas n’ai
fost in viaţa ta, camarade! La masă le-a cercetat cu pricepere de specialist,
Indignat, îşi pironi ochii mici, ca de porc, a suflat în ele şi le-a criticat.
asupra mea: — Nu merită niciun oftat. N’am idee, de ce
— Numele meu e cunoscut în Viena, în Buda­ te legi aşa de ele. Ai vreun motiv deosebit?
pesta. Nu un concert am dat eu în străinătate. Drept răspuns am luat istoria casei: Historia
— Artistul nu omoară instrumentul muzical, domus.
— îi zisei rece. Ofiţerul ceti cu interes cartea voluminoasă:
— Ce să fac?... Războiul! Mai bine să piară — Inchoatum est hoc opus... Adevărată ma­
orgele, decât eu. După amiazi am cercetat orga. gazie de miasme, — zise suflând fum de ţigare în
Pagubă, să te legi de lada asta veche. Nici nu se ele, ca şi când ar fi vrut să le desinfecteze.
poate repara. Tuburile se vaită dela sine, multe — Trebue să ştii, — zisei — că aici locuiau odi­
simt de tot mute, frânte, burduful e răsuflat, iar nioară călugări. Ei au dres orga. Pentru aceasta