Page 48 - 1934-04

IOSIF NYIR0: IN JUGUL DOMNULUI 239

— E desăvârşită! — Cum ? Pentru ce ? — întreb indignat.
Poporul, ce umplea biserica, plângea. Ofiţerul se uită mânios la fluieraş, care luceşte
Numai bătrânii părinţi se uitau încurcaţi, în­ pe masă ca un sloiu de ghiaţă.
spăimântaţi, îndureraţi parcă: — Dacă ajung şi eu pe lista pierderilor, ei am
— Asta nu-i orga noastră cea veche. să-i mulţumesc, pentrucă eu de astăzi nu mă mai
Moşneagul stareţ lăcrima şi tremurând făcu ating de orge. Până acum orgele m’au scăpat de
semn artistului: front. Măcar de nu te-aş fi văzut niciodată sau
— Numai pe Dumnezeu nu l-ai putut chema, de ţi-ar fi ars biserica cu orgă cu tot!
fiule, — şi cu mâna sa noduroasă porunci fratelui îndată se reculege şi ar vrea să se cufunde sub
Felician să cheme el pe Dumnezeu în orga bine- pământ de ruşine:
sunătoare. — .. .Tu crezi acum că-s un laş şi că teama de
Călugărul muzicant se cutremură. Palid ca ceara moarte mă înspăimântă, dar află că din 1914 sunt
se urcă la orgă. O jale şi o supărare ne mai pomenită
se revărsă peste lume. Toate inimile parcă se închi­
deau în sicriu. Cei din jur abia putură prinde mâna,
ce scotocea în chinurile omeneşti, ca să o lege.
Bătrânul stareţ plângea în genunchi:
— Dumnezeul meu, ce s'a făcut cu orga noastră ?
Unul a revoltat lumea, celălalt a disperat-o.
Călugărul muzicant era ca un gândac, ce umblă
peste cadavre, şi pe dosul căruia e zugrăvit dia­
volul. Maestrul Vicol sări ca desperat la călugărul
care îşi istovise suflarea şi cu un glas din altă lume
îi stngă:
— Stai!
Gâfâind mărturisi bătrânului părinte:
— Mai are un mic cusur orga. Un fluieraş mic
nu e legat.
Scoase din buzunar fluieraşul de argint al inimii
fierbinţi. Blând şi binevoitor se uită la călugărul
muzicant şi i-1 întinse.
Se urcă din nou în şeaua orgii şi intonă cântecul,
un imn al inimilor fierbinţi.
Viaţa decăzută se înnoi, bietul pământ încetă
să mai tremure, vechiul altar se însenină, oamenii
se îmbrăţişau, călugării neştiutori îşi clătinau capul
bătrân:
— Cine-ar fi crezut că un fluieraş aşa de mititel
să însemne aşa de mult!...
Ofiţerul stă nedumerit, priveşte fluieraşul sub­
ţire de orgă, se roşeşte şi îşi strânge sprâncenele.
— Nu sunt un romantic, — zise într’un târziu. Ofiţerul stl nedumerit, priveşte flueraşul subţire de orgi,
Nu dau nimic pe astfel de legende sfinte, dar fac se roşeşte şi îşi stringe sprâncenele
o ofertă: Pentru acest unic fluieraş îţi las aici
întreagă orga. pe front şi abia acum am reuşit să primesc această
— Pentru acest unic fluieraş îţi dau întreaga însărcinare... Mă bucuram de ea. Cum să nu mă
orgă, — răspunsei eu cu ochii în pământ. bucur?... Acum s’a isprăvit. S'o ia naiba!
— Cu un cuvânt repetăm legenda... — Omule, nu-ţi pierde mintea, — îl dojenesc eu.
— Şi istoria se repetă. — O viaţă de om e mai mult, decât orice orgă din
— Aşa stăm, deci ?... lume. Du-o deci toată. Iţi dau pe deasupra şi
— N'am de ce tăgădui... asta...
Ironic, mă cercetează, vrea să privească înăuntrul Ofiţerul clătină din cap, apoi şi-l rezemă de
meu şi, ca şi când ar bănui ce ascunde reverenda, mână. Nu-i îngăduit să-l las să se gândească. Ii
zise cu glasul blând şi iubitor: torn vin în pahar şi ciocnesc.
— Mai bine-ar fi s'o duc. E primejdioasă această — Servus! Scoateţi din cap măgăria asta. Fan-
bucăţică de metal. La ce să se scrie o nouă istorie tazia vreunui călugăr bătrân a iscodit întreagă
în cronica veche?.. Destul necazul, ce mi l-a povestea. Nu trebue luată în serios. E 6 istorisire
făcut mie... simplă.