Page 46 - 1934-04

IOSIF NYIRO: IN JUGUL DOMNULUI 237

au dat-o lui Vicol, magistrul, un artist cu sânge Pe fruntea albă a artistului se rătăci o umbră.
iute, care şi-a făcut ucenicia în străinătate, spiritual. — Poţi scrie în istoria ta învechită, frate, că s'a
Stareţul, cu obraz îmbujorat, dar încreţit,— isprăvit cu trecutul. Nu vei mai auzi sudălmile
zise cu dragoste: tunătoare ale bătrânilor vărsători de sânge din
— Fratele nostru Felidan îţi va fi de ajutor, fiule! istorie, când apeşi pedala, nici râsul de argint al
Un călugăr înalt, tânăr şi frumos veni atunci. cupelor de vin. Asta va fi orga omenirii noui.
— Eu sânt « călugărul muzicant ». Voiu turna în noua piuă dorinţele şi visurile săr­
Peste capul tuns se revărsa o lumină deosebită manilor, ale luptătorilor, ale celor chinuiţi şi în locul
şi în fundul ochilor aprinşi ardeau puteri tainice. poveştilor spulberate acesta va fi vasul măreţ al
— Câte figuri netoate desgropate, — cugetă ma­ lumii noui, — zicea Vicol însufleţit. — Ridică-ţi
gistrul Vicol. capul din buchemiţa ta şi vei vedea că bate la
Era către seară. In sanctuarul întunecat un poartă o altă viaţă.
lungan de frate dădea foc lumânărilor cu un be- Călugărul n’a mai zis nimic. Biserica se cufundă
ţigaş de aprins. Călugării se coborîră din cor şi în întunerec, statuiele se adunară în jurul altarului,
sub conducerea stareţului pătrunseră în zidul gros apoi dispărură nevăzute. Numai candela de aur se
îmbrăcat în întunerec şi îndată ieşiră în lumina lupta cu întunerecul în mijlocul naiei.
gălbuie a lumânărilor: — Este extraordinar de interesantă povestea, —
« Profidscere de hoc mundo», rătăci un glas zise ofiţerul bând un pahar şi gânditor.
slab plângător şi începu corul. — Nu e născocită de mine, ci e scrisă în această
Călugărul muzicant şopti palid: carte bătrână, legată în piele de porc şi roasă de
— Se îngroapă orga! şoareci, dar povestirea are continuare.
Vicol se uimi. — Tot aşa a deslegat curelele cărţii, Vicol, ca
— O îngroapă ca pe oameni! şi tine, tot aşa a cetit şi el ca şi tine acum:
Fratele îl corectă cam aspru: «Şi se făcu mare cutremur de pământ şi mulţi
— Era mai mult decât un om. oameni se pristăviră...».
S’au aplecat asupra ruinelor argintii ale mor­ — Bine se începe, — râse de arhaismul cronicii,
tului. Fratele ridică un tubuşor şi zise încet: dar în curând se cufundă în ea. Cronicarul do­
— Frate, nu-i cunoşti istoria. Acum două sute jeneşte puţin neamul său că î|i uita de Dumnezeu
de ani călugării au cerşit, bucată de bucată aceste în zilele încercărilor grozave in care... « cap cade,
tuburi şi e însemnat, cine şi pentru ce scop a inimă se îngrozeşte, coloare se schimbă, vultur se
menit-o spre slava lui Dumnezeu. Uite acest mic îngraşă pe cadavre şi se îmbată de sânge». Era
« Fiss». E cât gâtul unui copil. Ascunde in sine mersul vremilor, ca acum. Şi călugării bun timp
tragedia unui copil regal sugrumat. Acest « Ge » şi-au ales să plece la cerşite. Pe unde mergeau...
a fost cândva un blid de argint. Călăul aducea « caii nechezau, baronii plângeau ».
pe el capetele boierilor. Cine ar putea înşira tot — Nu te teme, cei de acum nu plâng, — zise
ce strigă în lume aceste tonuri! Crucea de argint râzând ofiţerul.
a mii de vieţi străjueşte în orgă. Mai e de mirare, — Plânge-vor şi ei, — proroceam eu, — dar nu
dacă noi, simpli călugări, o îngropăm ca pe oa­ mă împiedeca, să pot continua cetirea:
meni?... Acum se mai adaugă la istoria ei: .. .Cea dintâi danie a fost, fireşte, a Măriei-Sale
♦ Renovavit Georgius Vicol— zâmbi călugărul. Principelui. Călugărul cu colecta a nimerit într'un
Dar George Vicol clătină mândru cu capul: ceas rău la palat. Măria-Sa tocmai atunci tăiase
— Renovavit? A înnoit-o?—Greşeşti, frate: capul unui domn boier mare, care nu pregeta să
«Creavit». A creat-o, ca Dumnezeu. spună că buzduganul lui e mai vrednic decât capul
Se uitau duşmănoşi unul la altul si nu mai sfânt al principelui.
ascultau slujba de prohod a călugărilor. Vicol, — O fi avut ceva dreptate, — râse ofiţerul.
cuprins de un farmec deosebit, luă fluiericea din ...Măria-Sa s'a răstit la călugăr şi i-a aruncat
mâna tovarăşului său şi o turti în pumnul său în spate corpus delicti:
puternic. — Ce vrei acum aici, măgarule aghezmuit?
— Vezi, am sugrumat-o. Călugărul, fireşte, cu multă umilinţă ridică buz­
Călugărul tăgăduia. duganul.
— Du în chilia ta istoria casei şi, dacă vei ceti-o, — Destul de plăcut au înfiripat înaintaşii mei
vei afla că aceste glasuri de argint nu se mai pot scara do-re-mi-fa-so-la-si-do, — zise râzând ma­
sugruma. gistrul Vicol.
— Eşti un paznic nepriceput de criptă şi socoteşti Vântul răzbea prin fereastra chiliei şi Cristos
că aceste proaste fluiere sunt oameni făcuţi. de pe cruce de trei ori i-a poftit noapte bună, dar
Călugărul îşi susţinea dârz părerea. nu băgă de seamă. Cartea cea prăfuită îl fermecase
— Te poţi urca cu urechile desfundate pe scara tot, căci din slovele îngălbenite ieşeau întâmplări
tonurilor, dar în zadar sufli în ele, dacă nu cunoşti grele şi multe morţi se arătau după povestea fie­
sufletul fluierelor. cărei ţevi de orgă...